De la BMW M135i la BMW X6 M, într-o singură zi

Orice experiență, oricât de scurtă, la volanul unui model ce poartă însemnele BMW M, sună foarte bine, nu-i așa? Însă cum ar fi să testezi la limită toată gama M pe circuit? Cum ar fi, ca în aceeași zi, să faci tururi de-a latul într-un BMW M3, să încerci să strunești cele 2,4 tone ale unui BMW X6 M aflate într-un derapaj violent sau să te bucuri de plăcerea de rula decapotat pe un drum secundar într-un BMW M6 Cabrio? Răspunsul l-am aflat lma sfârșitul săptămânii trecute, când a avut loc un fabulos eveniment media BMW M GmbH găzduit de circuitul Wachauring din Austria.

Articol preluat de pe www.topgear.ro

După o conferință de presă destul de matinală, în care am putut afla, pe lângă un scurt rezumat despre ce înseamnă BMW M, plus o trecere în revistă a modelelor cu care urma să luăm contact mai târziu, programul complet al evenimentului. Cu alte cuvinte, am văzut negru pe alb ce scenariu complicat ne aștepta pe micul circuit din nordul Austriei.

Take 1: Drift Challenge

Cum să începi mai bine o zi mohorâtă de aprilie decât într-o competiție de drift cu BMW M3. Și nu oricum, ci pe un inel acoperit cu cel mai fin asfalt pe care ți-l poți imagina, udat în continuu de un sistem de sprinklere, transformându-l astfel într-un patinoar veritabil. De parcă toate astea nu erau suficiente, brutalul M3 ales pentru această probă rula pe anvelope supersport Pirelli P Zero, torturate deja preț de câteva zeci de tururi de circuit. Adică genul de tratament prin care acestea ajung să aibă aceeași performanță pe ud ca niște anvelope slick. Ei bine, prin cele patru puncte de contact firave trebuiau să ajungă la sol 1,7 tone, care să transmită armonios 420 CP și 400 Nm într-un spectacol de balet. Sarcină deloc ușoară, luând în calcul răspunsul violent al singurului motor aspirat rămas în familia M: un V8 de 4,0 litri, ce dezvoltă 420 CP la 8.300 rot/min (valoare la care propulsoarele supraalimentate doar visează). Pe asfalt uscat, BMW M3 Coupe ajunge la 100 km/h în 4,7 secunde și continuă să tragă nebunește până se lovește de limitatorul electronic de la 250 km/h.

Însă nu despre asta era vorba aici. Concursul de drift presupunea parcurgerea unui număr cât mai mare de tururi în derapaj controlat, fără a ieși în afara perimetrului. În acest caz, atuurile M3-ului au ținut de distribuția egală a masei pe cele două punți, de direcția precisă și, mai ales, de răspunsul instantaneu al accelerației, vital în controlul alunecării. Și cu toate acestea, nu a fost deloc ușor. Da, a fost extrem de distractiv și am fi făcut asta până la epuizarea ultimului mililitru de benzină (nu din mașină, ci din rezervele de la boxe), dar menținerea unui derapaj continuu pe tot parcursul unui tur s-a dovedit a fi o provocare pe care puțini au dus-o până la capăt. Ca idee, omul nostru prezent la eveniment a reușit să țină M3-ul de-a latul pe parcursul a 1,5 tururi, clasându-se pe locul doi, la distanța de un tur de învingător.

Take 2: xDrive Demonstration

Ce legătură au greoaiele BMW X5 M și BMW X6 M cu circuitul? Sistemul xDrive. Ah, și-ar mai fi cei 555 CP și 680 Nm (cuplu disponibil între 1.500 – 5.650 rpm) dezvoltați de un V8 biturbo de 4,4 litri. Aceste două elemente lucrează împreună (alături de multe alte sisteme) pentru a transforma o matahală de 2,4 tone într-un atlet. Și reușesc, oarecum. Evident, masa se simte, dar principalul motiv pentru care te trec transpirații reci pe șira spinării atunci când arunci un X6 M pe viraje are de-a face cu înălțimea de la care tu dictezi șirul evenimentelor. Asta dacă ai măcar un gram de instinct de autoconservare, pentru că în caz contrar nu există niciun alt aspect care să împiedice sălbaticul SUV (sau SAV/SAC după acronimele BMW) să dea lecții dure unor hot-hatch-uri cu mult mai ușoare.

Pentru a înțelege mai bine de ce este capabil sistemul xDrive, organizatorii au organizat două probe dedicate exclusiv celor două modele M cu tracțiune integrală. Primul presupunea urcarea peste unul, două sau chiar trei suporți dotați cu role care simulau rularea pe o suprafață alunecoasă și puneau la treabă sistemele electronice ce repartizează cuplul atât între cele două punți cât și între roțile din spate, pentru a putea înainta chiar și atunci când o singură roată mai are aderență.

