De Bosozoku ați auzit?

Desenele animate Wacky Racers par desprinse din realitate pe lângă mașinile astea.

Despre japonezi știm foarte bine că fac lucrurile altfel decât europenii sau americanii, iar când vine vorba despre modificarea mașinilor lucrurile o iau de-a dreptul razna. Cu toții am văzut că tuning-ul ăsta promovat prin Furios și Iute și Need For Speed Underground este inspirat din cel japonez – neoane, eleroane, crom, luminițe de tot felul, evacuări cât mai multe și sisteme audio cât mai debile.

Bosozoku (3)

Totuși, dacă adunăm toate stilurile astea la un loc și-l încrucișăm cu desenele lor animate manga, tot nu înțelegem de unde le-a venit inspirația pentru stilul ăsta nebun care se numește Bosozoku. Dacă încercăm să explicăm etimologia cuvântului acesta s-ar traduce în ceva de genul „mașini de bagabonți” sau „mașini ori motociclete conduse de găștile japoneze”. De fapt, stilul Bosozoku a început mai întâi în rândul motocicliștilor și s-a perpetuat și în cultura lor auto.

Bosozoku (12)

Practic, niște golani japonezi, probabil mulți Yakuza, și-au luat imaginația în dinți și și-au modificat mașinile așa cum au văzut ei în benzile desenate manga – cu evacuări care seamănă cu orgile din catedralele catolicilor, culori și grafice psihedelice și neoane de toate culorile. Stilul Bosozoku este de fapt o combinație de mai multe stiluri de tuning japonez printre care Shakotan, Yankii, VIP, Kyusha și Grachan.

Bosozoku (10)

Cele mai modificate mașini sunt japonezele clasice ale anilor 60-70, însă stilul s-a răspândit și printre mașinile mai noi. Mai jos găsiți două clipurile care o să vă facă să înțelegeți mai bine fenomenul. Atenție, nu încercați să faceți asta cu un Logan! Lumea nu ar înțelege și probabil ați fi arși pe rug din cauza dogmelor și a canoanelor tuning-ului de bun gust, la care mai toată lumea se „pricepe” de la o vreme.

Credit foto – ramonvicious.deviantart.com

BMW Motorrad

Comentarii

©2025 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account