O noua randare: BMW i3 2013

In 2013 BMW va lansa pe piata primul lor vehicul electric de serie. Denumit i3, vehiculul electric Megacity este primul model lansat sub umbrela Project i, o initiativa BMW inceputa cu cinci ani in urma. i3 face parte din noul sub-brand i si reprezinta un pariu indraznet al celor de la BMW, care alaturi de supercarul i8 va avea un impact semnificativ asupra viitorului companiei.

Proiectul sta sub semnul sustenabilitatii maxime: de la procesul de productie, incepand cu primul furnizor, pana la reciclarea componentelor la sfarsitul ciclului de viata al masinii, sustenabilitatea bazata pe cei trei stalpi de baza (grija pentru mediu, eficienta economica si compatibilitatea sociala) trebuie sa fie principalul factor determinant al procesului.

Pentru a pastra din valorile de baza, BMW i3 2013 va avea tractiune spate. Masina va fi construita la Leipzig in Germania si va utiliza din plin materiale din fibra de carbon si componente ultra-usoare care vor ajuta la mentinerea unei greutati rezonabile a masinii. Componentele din aluminiu se vor integra armonios cu fibra de carbon, pentru a oferi siguranta sporita.

Combinatia de fibra de carbon si aluminiu va contrabalansa cu pana la 350 kg greutatea suplimentara a bateriei si componentelor electronice, dupa cum a declarat Klaus Draeger, Directorul de dezvoltare BMW, catre Bloomberg. BMW construieste trenul electric de rulare, precum si bateria, cu mijloace proprii. La dezvoltarea bateriei va contribui si partenerul BMW SB LiMotive, cu celulele de combustie. SB LiMotive furnizeaza celule si pentru vehiculul ActiveE.

Familia de masini Megacity va mosteni valorile de baza ale BMW, masinile vor arata si se vor conduce ca un produs premium, si nu vor reprezenta un compromis intre aspect, performanta si siguranta. Citandu-l pe von Hooydonk, “Masina arata stabila, are o pozitie inaltata la volan si inspira siguranta. Poate ca unele simboluri BMW vor fi omise la MCV, dar vor fi inserate in locul acestora alte elemente de design, elemente care pot transforma masina intr-un sub-brand.”

La lansare vehiculele Megacity vor fi oferite in varianta cu doua usi si patru locuri. Masina va avea o lungime de cca 4 m. In viitor, sub-brandul MCV va include inca doua modele. Primul va fi lansat in 2015 si este denumit ICV, prescurtarea de la Intracity Vehicle, si va fi o masina cu doua usi si doua locuri. In 2017 va fi lansat UCV – Urban Commuter Vehicle – care va fi mai lung decat MCV initial, va avea patru usi si va putea transporta cinci pasageri.

Ian Robertson, membru al consiliului de administratie al BMW, responsabil de vanzari si marketing, a declarat ca BMW are in vedere vanzarea a cel putin 30.000 unitati din vehiculul electric i3 pe an, incepand cu sfarsitul lui 2013. Pretul modelului i3 nu a fost stabilit inca, dar surse BMW indica un pret de pornire pentru piata europeana de cca. 40.000 Euro.

[Randare: Andrei Avarvarii ]

Fiti la curent cu cele mai noi stiri din lumea BMW si de pe telefonul mobil, accesand m.bmwblog.ro

BMW Motorrad

Comentarii

©2025 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account