Există o perioadă în viața fiecărui om când vrea mai multe. Vrea o casă mai mare, o mașină mai nouă, o viață mai bună în general. Mânați de succesul altora văzut și invidiat pe la televizor, toți alergăm după ce au alții și ce credem noi că le aduce fericirea.
Text: Mihai Alexandrescu | Foto: Cars Photo
Așa gândea și Bogdan, omul nostru din bemveu, acum ceva vreme când toate îi mergeau bine. Doar că a venit criza și, la fel ca și în cazul nostru, planurile de mai bine s-au transformat în planuri de avarie. S-a întristat omu când a văzut că bulangii ăia de pe Wallstreet au băgat o lume întreagă în criză și n-au pățit nimic. A urmat o perioadă gri pentru el, dar care l-a ajutat să se descopere pe sine și să găsească adevărata valoare a lucrurilor. Nu și-a luat animal de casă, câțel, purcel sau pisică, dar și-a luat un cotoi din 93, coupe, manual, cu un doi litri de 150 cai sub capotă. A văzut că BMW E36 nu este mașina mai nouă pe care și-o dorise, dar a văzut că BMW E36 este mașina mai veche pe care și-o dorește toată lumea, inclusiv fratele nostru bulgarul și fratili nuostru moldovianul. Așa că s-a dus cu ea la E36 Fest unde a cunoscut alții ca el, a văzut pisici care au plecat de pe străzi și au ajuns aristocrate, parcate în garajele unor oameni care le întrețineau cu bani și dragoste și a văzut că motanul lui are o grămadă de potențial. Îndrumat de oamenii prietenoși de acolo și mânat de ambiția de a avea un BMW E36 care să se ridice la nivelul așteptărilor lui s-a apucat să strângă din nou banii furații de la bulangii ăia de pe Wallstreet și să se documenteze foarte bine despre viitoarea lui investiție.