Zvonuri: BMW X7, X8 si CS II

Pregatiti-va pentru mai multe zvonuri din lumea BMW. „Suspectul de serviciu” Scott27 revine cu mai multe zvonuri si idei, dar de aceasta data speculatiile depasesc tot ce am relatat pana acum.
In vreme ce stirile despre un posibil M2 sau un model cu tractiune fata se aliniaza cu planurile BMW de a cuceri lumea automobilelor premium, aceste zvonuri recente se axeaza mai degraba pe vehiculele SUV. Scott27 vorbeste despre posibilitatea de a vedea in viitorul apropiat un X7, X8 precum si modelul CS, care este superb, desi a fost anulat.
Iata pe scurt principalele idei avansate de sursa BMW:
Viitorul masinilor de lux este reprezentat de SUV-uri. In ultimele luni au aparut o serie de autovehicule SUV din clasa de elita, cum ar fi Lamborghini Urus sau Bentley EXP 9 F, iar noul Mercedes-Benz GL-Klasse arata acum mai apropiat de S-Klasse decat ML, si vom vedea in curand si un Range Rover nou. In aceste conditii BMW se gandeste la un X7 mai sportiv, care sa ocupe o astfel de pozitie mai bine decat un Rolls Royce, de exemplu. In plus, prognozele analistilor auto indica faptul ca viitorul segmentului de lux este reprezentat de SUV-uri si de masini de lux „downsized”. In plus doar un singur concept de lux pentru o marca nu mai este sustenabil – exemplu BMW Seria 7, ale carui vanzari in China reprezinta 52% din vanzarile la nivel global. In China posesorul tipic de BMW Seria 7 are 28 ani, 9 din 10 modele Seria 7 sunt livrate cu specificatii BMW Individual, si aproape 5 din 10 sunt comenzi pentru motorizarea 760Li . BMW Seria 7 aduce mult profit pentru BMW si nu mai poate ramane singurul model din oferta.
BMW a mai incercat sa sustina segmentul de vanzari de modele de lux cu mai multe modele, printre care Seria 8 Coupe si CS Concept, care a avut o soarta nefericita, dar care a inspirat Seria 6 Gran Coupe. Pentru a sustine segmentul high-end luxury si a mari profitabilitatea, BMW se gandeste la mai multe concepte care sa sustina septarul pe piata masinilor de lux.
BMW Seria 7 XLi
Probabilitate : Medie
BMW Seria 7 XLi ar porni de la ideea modelului anterior E38 dar cu target specific pe piata chineza. Masina ar utiliza un ampatament marit si ar putea fi pozitionata destul de aproape de marca Rolls Royce, si ar putea urma ideea modelelor Seria 3 Li si Seria 5 Li, care sunt construite in China.
BMW X7
Probabilitate: Ridicata
Conceptul unui X7 nu e o idee noua pentru BMW, pana acum au mai fost concepute virtual concepte ce au avut la baza X5 E53 si E70, care ar încorpora ideile BMW aplicate la Range Rover – lux, spatiu la interior si chiar un motor V12. Modelul propus X7 nu este doar un X5 mai mare, ci ar avea la baza un X5 dar cu tehnologia septarului in ce priveste materialele si trenul de rulare. Un astfel de autovehicul ar proteja marca Rolls Royce si ar fi o alegere profitabila pentru BMW, oferind clientilor SAV-ul BMW suprem si atacand segmentul SUV-urilor de lux high-end.
Data fiind importanta SUV-urilor in orice segment, pana in 2017 gama de modele BMW va contine in fiecare serie cate un model SAV/SAC, modele ce vor fi profitabile atat pe termen scurt cat si pe termen lung.
Modele BMW Coupe si Cabrio mai mari
Probabilitate – Scazuta
Nu prea e nevoie cu adevarat de modele coupe si cabrio mai mari. Datorita faptului ca sesarul acopera toate nevoile, conceptul CS a fost realizat pentru a acoperi aceasta nisa cu ceva ce nu putea fi oferit si de concurenta la acel moment.
BMW CS II
Probabilitate- Ridicata
Consiliul de administratie BMW a fost incantat de CS, la fel si inginerii si designerii. CS a fost proiectat cu scopul de a distanta marca BMW de concurenta si de a o apropia mai mult de Rolls Royce, dar a fost anulat din motive economice. Concurentii ofereau la acel moment doar Coupe-uri cu doua usi, dar BMW a vrut sa fie primul in segment cu un Coupe luxos si performant, care urma sa beneficieze chiar si de o varianta M.
Totusi din ideile conceptului CS a reiesit BMW Seria 6 Gran Coupe, care incorporeaza multe din ideile CS, cum ar fi interioarele BMW Individual sau modeul unic de dispunere a pasagerilor.
BMW se gandeste la o propunere pentru a doua generatie CS, care sa aiba la baza BMW Seria 7, dat fiind ca viitorul septar va încorpora componente din plastic ranforsat cu fibra de carbon care confera flexibilitate.
CS II va beneficia de filosofia BMW in materie de materiale ultrausoare. Atat X7 cat si CS II vor sustine septarul si ambele vor fi profitabile.
BMW X8
Probabilitate- Medie.
Este posibil un model X8 in cazul in care urmeaza aceeasi filozofie ca si X6 si viitorul X4. Dat fiind succesul inregistrat de X6, un eventual model X8 este cu siguranta o propunere interesanta, iar aceasta masina ar putea fi reinventata in cadrul marcii BMW i, dat fiind ca BMW i6 se afla in faza de concept la Munchen. I6 este un SAC ce utilizeaza limbajul de design BMW i si care poate fi luat drept un i8 inaltat si mai prelucrat.
[Sursa: GCF ]Fiti la curent cu cele mai noi stiri din lumea BMW si de pe telefonul mobil, accesand m.bmwblog.ro
