Video: Cum e sa conduci un model BMW ActiveHybrid
BMW a publicat un videoclip care prezinta experientele unor posesori de modele BMW ActiveHybrid din SUA. BMW comercializeaza pe piata nord-americana doar trei modele hibride: Seria 3, 5 si 7.
In segmentul entry-level, BMW ActiveHybrid 3 este propulsat de motorul N55 de 3.0 litri cu sase cilindri TwinPower turbo, ca si ceilalti hibrizi BMW. Agregatul pe benzina este asistat de un motor electric ce furnizeaza 40 Kw in plus (circa 53 CP). Puterea este transmisa rotilor spate prin intermediul unei transmisii automate cu opt rapoarte.
BMW ActiveHybrid 3 accelereaza de la 0 la 100 km/h in 5,3 secunde, iar consumul de combustibil este relativ scazut, de doar 5.9 litri la 100 km, emisiile de CO2 fiind de 139 g. Pretul de baza pentru BMW ActiveHybrid 3 2013 in SUA este de 49.300 USD. Prin comparatie, in Romania acesta are un pret de pornire de 56.668 Euro cu TVA.
La crearea modelului ActiveHybrid 5, BMW a pornit tot de la agregatul N55, cuplat la o transmisie automata cu opt rapoarte, dupa care a adaugat 55 CP cu ajutorul sistemului electric. Rezultatul: 340 CP si o acceleratie de 5,7 secunde de la 0 la 100 km/h. Consumul mediu se situeaza in intervalul 6.4-7 l/100 km. BMW Seria 5 ActiveHybrid are un pret de pornire in Romania de 66.898 Euro cu TVA.
BMW Seria 7 ActiveHybrid a fost lansat toamna aceasta si este propulsat de un motor de 3.0 litri TwinPower Turbo cu sase cilindri in linie, care dezvolta 320 CP. Motorul este cuplat la un motor electric de 54 CP si la o transmisie automata cu opt rapoarte. Puterea dezvoltata de sistem este de 354 CP. ActiveHybrid 7 accelereaza de la 0 la 100 km/h in 5.7 secunde. Consum mixt (masurare standarde EU): 6,8 litri per 100 km. In Romania acesta are un pret de baza de 95.232 Euro cu TVA.
Iata videoclipul cu relatarea experientelor posesorilor de hibrizi BMW.
Fiti la curent cu cele mai noi stiri din lumea BMW si de pe telefonul mobil, accesand m.bmwblog.ro