BMW M4 Coupe sau Audi RS 5 Coupe?

Zilele trecute mi-am adus aminte de testul nostru cu BMW M4 Coupe și, după ce am scris despre Audi RS 5 Coupe Sport Edition, m-am gândit să le pun față-n față și să văd care dintre cele două ar fi, pe “hârtie”, alegrea mai bună.

BMW M4 Coupe vs Audi RS 5 Coupe - fata

Atunci când vorbim despre astfel de mașini, este evident că cel mai important aspect ce trebuie luat în calcul este cel al performanțelor dinamice. Iar aici, BMW M4 Coupe iese câștigător. Deși are un motor mai mic, de 3,0 litri, cu șase cilindri în linie, BMW M4 Coupe are și o valoarea mai mică a puterii maxime. Audi RS 5 Coupe, cu un V8 de 4,2 litri, dezvoltă 450 de cai-putere, în timp ce BMW M4 Coupe are “doar” 431 de cai-putere. Totuși, cu un cuplu de 550 Nm la 1.850 de rotații pe minut, BMW M4 Coupe are un moment motor mult mai mare decât Audi RS 5 Coupe. Acesta din urmă oferă doar 430 Nm la 4.000 de rotații pe minut. În plus, Audi RS 5 Coupe vine la pachet doar cu transmisia automată S tronic, cu șapte rapoarte și cu tracțiunea integrală quattro. Cu toate acestea, chiar și în echiparea cu transmisia manuală, BMW M4 Coupe este mai rapid în cazul sprintului 0-100 km/h decât Audi RS 5 Coupe. Echipat cu transmisia manuală, BMW M4 Coupe accelerează de la 0 la 100 km/h în 4,3 secunde, în timp ce Aud RS 5 Coupe oprește cronometrul la 4.5 secunde. În cazul în care BMW M4 Coupe este echipat cu transmisia automată M, cu dublu ambreiaj și Drivelogic, timpul 0-100 km/h scade până la 4,1 secunde.

BMW M4 Coupe vs Audi RS 5 Coupe

Faptul că BMW M4 Coupe, deși are un motor mai mic, o putere mai mică și tracțiune doar pe puntea spate, este mai rapid decât Audi RS 5 Coupe se datorează curbei fabuloase de cuplu pe care inginerii BMW au reușit să o “deseneze” cu acest motor cu șase cilindri în linie. Pur și simplu, faptul că cei 550 Nm sunt disponibili de 1.850 până la 5.500 de rotații pe minut îl transformă pe BMW M4 Coupe într-o brută extrem de performantă.

BMW M4 Coupe vs Audi RS 5 Coupe - spate

La acest nivel diferența de preț nu este neapărat un factor decizional, dar trebuie să menționez că prețul de listă pentru BMW M4 Coupe este cu aproape 7.500 de euro mai mic decât cel al modelului Audi RS 5 Coupe. Mai mult decât atât, pentru că Audi RS 5 Coupe are un motor cu o cilindree ce depășește 3,0 litri, trebuie să luăm în calcul și acciza către stat, în valoare de un euro pe centimetru cub, fără TVA. Prin urmare, valoarea totală a accizei ce trebuie plătită pentru Audi RS 5 Coupe este de 5.150 de euro, cu TVA inclus. Prin urmare, dacă ținem cont de toate aceste date, BMW M4 Coupe este mai ieftin decât Audi RS 5 Coupe cu 12.650 de euro! Iar atunci când diferența este atât de mare, lucrurile devin destul de clare, nu? Ce-I drept, Audi RS 5 Coupe oferă transmisia automată în echiparea standard, iar pentru BMW M4 Coupe aceasta este opțională. Costul pentru transmisia automată M este de 4.105 euro, cu tot cu TVA.

BMW M4 Coupe vs Audi RS 5 Coupe - lateral fata

Pentru mine concluzia este destul de simplă și aș alege, fără să mai stau pe gânduri, BMW M4 Coupe în locul lui Audi RS 5 Coupe. Nu doar că BMW M4 Coupe este mai rapid, dar este și mult mai ieftin, iar consumul de combustibil este și el mult mai redus în cazul lui M4 Coupe.

Tu ce ai alege?

BMW Motorrad

Comentarii

©2022 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account