BMW 2002 turbo a împlinit 50 de ani și are acum valoare înzecită, fiind mai scump decât noul BMW M2

Acum 50 de ani, un BMW 2002 Turbo putea fi al tău pentru echivalentul a doar 9.400 de euro (18.720 de mărci pe atunci). Astăzi, un exemplar impecabil poate depăși 100.000 de euro, depășind astfel prețul noului BMW M2, care duce mai departe tradiția coupe-urilor bavareze compacte cu performanțe sportive exaltante.

Text: Andrei Barbu

Imaginează-ți Germania anului 1973, o criză a petrolului în plină desfășurare, interzicerea deplasării motorizate în zilele de duminică și o limită de viteză de 100 km/h pe Autobahn pentru șase luni. Ei bine, în acest context lua naștere BMW 2002 Turbo (E20). A debutat având propulsor de 1.990 cmc, cu 4 cilindri, care producea 85,4 cai-putere per litru. Dezvolta 170 CP și cuplu de 240 Nm. Iar aceste resurse puneau in mișcare o mașină compactă, care cântărea doar 1.080 de kilograme.

Având jante superbe pe 13 inch și cutie manuală cu patru sau, opțional, cinci trepte de viteză, 2002 turbo îți tura pulsul în timp ce împingea cu poftă acul vitezometrului până la 211 km/h. Și sprinta de la 0 la 100 km/h în 7,0 secunde (impresionant pentru acea vreme). Totul prin folosirea gazelor de evacuare pentru supraalimentare. Iar asta se întâmpla acum jumătate de secol. Atunci, BMW 2002 turbo devenea prima mașină produsă în serie în Europa, care beneficia de un motor turbo. A fost un pionier într-un context nefavorabil. Dar rămâne o sursă de inspirație.

Motorul lui BMW 2002 turbo folosește gazele de evacuare pentru a alimenta sistemul turbo Kühnle, Kopp und Kausch.

Ca un arc peste timp, dar cu același „turbo kick”, noul BMW M2 lansat în 2022 duce mai departe o tradiție a Coupe-urilor sport compacte cu motor turbo. La aceasta au contribuit și modelul 1M (2011) și primul M2 (2015), care au preluat la rândul lor spiritul lui 2002 turbo.

Noul BMW M2 vizează să egaleze performanțele emoționale pe care încă le oferă 2002 turbo. Pentru că pe cele dinamice le depășește lejer. Cu 460 de cai putere și 550 Nm produși de un motor de 3 litri, cu 6 cilindri în linie și tehnologie BMW M TwinPower Turbo, noul M2 poate fi comandat și în variantă cu transmisie manuală. lar asta stârnește nostalgie, fiindcă transmisia manuală devine o raritate.

În acest moment, noul M2 este mai ieftin decât un 2002 turbo, prețul său pornind de la 71.876 de euro cu TVA. Dar are toate calitățile care îl fac un viitor model de colecție, chiar dacă va fi cu siguranță produs în mai mult decât cele 1.672 de unități 2002 turbo construite între octombrie 1973 și iunie 1975.

Acest articol a apărut inițial în Jurnalul de Eleganță publicat de BMW România special pentru ediția Concursului de Eleganță Sinaia din 2023. De altfel, BMW România a făcut o tradiție din a fi partener oficial al Concursului de Eleganță Sinaia. Iar anul acesta un model participant a fost chiar un BMW 2002 turbo din 1974, care a fost desemnat câștigător al categoriei „90 de ani de grilă dublă BMW”.

CLICK AICI pentru a vedea imagini și detalii din cadrul Concursului de Eleganță Sinaia 2023.

De asemenea, puteți răsfoi online Jurnalul de Eleganță accesând link-ul de mai jos. Și veți descoperi și alte articole dedicate istoriei mărcii bavareze, precum cele despre aniversarea a 90 de ani de grilă dublă BMW, 100 de ani de istorie BMW Motorrad și 35 de ani de la debutul roadster-ului BMW Z1.

https://media.bmwblog.ro/2023/07/Jurnal-de-Eleganta-2023_compressed.pdf

 

BMW Motorrad

Comentarii

©2024 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account