Top 5 modele BMW în 2015

Top 5 modele BMW în 2015

Anul 2015 a fost unul destul de încărcat pentru producătorul german, chiar dacă, la începutul anului, lucrurile nu se anunțat a fi foare interesante. Primele lucruri cu adevărat importante s-au întâmplat de abia în a doua jumătate a anului, dar de atunci și până acum am avut parte de câteva surprize interesante.

Pe lângă modele care și-au făcut debutul în 2015, tot anul acesta am aflat și despre apariția a două modele M cât mai apropiate de adevăratul ADN al diviziei M. Este vorba despre BMW M4 GTS și BMW M2, dar nu vom include aceste două modele în topul nostru pentru că, ele vor fi practic lansate în 2016. În schimb, BMW a început lansările anului cu noul BMW Seria 1, cu facelift-ul pentru BMW Seria 3, urmat apoi și de noul BMW X1. Tot în 2015 și-a făcut apariția și primul SUV de tip plug-in hybrid al mărcii, iar toamna ne-a adus noul BMW Seria 7. Făcând o retrospectivă, 2015 n-a fost deloc un an rău pentru BMW, mai ales că s-au raportat vânzări record lună după lună.

Top 5 modele BMW în 2015 – locul V – BMW Seria 1

Noul BMW Seria 1 a venit cu un design mai proaspăt și mai ancorat în prezent, dar și cu o gamă nouă de motorizări, alături de o serie de dotări standard mai generoasă decât oferea generația precedentă. În continuare BMW Seria 1 rămâne singura compactă din segment cu tracțiune spate, iar felul în care se conduce acestă mașină nu mai are nevoie de prezentări sau laude suplimentare. Odată cu noua generație, BMW Seria 1 a primit motorizări cu trei cilindri, atât diesel, cât și benzină, iar vârful de gamă, BMW Seria 1 M135i are acum o putere mai mare, crescută până la 326 de cai-putere, tocmai pentru a se putea juca mai bine în compania unor modele precum Audi RS3 sau Mercedes-AMG A 45 4MATIC. Pe lângă noutățile de design și motorizare, noul BMW Seria 1 aduce în echiparea standard și sisteme precum climatizarea automată sau sistemul iDrive, prezent acum un ecran de 6,5 inch. Noi am condus noul BMW Seria 1 atât în versiunea cea mai eficientă, 116d EfficientDynamics, cât și în versiunea 120d xDrive, așa că dacă vrei să vezi cum ni s-a părut, aruncă un ochi pe teste.

Top 5 modele BMW în 2015

Top 5 modele BMW în 2015 – locul IV – BMW Seria 3 Sedan 340i

Tot anul trecut, dar în vară, BMW a prezentat facelift-ul pentru BMW Seria 3 și întâmplarea a făcut ca noi să fim prezenți în cadrul lansării internaționale de presă. Practic, noul BMW Seria 3 îți oferă puțin peste 80 de versiuni de configurare, iar motorizarea de bază pornește de la un 1,5 litri, pe benzină, cu trei cilindri, care dezvoltă 136 de cai-putere. Pe lângă acest lucru, noul BMW Seria 3 are și o nomenclatură schimbată, iar din toată gama de motorizări se remarcă versiunea 340i. Această versiune înlocuiește vechiul 335i și pune la bătaie 326 CP și 450 Nm pentru un sprint 0-100 km/h în 5,2 secunde în cazul transmisiei manuale sau 5,1 secunde în cazul transmisiei automată cu opt rapoarte. Prețul de listă pentru BMW Seria 3 Sedan 340i pornește, în echiparea Advantage, de la 51.460 euro, cu TVA inclus și poate fi configurat și cu sistemul de tracțiune integrală xDrive. Aici poți să găsești testul nostru cu BMW Seria 3 Sedan 340i.

Top 5 modele BMW în 2015

Top 5 modele BMW în 2015 – locul III – BMW X1

Pentru unii poate părea ciudat că am ales să punem noul BMW X1 în fața Seriei 3, însă adevărul e că X1 ne-a depășit toate așteptărie. Da, acum este o mașină cu tracțiune față, dar poate fi echipată și cu tracțiune integrală. Ce ne-a surprins pe noi este modul extrem de plăcut în care se conduce noul BMW X1, iar acest lucru ne-a făcut să trecem peste prejudecățile legate de trecerea la tracțiune față. Într-o lume care se pare că apreciază din ce în ce mai mult modele din clasa SUV-urilor compacte sau a crossoverelor, noul BMW X1 promite să te încânte cu un interior extrem de bine pus la punct, dar și cu un șasiu foarte bine echilibrat, însoțit de o gamă bogată de motorizări. Noile propulsoare de 1,5 litri, în trei cilindri, sunt disponibile și pentru noul BMW X1, în timp ce versiunea de top, X1 xDrive25i , îți propune 231 de cai-putere de la un motor pe benzină de 2,0 litri. Pentru ce care-și doresc neapărat un diesel există și versiunea X1 xDrive25d care oferă tot 231 CP, dar dintr-un motor pe motorină, tot de 2,0 litri. Interesant este faptul că BMW X1 nu oferă nicio versiune de motorizare cu 3,0 litri. Recent, BMW X1 a primit și cinci stele Euro NCAP, iar pentru viitor se anunță și o versiune cu șapte locuri, precum și o versiune de tip plug-in hybrid. Testul nostru cu noul BMW X1 poate fi găsit aici.

