Salonul Auto Moto – BMW-urile și cele trei femei de acolo

În weekend a avut loc Salonul Auto Moto 2015, desfășurat chiar în Piața Constituției. A fost vreme bună și lumea a ieșit din casă, cu nevastă, copil, amantă sau cățel, pentru a admira balta de mașini care se făcuse în fața Casei Poporului. Am fost și noi acolo și iată ce am văzut.

Știam că saloanele auto recente, pe fond de criză ori din lipsă de interes a organizatorilor, nu mai sunt ca acum 5-6 ani, când toți producătorii auto se înghesuiau cu spații de expunere și femei pe capote. Acum, totul e mai restrâns și mai timid, iar singura fata de acolo care merita fotografiată se afla la standul Hyundai. Totuși, o tură prin pavilioanele alea merita efortul doar pentru standul colecției lui Nea Țiriac, care a atras cei mai mulți retro-gură-cască. Ce-i drept, mașinile erau impecabile și mai frumoase decât orice altă chestie cu patru roți și un volan de acolo.

Salonul Auto Moto (67)

Afară însă, ne-a izbit surprinza. Pe lângă nelipsitele grătare cu mici și frigărui, ne-am delectat și cu niscaiva parade moto, dar mai ales cu BMW-urile expuse pe acolo.

Ne-a făcut imediat cu ochiul standul Clubului E30 România care era plină ochi de urși păcăliți de vulpe, care mai de care mai dichisit și mai pregătit să ne fure ochii de la sfârâiala micilor și de la berea de butoi.

Salonul Auto Moto (18)

Cum E30 Fest se anunță în curând la Azuga între 26-28 Iunie, toții urșii de acolo erau puși la punct. Arătau ca proaspăt ieșiți din bârlog după o iarnă hibernată prin garaje și  pozau alături de pisicuțele E36 care torceau la soare. Am văzut și un M3 E30 acolo, am văzut și un E30 cabrio roșu ca ouăle de paști, un E30 care mergea cu ulei vegetal și un E30 de drift al lui Sorin Ene ieșit parcă din Mad Max.

Salonul Auto Moto (32)

Tot în zona de BMW-uri demodate am văzut niște E9 absolut superbe, venite la brațul băieților de la Sharkboys, foarte pricepuți în restaurarea BMW-urilor din anii 70-80 după cum arătau mașinile lor. Mai erau și rechini pe acolo și niște Seria 6, plus un Seria 7 modern și mov care făcea notă discordantă pe acolo. Nu-l băgați în seamă, se pierduse.

Salonul Auto Moto (19)

Ne-a plăcut și standul celor de la 4UCAR, care au venit pregătiți de parcă ne-ar fi invadat rușii – cu mitraliere montate pe mașini, femei deocheate pe acoperiș și băieți cu ochii albaștri la volan. Au un E46 Cabrio care ne-a demonstrat că poți atrage priviri și într-o decapotabilă ruginită.

Salonul Auto Moto (9)

Una peste alta…nu a fost rău anul acesta la Salonul Auto Moto. Chiar dacă oferta de mașini noi a fost una săracă, iar fetele sărace erau puține, evenimentul a fost ca o plimbare în parc pentru pasionații auto. Mai plimbi câinele, mai calci într-un rahat, dar mai scalzi și ochii într-o tablă vopsită frumos și într-o pereche de sâni operați urât. Scăldați și voi un ochi prin poze să vedeți dacă v-ar fi plăcut ceva.

 

BMW Motorrad

Comentarii

©2025 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account