Un BMW 507 poate fi al tău dacă ai două milioane de euro

Un BMW 507 va fi scos mâine, pe 10 decembrie, de către RM Sotheby’s în New York, iar prețul estimat la care se va ajunge este între 2,3 și 2,6 milioane de euro. Te bagi?
BMW 507 este nu doar una dintre cele mai frumoase mașini construite de BMW vreodată, ci se-ncadrează fără îndoială în categoria celor mai frumoase mașini din lume. Lansat în 1955, cu mare fast chiar la hotelul Astoria din New York, BMW 507 are sub capotă un motor V8, de 3.168 de cmc, care dezvolta aproximativ 150 de cai-putere la 5.000 de rotații pe minut și promitea un sprint 0-100 km/h în 11 secunde, pentru ca viteza maximă să fie 196 km/h. La momentul lansării sale, BMW 507 avea un preț de 10.500 de dolari, un preț care la vremea aceea era considerat a fi unul destul de piperat.
Din păcate pentru BMW și din fericire pentru cei puțini care dețin acum un BMW 507, mașina a fost un eșec comercial, iar BMW a pierdut bani cu fiecare BMW 507 fabricat. Acest lucru s-a întâmplat pentru că, deși motorul și șasiul au fost preluate de la alte modele din gamă, caroseria lui BMW 507 a fost construită manual, din aluminiu, astfel că mașina avea costuri de producție uriașe. În total, BMW 507 a fost construit în doar 252 de exemplare. Modelul de față, face parte din „facelift-ul” lui BMW 507, din care au fost produse 217 modele și are numărul de șasiu 70.205. Istoria exemplarului scos la vânzare de casa de licitații este una cunoscută, mașina aparținând lui Lacklan M. Mackenzie înainte de anii ’70, pentru ca în următoare perioadă să ajung pe mâinile lui Shane O’Neil, nepotul fondatorului casei de producțio RKO Pictures, unul dintre primele cinci studiouri de film perioada de aur a Hollywood-ului.
Se pare că acest BMW 507 a trecut printr-un proces de restaurare undeva în anii ’80 și se mai mare că motorul de sub capotă nu este cel original, ci unul de fabrică, nenumerotat. Casa de licitații estimează că acest BWM 507 va fi vândut pentru o sumă cuprinsă între 2,3 și 2,6 milioane de euro. Nouă nu ne rămâne decât să urmărim mâine care va fi rezultatul licitației și sperăm să aflăm cine a fost fericitul milionar care și-a permis această mașină.
Sursă: BMWBLOG.COM
