Un BMW M3 Sport Evolution din 1990 a fost licitat cu 212.800 de dolari

Acest BMW M3 Sport Evolution din 1990 a fost licitat cu un preț mai mare decât al noului BMW M5 CS, în cadrul celui de al 22-lea eveniment anual organizat în Arizona de reputata casă de licitații RM Sotheby’s.

Generația BMW M3 E30 a scris unul dintre cele mai semnificative capitole pentru reputația mărcii bavareze. Inițial trebuia construită în 5.000 de exemplare pentru șosea, fiindcă așa impunea regulamentul pentru omologarea mașinii cerută în competițiile de turisme. Dar succesul său comercial a depășit aceste cerințe. Din 1986, până în 1991 au fost construite 17.970 de exemplare BMW M3 E30, în diferite versiuni de putere, precum și în variantă cabriolet.

Acum, toate acestea sunt râvnite de către colecționari. Iar valoarea lor a început să evolueze cu viteză. Exemplu este acest model BMW M3 Sport Evolution licitat în ianuarie 2021 în Arizona. Evenimentul a făcut parte din calendarul RM Sotheby’s, care este cea mai mare casă de licitații la nivel mondial pentru mașini de colecție, pe baza vânzărilor totale.

Impresionant este că pentru modelul BMW M3 Sport Evolution din 1990 s-a obținut suma de 212.800 de dolari, ceea ce depășește chiar și prețul nou lansatului BMW M5 CS, care are în SUA un preț recomandat de producător de 142.000 de dolari. Modelele coupe BMW M4 și M4 Competition au în SUA prețuri care încep de la 71.800, respectiv 74.700. Iar BMW M3 Sedan costă de la 69.900 de dolari.

BMW M3 Sport Evolution din 1990 a fost ultima etapă de dezvoltare a modelului M3 E30. Cunoscut și sub numele EVO3, acest model avea motorul cu capacitate crescută la 2,5 litri. Era cea mai puternică variantă pentru șosea a lui E30, dezvoltând 238 CP. La momentul debutului lui M3 E30, acest propulsor cu 4 cilindri avea 2,3 litri și 200 CP.

Acest exemplar M3 Sport Evolution a fost construit în 20 ianuarie 1990 și este unul din cele doar 600 de unități în care a fost produsă ultima variantă a lui M3 E30. Raritatea sa justifică valoarea de colecție.

Modelul licitat de RM Sotheby’s a beneficiat de o îngrijire atentă. În 2001 a fost importat din Germania în UK, iar apoi a ajuns în SUA, în 2015. Însă în 2014 a trecut printr-o împrospătare minuțioasă nu doar la nivel cosmetic, ci și la partea mecanică. Are diferențial cu alunecare limitată și transmisie Getrag cu 5 trepte etajate scurt. Iar dotările includ scaunele sport Recaro, trapă și geamuri electrice și tapițerie de piele pe volan și schimbătorul de viteze.

Sursa pozelor și informațiilor: rmsothebys.com

BMW Motorrad

Comentarii

©2025 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account