Ultra Box BMW 2002 tii – Sushi cu cârnați
Gusturile nemților și ale japonezilor în bucătărie sunt la fel de ciudate. Cum e să amesteci ingredientele lor într-un fusion gastronomic nimeni nu știe, dar iată ce iese dacă le amesteci gusturile în materie de mașini.
Japonezii au un stil al lor de a da frâu imaginației. O imaginație de japonez lăsată liberă poate aduce multe surprize, majoritatea șocant de străine față de gusturile obișnuite. Nu-i nimic, controversa poartă fesul interesului în cazul de față, pentru că acest BMW 2002 tii din 1976 este cea mai bună carte de vizită pentru service-ul Ultra Box din Hiroshima. Ultra Box sunt niște japonezi specializați în recondiționarea și personalizare mașinilor europene, o nișă în Japonia, dar care merita să fie reprezentată cum trebuie. Așa s-a gândit și Hirotaka Fujiwara, samuraiul mecanic responsabil pentru această afacere, care a ales un Golf MK2 și un BMW 2002 tii să țină loc de CV.
Lucrul a început mai întâi de la restaurarea caroseriei, un pas obișnuit pentru oricine începe un proiect de acest gen. Chiar dacă am început să vedem din ce în ce mai multe clasice restaurate cum trebuie, puțini se încumetă să facă ceva mai mult de atât. Mulți o fac din lipsă de imaginație, alții pentru că preferă originalul mai mult decât orice. Fujiwara însă a avut curajul să-și aducă propria idee la masa negocierilor și a ținut-o pe a lui – mașina asta nu ar fi atras suficientă atenție dacă rămânea stock, cel puțin nu în Japonia, nu în fața clienților pe care îi dorea el.
Astfel, acest BMW 2002 tii este o clasică nemțească care a trecut prin niște operațiuni japoneze, aproape kamikaze, pentru a da naștere unui fel de mâncare care se servește crud, dar și prăjit în mult ulei. Ce-i caracteristic japonez la această mașină sunt aripile evazate prinse cu nituri, asemeni bolizilor de drift locali, eleronul de dimensiuni mari, evacuarea care arată de parcă ar sta să pice, scaunele scoică clasice Cobra Classic Fujiwara și jantele Work Wheels Seeker EX, foarte populare și ele printre drifteri.
În rest, totul e făcut nemțește. Vopseaua este un verde de Porsche, iar motorul de doi litri nu a primit decât niște carburatoare Dual Weber. Rezultatul final este unul care împacă ambele lumi. Un japonez nu poate spune despre acest BMW 2002 tii că nu-i suficient de modificat, iar un european nu ar putea spune că modificările sunt exagerate, ori că strică în loc să completeze. Noi nu avem ce-i reproșa, este un mangaporno desăvârșit. Ich liebe dich…ich komme…banzai!
Sursa – Stancenation