VIDEO: Trio de modele BMW M3 E30 licitat de Silverstone Auctions

Cele trei modele BMW M3 E30 aparțin lui Nick Whale, proprietarului Silverstone Auctions, și sunt înscrise în licitația online NEC Classic care va avea loc în intervalul 13-14 noiembrie.

Trio-ul este oferit la un preț special cumpărătorului care dorește să le achiziționeze ca un singur lot. Prețul estimativ este între 300.000 și 365.000 de lire și este mai abordabil decât dacă mașinile ar fi cumpărate individual. Însă ele sunt disponibile și separat.

Cel mai scump exemplar este modelul BMW M3 E30 de Grupa A FIA, din 1989. Este estimat la 175.000-195.000 de lire sterline și are un predigree format în motorsport.

La finalul anilor ’80 și începutul anilor ’90, BMW Motorsport a creat pentru echipele care concurau în Grupa A a campionatului turisme FIA exemplare M3 E30 care aveau caroserie specială și erau pregătite de Matter în Germania. Cu asemenea modele au concurat echipe cu reputație precum Schnitzer sau Prodrive. BMW M3 E30 avea să domine clasa sa, câștigând campionatele de turisme la nivel mondial, european, în Germania, UK și Italia. Au fost construite doar 55 de exemplare ale acestui model pentru Grupa A. Iar unul dintre ele este modelul licitat la evenimentul susținut de Silverstone Auctions. Nick Whale a înscris mașina în campionatul de turisme britanic (BTCC), în 1990 și 1991. În mai 1990, mașina a obținut locul 3 la Donington, fiind cea mai bună plasare a unei echipei private în BTCC, în era motoarelor de 2 litri. CLICK AICI pentru a vedea pe site-ul silverstoneauctions.com toate pozele și informațiile despre acest exemplar BMW M3 E30 de Grupa A FIA din 1989.

Următorul model ca valoare din trioul bavarez este BMW M3 E30 din 1987, cu specificații FIA pentru raliu. Nick Whale a dorit să creeze un M3 E30 exact după rețeta modelelor de raliu pregătite de BMW Works și Prodrive pentru Campionatul Mondial de Raliuri la finalul anilor ’80 și începutul anilor ’90. Astfel, în ianuarie 2016 a găsit un M3 de șosea fără trapă și aer condiționat și l-a trimis la Mellors Elliot Motorsport, care din 1982 prepară mașini pentru raliu și face acum modelul Proton omologat FIA pentru grupa R5.

Are transmisie manuală Samsonas cu 6 trepte aprobată de FIA și motor de 2,3 litri. S-a bucurat de victorii în competiții precum Rally Mallorca Legends și este estimată la 100.000-120.000 de lire sterline. Puteți vedea mașina în acțiune în clipurile video de pe canalul de You Tube Silverstone Auctions. CLICK AICI pentru a vedea pe site-ul silverstoneauctions.com toate pozele și informațiile despre acest exemplar BMW M3 E30 FIA Tarmac din 1987.

Nu în cele din urmă, lotul licitat include și exemplarul BMW M3 E30 cu specificații de șosea, din 1992. Este estimat la 55.000-65.000 de lire sterline. Are motorul de 2,3 litri, cu 4 cilindri, și transmisie manuală cu 5 trepte și ne este detaliat într-un clip special pe canalul You Tube Silverstone Auctions. CLICK AICI pentru a vedea pe site-ul silverstoneauctions.com toate pozele și informațiile despre acest exemplar BMW M3 E30 din 1992.

Sursa: Silverstone Auctions

BMW Motorrad

Comentarii

©2025 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account