Zăpușeală mare. Un termometru agățat pe balconul scăldat în Soare arată 41ºC. Fumez o țigară și mă uit la mașina care mă așteaptă în parcare. E nouă, mare, curată. O așteptam demult la test. Pentru cum arată, pentru ce promite și pentru că e Volvo. Dar acum n-o mai vreau. Mi-e prea cald și poate prea lene să plec să fac poze, să o conduc, să văd ce-mi place și ce nu-mi place. Și nici nu știu unde să fac poze, pe unde să o conduc. Dar trebuie să fac asta, n-am mașina decât două zile la test și e bătaie mare pe ea în presa auto. Sau cel puțin așa ar trebui. E mașina care, cel puțin teoretic, ar trebui să relanseze un brand. Bine, fie, plec.

De multe ori, cheia unei mașini îmi spune destul de multe despre mașină. Dacă-i o cheie din plastic ieftin, e clar… mașina-i din plastic ieftin. Dacă-i o cheie din plastic ieftin, dar cu un design interesant, atunci lucrurile se schimbă puțin. Cheia noului Volvo XC90 nu e nici din plastic ieftin și are un design interesant. În primul rând pentru că butoanele de deschidere/închidere a mașinii sunt pe o laterală. Ciudat, nu? Toată ziua m-am gândit la asta… de ce să pui butoanele pe laterală? “Pentru că se poate”, ar fi răspunsul imediat. Și pentru că e diferit.

Să găsești o locație nouă de poze atunci când n-ai niciun chef să faci asta e aproape un coșmar. Sigur, putem să mergem în “cartier la Băneasa”, dar parcă-i cam de porc să iei mașina la test și să mergi cu ea 20 de kilometri și să spui c-ai testat-o… te minți și pe tine, și pe oamenii care te citesc. Dar e atât de cald, că-mi vine să o testez acasă, la răcoare, uitându-mă absent la știrile de la ora cinci, așteptând să se facă seară sau să vină o ploaie. “Aaaa, știu, facem poze noaptea, în oraș. Că oricum cine-și cumpără un XC90 și-l ia de fiță, doar pentru că Range Rover-ul e deja prea comun pe stradă”. Dar tot trebuie să o conduc… Pfff, dilemă mare. Nu, încă n-am plecat, sunt tot pe balcon, mi-am aprins o altă țigară și mai iau o gură din Red Bull-ul verde, cel mai nașpa Red Bull din câte există. Mai arunc un ochi pe Facebook, mai văd o poză de la o piscină, mai citesc o nouă știre despre tragedia elenă și-mi fac curaj să mă ridic, să-nchid laptopul și să plec. Bine, bine, plec. Dar unde? “La Conacul M. mergem, e aproape, nu e paznic, putem să intrăm liniștiți”, se aude o voce salvatoare. Deblochez telefonul, dau un search, mă uit la pozele conacului respectiv și prind curaj. “Arată bine, mergem acolo”, îmi spun. Intru în birou, mă lovește răcoarea celor 16 grade setate pe aparatul de aer condiționat, îmi sting laptopul, îmi strâng ghiozdanul, iau cheia și colegul și plecăm. Colegul are un BMW Seria 1 – și poți citi testul respectiv aici -, așa că sunt singur în XC90.

Ai prins musca, da?

E clad afară, îngrozitor de cald. Urc repede în mașină, temperatura sistemului de climatizare e setată pe 22 de grade, dar eu vreau frig, mai frig. Caut butoanele, nu le găsesc. Ele nu există. Există în schimb un ecran tactil. “Fantastic! Au luat-o razna și ăștia de la Volvo cu touchscreen-ul”, îmi zic. Mă uit mai atent, reglez temperatura, e simplu. E foarte simplu. E poate mai rapid și mai simplu decât în cazul unui sistem clasic, cu butoane. “Bună treabă, Volvo!” Acum că mi-am făcut damblaua și cu temperatura sunt gata să plec spre Conacul M.. Radio-ul e pus pe ZU, nu-mi place. Chiar deloc. Vreau să-mi conectez telefonul, să-mi ascult muzica. Apelez din nou la ecranul tactil. Una, două, trei atingeri de ecran. Și una pe telefonul meu. Și gata! Am destinația conacului M. setată în telefon, prin Google Maps. O voce de femeie mă ghidează, din telefon, prin boxele mașinii. Îmi place. Nici n-a tebuit să mai accesez sistemul de navigație al mașinii, pot merge liniștit doar cu telefonul, fără să-mi iau ochii de la drum. Nu că asta ar fi o problemă la câte sisteme de siguranță sunt împachetate în XC90. Ușor-ușor, ies din asfaltul topit al Bucureștiului și simt că mașina ba trage dreapta, ba stânga, ceea ce e dubios. Mă gândesc că poate-i presiunea dintr-un pneu vinovată. Dar nu, nu e asta. E “Lane Keeping Aid” – asistența la păstrarea benzii de rulare -, care știe că nu-mi țin banda și mă corectează. Dar o face atât de subtil, atât de natural, încât îmi vine greu să cred că un mic roboțel, cu sistemele lui radar poate să fie atât de neintruziv, așa că decuplez sistemul. Nimic, mașina merge cum vreau eu, nu mai are nimic de comentat dacă trec de banda mea fără să semnalizez. Îl activez la loc și încep să mă joc. Da, mașina asta face mici corecții de volan astfel încât tu să nu părăsești banda de rulare involuntar. Am mai condus mașini echipate cu astfel de sistem, dar ăsta-i de departe cel mai bun dintre cele pe care le-am testat.