După care a urmat cireașa de pe tort: un test care simula un derapaj neprevăzut, pe o suprafață alunecoasă. E greu de descris în cuvinte momentul în care simți cum puntea spate este scoasă de pe traiectorie de un sistem integrat în asfaltul pistei – sistem alcătuit dintr-o placă metalică care pivotează în lateral în timp ce roțile posterioare trec peste ea. După care începe valsul pe o suprafață umedă din care se ridică câteva perdele de apă pe care ai face bine să le ocolești, pentru că acestea simulează adevăratele obstacole pe care le poți întâlni într-o situație reală. Dar mai bine lăsăm imaginile să descrie rezultatul:

Take 3: Scenic Drive

Între workshop-uri, am avut parte și de o scurtă ieșire pe drumurile secundare din zona rurală a Austriei, la volanul unor BMW M6 Coupe și Cabrio. În mod normal, cabrioletul ar fi fost vedeta incontestabilă acestei etape, dacă nu am fi avut ocazia să testăm un M6 foarte special, de care se va bucura doar clientela de peste ocean. După cum se știe, pe piața americană sunt preferate mașinile sport cu transmisie manuală clasică, așa că bavarezii s-au conformat și au dezvoltat o cutie de viteze special pentru aceștia, disponibilă opțional. Chiar dacă această echipare nu va vedea niciodată showroom-urile din Europa, noi am ținut musai să vedem cum se simte vibrația brutalului V8 de 560 CP prin tija schimbătorului de viteze conectată direct la timoneria unei manuale old-scool, cu șase rapoarte. Rezultatul acestui mariaj este cea mai apropiată materializare la care poate atenta BMW de conceptul „muscle car”, în care fiecare eliberare (prea) rapidă a pedalei din stânga este urmată de un contact ferm al capului cu tetiera. Evident că transmisia secvențială cu ambreiaj dublu nu este doar mai rapidă, dar și mai economică decât o manuală, dar cui îi pasă câteva zecimi de secundă atunci când aceasta te face să te bucuri la fel de mult atât de procesul în sine cât și de rezultatul propriu-zis.

Take 4: Racetrack warm-up

Înainte de a purcede la un maraton cu toată gama M pe circuit, am luat parte la câteva tururi de recunoaștere a traseului într-un BMW M135i. Considerat un urmaș mai comercial al Seriei 1M – adică se va fabrica în serie, fără nicio limită de exemplare – acesta a păstrează intact sentimentul acela de control absolut, pe care nu-l poți simți decât la volanul unei mașini compacte și, implicit, cu o masă mult redusă. Cei 320 CP dezvoltați de motorul de 3,0 litri supraalimentat de o singură turbină cu tehnologie twin-scroll sunt suficienți pentru ca M135i să atingă 100 km/h în 5,1 secunde (4,9 pentru varianta cu transmisie automată) și să umilească multe mașini mult mai mari și mai fioroase cu o viteză maximă limitată electronic la 250 km/h.

The real deal: Racetrack handling

După care a venit și momentul mult așteptat. Pe circuit așteptau în șir indian toate modelele BMW M, de la mic la mare: BMW M135i (care trebuie amintit, înainte să se sesizeze cineva, că nu este un M autentic, ci aparține de noua gamă BMW M Performance Automobiles), M3M5M6 CoupeM6 CabrioX5 M și X6 M. Am ales ales inspirat și am început maratonul de la coadă, urmând ca la fiecare patru tururi să trecem în mașina din față. Astfel, pe măsură ce ne-am obișnuit cu circuitul, am trecut în modele tot mai performante, simțind din plin pierderea în greutate. Primul șoc l-am trăit când am părăsit BMW X5 M pentru un BMW M6 Cabrio, din motive lesne de înțeles. Apoi, a urmat și trecerea din M6 Coupe în M5, când am simțit încă o dată ce înseamnă perfecțiune cu patru portiere. Însă nimic nu se compară cu senzația pe care o ai când aterizezi într-un M3, după ce ai mers în cele patru balene purtătoare ale V8-ului biturbo. Mașina se simte incredibil de neutră pe viraje, mulându-se pe orice stil de condus, iar sentimentul de izolare excesivă pe care ți-o lasă suratele mai mari lipsește cu desăvârșire. În plus, sunetul motorului este mult prezent și mai plăcut auzului, atingându-și apogeul de 420 CP abia după ce acul turometrului depășește 8.300 rot/min.

După o zi ca asta ajungi să înțelegi (chiar și involuntar) filozofia fiecărui model BMW M. Ajungi să înțelegi că fiecare dintre acestea are un sens bine definit în gamă, și că a fost proiectat pentru a se mula pe nevoile unei anumite categorii de clienți. Bine, „nevoile” e cam mult spus, pentru că nu e ca și când clientul tipic de BMW X6 M simte că are într-adevăr nevoie de acest hipopotam de aproape două tone și jumătate care atinge 100 km/h în 5 secunde. Dar, chiar și așa, atât X5 M cât și fratele acestuia cu fundul turtit sunt apreciate fix pentru poziția înaltă de condus pe care am amintit-o anterior, care alături de dimensiunile exterioare ce forțează bunul simț, îți lasă impresia că te afli la bordul unui iaht extrem de puternic. Despre M5 și M6 nu mai are rost să detaliem, primul fiind celebru pentru modul în care îmbină confortul de limuzină cu performanțele unui supercar, iar cel de-al doilea primind numeroase aprecieri pentru caracterul de grand tourer. Însă adevărata mașină bărbătească, croită special pentru cei ce vor mai mult să piloteze și mai puțin să se deplaseze din A în B, este radicalul M3. Pare greu de crezut că cel mai vechi model din gama M este în continuare cel mai impresionant, dar sunetul motorului aspirat este un argument suficient pentru a susține acest raționament. Oricare dintre ele ar fi preferata ta, n-ai cum să dai greș. De fapt, orice M ai alege, fie că vorbim despre trecut, prezent sau viitor, te va face să te simți atotputernic. Pentru că M este cea mai puternică literă din lume.

Articol preluat de pe www.topgear.ro

BMW Motorrad

Comentarii

©2025 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account