Top 5 modele BMW în 2015

Top 5 modele BMW în 2015 – locul II – BMW X5 xDrive40e

Am ales să punem pe locul II în top 5 modele BMW în 2015 un vehicul de tip plug-in hybrid, iar motive, zicem noi, sunt cât se poate de justificate. În primul rând pentru că BMW X5 este cel mai bun SUV din segmentul premium disponibil în momentul acesta pe piață. Are tot ce-i trebuie pentru a se conduce mai bine decât marea majoritate a compactelor, este dinamic, confortabil, are o gamă cât se poate de largă de motorizări, dar știe să ofere și un carcater paractic demn de un SUV, alături de un interior foarte bine construit și finisat. BMW X5 xDrive40e este primul SUV plug-in hybrid al mărcii și vine să se alăture unei palete de astfel de modele deja existente pe piață. Volvo XC90 T8 TwinEngine este un alt plug-in hyrbid demn de luat în seamă, în timp ce Porsche Cayenne S E-Hybrid merge și el încărcat la priză, dar are un motor de 3,0 litri și un preț pe măsură. Revenind la BMW X5 xDrive40e, trebuie să amintim și faptul că el dispune de un motor pe benzină, supraalimentat, de 2,0 litri, care, ajutat de un motor electric, pune la dispoziția șoferului o putere maximă de 313 CP și 450 Nm. Sprintul 0-100 km/h durează 6,8 secunde, în timp ce consumul mediu este 3,3 l/100 km. Mai mult, BMW X5 xDrive40e are o autonomie electrică de până la 31 de kilometri și poate atinge, în modul electric, o viteză maximă de 120 km/h. De notat este și faptul că impozitul anual pentru BMW X5 xDrive40e este de numai 8,98 lei. Adică doi euro. Cam bine, nu?

Top 5 modele BMW în 2015

Top 5 modele BMW în 2015 – locul I – BMW Seria 7

Nu cred că e nicio surpriză pentru nimeni faptul că noul BMW Seria 7 ocupă primul loc în top 5 modele BMW în 2015. De fapt, noul BMW Seria 7 este modelul care dă naștere unui noi limbaj de design în gama BMW și un model care prefigurează noile tehnologie care urmează să fie incluse și în modele din restul gamei. Deja am văzut că viitorul BMW Seria 5 va prelua o mare parte din design și din tehnologie, iar acest lucru se va aplica și altor modele. Noul BMW Seria 7 a adus în lumea BMW și în lumea auto o serie de tehnologii care nu au cum să te lase rece. Ecranul tactil este o premieră pentru BMW, în timp ce controlul prin gesturi este o premieră pentru lumea auto. Parcarea automată din telecomandă este și ea o premieră pentru o mașină de serie, în timp ce calitatea interiorului, a materialeleor și a instrumentelor duc marca bavareză într-o nouă eră. Schimbând filozofia mărcii în „Driving Luxury” noul BMW Seria 7 este cel mai avansat modele BMW construit vreodată. Suspensie pneumatică pe ambele punți oferită în standard, un „miez” din fibră de carbon pentru o greutate cât mai redusă, sistem de direcție activă combinată cu unul de tracțiune integrală, bare antiruliu electromagnetice și tot așa. Noi am condus noul BMW Seria 7 în versiunea de top, 750Li xDrive și am rămas impresionați. BMW chiar a construit cel mai bun Seria 7 de până acum, iar diferențele față de generația precedentă sunt uriașe. Mai jos puteți urmări testul nostru video cu noul BMW Seria 7 Sedan 750Li xDrive.

Cam acesta a fost top 5 modele BMW în 2015, așa cum le percep noi. Din fericire am avut ocazia să le conducem pe toate, așa că nu vorbim din cărți. Totuși, dacă am omis ceva, ne puteți atrage atenția printr-un cometariu în secțiunea de mai jos.

Citește și comparativul dintre noul BMW Seria 7 și Mercedes-Benz Clasa S:

Clasa S vs Seria 7

BMW Motorrad

Comentarii

©2024 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account