Am ieșit la drum, așa că pot să o calc un pic, să văd “ce poate”. Conduc versiunea diesel – D5 – cu un motor de 2,0 litri care trebui să miște peste două tone de mașină cu șapte locuri și tracțiune integrală. Ar fi stupid să crezi că-i o mașină rapidă sau să ai așteptări de genu’ ăsta. Are 225 de cai-putere și 470 Nm, ceea ce nu-i deloc rău. Pe hârtie, are un sprint 0-100 km/h în 7,8 secune și o viteză maximă de 220 km/h. Mai are o transmisie automată cu opt rapoarte, un sistem de tracțiune integrală permanentă și aproape cinci metri lungime. Nu viteza e punctul forte al mașinii, ci confortul. Ușurința cu care accelerează fără ca tu să-ți dai seama, rafinamentul, schimbările imperceptibile ale treptelor de viteză… Îmi place mașina. E ca o limonadă cu gheață și mentă. Relaxantă, răcoritoare, plăcută. XC90-ul D5 merge bine. Are reprize bune și nu-ți dai seama cât de repede accelerează decât atunci când de uiți la vitezometru. Prin comparație, un BMW X5 xDrive25d (2,0 litri, 218 CP, 450 Nm, transmisie automată cu opt trepte și tracțiune integrală) accelerează de la 0 la 100 km/h în 8,2 secunde. Așa că acest Volvo este cu aproape jumătate de secundă mai rapid decât omologul bavarez. Not bad at all!

Totuși, suspensia e cam zgomotoasă. Bine, nici drumul nu ajută. Șanturi lăsate de TIR-uri, denivelări… na, ca la noi! Dar aud suspensia cum lucrează, nu deranjant, dar suficient cât să nu fie liniște deplină. Și la viteze mai mari, zgomotul de vânt se face și el auzit, mai ales în zona oglinzilor uriașe. Nici nu cred că s-ar fi putut altfel. Un XC90 cu oglinzi de M4 Coupe chiar n-ar fi arătat bine. Mai important e că suspensia își face treabă și nu mă lasă să simt gropile și imperfecțiunile din asfalt. Conduc de ceva vreme și femeia mă anunță că trebuie să ies de pe drumul principal și să virez la dreapta. O ascult.

Intru pe un drum betonat, unde aceeași suspensie devine ceva mai zgomotoasă. Dar o apreciez, pentru că nu simt nimic. Și oricum, mașina e echipată cu suspensia standard, iar o suspensie pneumatică se găsește pe lista de opționale. E după-amiază, în cea mai călduroasă zi din an, iar eu sunt în câmp, într-un sat uitat de lume, căutând un conac părăsit, într-o SUV aproape opulent. Nu mă integrez deloc și mai am și un BMW Seria 1 după mine. Noroc că drumul devine din ce în ce mai prost și colegu’ trebuie să încetinească. Pe mine nu mă deranjează nici gropile, nici denivelările. “Your destination should be on your left” spune femeia. Și aproape că are dreptate. Mai merg puțin, virez stânga, văd conacul M., intru pe un drum din pământ, mai merg 30 de metri și opresc la umbra unui nuc. Îmi aștept colegul, lipește Seria 1 de XC90 și ne dăm jos din mașini. E prea cald, chiar și la umbră. Mult prea cald și lumina chiar nu-i bună de poze. Aș mânca ceva, dar suntem într-un sat părăsit. Oricum ar fi, hotărâm să căutăm un chioșc, o bodegă, ceva, orice, numai să aibă ceva rece de băut și ceva de ronțăit. Lăsăm XC90-ul la umbra nucului și plecăm cu Seria 1. Ieșim din sat, intrăm în alt sat și găsim un magazin de țară, cu perdea din plastic la intrare și iz de șoricei înăuntru. Iau două ape, două cornuri cu ciocolată și ies. Ne întoarcem la conacul M..

XC90-ul e înconjurat de vaci. Parcăm, coborâm și, întins pe iarbă îl găsim pe nea’ Ion – nu știu cum îl cheamă, așa că am să-i spun nea’ Ion. Are lângă el o umbrelă Cola, pe care nu o folosește, pantalonii legați cu sfoară peste buric, un tricou cu PSD și niște pantofi-sandale. Se ridică cu grijă, fără grabă, în timp ce ia de pe iarbă și o sticlă Izvorul Minunilor care nu părea să fie plină cu apă, ci mai degrabă cu o tărie care să-i țină de urât și care să-i anime ziua. Îl salutăm, ne salutăm. Fața strânsă, scorojită, gura urâtă, fără dinți, dar vocea puternică, senină, hotărâtă. Îl întrebăm de conac, de istoria lui, de motivele pentru care exteriorul e proaspăt renovat și vopsit, dar n-are geamuri, iar coloanele de la balcoane sunt căzute. “Eee, e o poveste lungă. Maică-mea a copilărit cu Eliza, soția prim-ministrului. Când erau fete tinere, «domnul» venea cu avionul de la București, ateriza pe câmp și o lua pe Eliza cu el, la o plimbare”, ne spune. Urmează o pauză în care-mi las imaginația să recreeze imaginea povestită. E greu, prea greu. La intrarea pe aleea de pământ, chiar lângă drum, e un cimitir, în curtea unei biserici. Neglijență, lene, nepăsare. Și pentru biserică, și pentru cimitir. Nici gardul nu mai e întreg. Iar conacul M. e înconjurat de bălării, de gunoaie, abandonat, lăsat al nimănui. Mi-e greu să-mi imaginez o familie boierească ce locuia aici, într-o lume feerică, romantică, inexistentă. “După răboi, lucrurile s-au schimbat”, își aduce aminte nea’ Ion. “Familia a fugit, iar conacul a fost transformat în școală de tractoriști. Una dintre anexe, de aici, a fost transformată în porcărie”. Deci cineva a hotărât ca un conac construit la 1870, de “meșteri italieni”, să fie transformat în școală de tractoriști… “După asta a fost sediu de CAP și mai târziu, după ’89 s-a ales praful.” Nea Ion se uită spre conac, cu privire tristă, nostalgică. “Au încercat să-l refacă de mai multe ori. Prima oară au furat tot. A doua oară, au făcut exteriorul, că se vede și acum și în interioru au refăcut picturile, au refăcut pardoseala, au pus chiar și încălzire în podea. Dar iarăși au furat tot. Noi, sătenii, am făcut tot ce-am putut. Am fost la Poliție, l-am pârât hoț, s-a deschis dosar, dar degeaba. Acum își așteaptă căderea. Nimeni nu mai dă doi pe conac, pe sat, pe noi. Eu am ieșit la pensie pe caz pe boală acum vreo 20 de ani și aveam două vaci. N-am furat nimic niciodată.” Număr vacile, sunt 22 acum. Deci nea’ Ion s-a îmbogățit cu o vacă pe an. Atât. Vacile-și văd de drum liniștite și se îndepărtează. Nea’ Ion pleacă după ele.

E greu să nu te apuce nervii după povestea asta. E greu să nu-ți vină să-njuri politicieni, baroni locali și ministere. Nu-s naționalist, dar parcă mă apucă dracii când văd astfel de comori lăsate-n plata hoților, ca-n codru, fără niciun fel de respect pentru istorie sau pentru poveștile ascunse în spatele oamenilor care-au sfințit unele dintre aceste locuri lăsate acum, de aleșii noștri, în paragină. Mi-e și mai greu să înțeleg de ce, cum și cine-i vinovat pentru asta. Cum de nu s-a găsit nimeni care să facă ceva în legătură cu locul ăsta? De ce nu ținem deloc la locurile noastre? Întrebări grele, care probabil că nici nu-și vor găsi prea curând un răspuns.

Soarele parcă s-a mai dus acum. Chiar dacă-i la fel de cald. XC90-ul se potrivește în peisaj dacă faci abstracție de buruieni, de gunoaie și de geamurile lipsă ale conacului. Am și uitat de mașină. Și deja am scris și cel mai lung pseudo-test pe care l-am făcut vreodată. În mare parte, XC90-ul înseamnă pentru Volvo cam ce-ar însemna un ONG bogat, pus pe fapte bune, pentru conacul M.. Este mașina care trebuie să-i dea mărcii suedeze un imbold, să o aducă în atenția publicului și să fure o parte din clienții mărcilor premium rivale. Dacă-ar fi să mă-ntrebi pe mine, succesul e garantat. XC90 arată bine, e puternic, impunător, solid. Are un interior extrem de bine pus la punct, cu un sistem multimedia și de comandă extrem de bun, de intuitiv și de ușor de folosit. Mai are și motorizări de performante, doar de 2,0 litri, dar și o versiune plug-in hybrid. Iar prețurile sunt și ele acolo unde trebuie, adică ceva mai jos decât cele ale rivalilor. De exemplu, XC90 D5 este cu vreo 4.000 de euro mai ieftin decât X5 xDrive25d. Mi-e greu să găsesc ceva care să-mi displacă la XC90, așa că mă opresc aici.

Fișă tehică

Volvo XC90 Momentum D5  AWD, AT8
Preț de listă: de la 60.581 euro, cu TVA
Putere (CP/rpm): 225/4.250
Cuplu (Nm/rpm): 470/1.750
0-100 km/h(s): 7,8
Viteză maximă (km/h): 220
Consum mediu (l/100 km): 5,8
Emisii CO2 (g/km): 152