BMW Group se implică în două programe pentru susţinerea refugiaţilor ucraineni în România

Cu obiectivul de a avea un impact real pe termen lung, care să genereze valoare pentru societatea românească, BMW Group donează o sumă importantă pentru programele de integrare a refugiaților. „Prin acţiunile BMW Group sperăm că întreaga societate devine mai puternică, mai stabilă, se adaugă o valoare suplimentară economiei și se promovează respectul și toleranța. Programele de integrare sunt un beneficiu pentru întreaga societate românească în aceste vremuri dificile şi tragice de conflict”, declară Dr. Josef Reiter, Director General, BMW Group România.

Potrivit estimărilor Națiunilor Unite, conflictul din Ucraina poate genera valul de refugiați cu cea mai rapidă creștere de după cel de-al Doilea Război Mondial. BMW Group a răspuns crizei generate de conflictul din Ucraina și s-a angajat în mai multe eforturi de sprijin, atât la nivel internațional, cât şi la nivel local, identificând mai multe proiecte în țările UE vecine cu Ucraina.

În România, BMW Group sprijină cu 150.000 Euro două proiecte dedicate refugiaților ucraineni, pentru integrare în societatea românească.

Cu „UA made in RO”, obiectivul proiectului este de a dezvolta o platformă de sprijinire a iniţiativelor antreprenoriale ale refugiaților ucraineni din România. Se urmăreşte selectarea și sprijinirea a 11 antreprenori pentru a se dezvolta independent în România, creând locuri de muncă, o oportunitate de a se autosusţine.

„UA made in RO” este un proiect dezvoltat de un grup de voluntari entuziaști, care a activat încă din primele zile în Gara de Nord București, şi organizat de Asociația Pentru Bine și Agenţia Next Advertising. Micile afaceri selectate vor primi un sprijin financiar de 4.000 de euro, precum și consiliere juridică și fiscală extinsă, dar și sprijin și mentorat în domeniul afacerilor. Pe termen mediu se doreşte construirea unei platforme şi a unei mişcări generale care să susţină toate proiectele antreprenoriale de acest fel, dincolo de cele 11 selectate.

Mai multe detalii găsiţi aici: https://uamadein.ro

Centrul Comunitar „Zi de bine” este activ încă din luna mai și a oferit o gamă largă de servicii, de la consiliere psihologică sau cursuri de limbi străine până la diverse activități care implică atât comunitatea de refugiați, cât și comunitatea locală din București. Este un proiect puternic care oferă atât sprijin și un spațiu sigur pentru refugiații ucraineni, dar construiește și o platformă de dialog și integrare cu comunitatea locală românească, în timp ce centrul comunitar evoluează și se deschide atât românilor, cât și ucrainenilor deopotrivă.

Mai multe detalii găsiți aici: https://zidebine.ro/despre-centru

„Societatea românească a avut un răspuns extraordinar încă din primele zile de război. Am văzut că refugiaţii sunt primiţi cu inima deschisă. Provocarea este că acest efort nu este un sprint, ci un maraton. Considerăm că proiectele de integrare sunt foarte importante, iar noi, ca societate, trebuie să păstrăm acelaşi angajament şi pe viitor. Prin acţiunile BMW Group sperăm că întreaga societate devine mai puternică, mai stabilă, se adaugă o valoare suplimentară economiei și se promovează respectul și toleranța. Programele de integrare sunt un beneficiu pentru întreaga societate românească în aceste vremuri grele și tragice de conflict.

Nu a fost uşor să selectăm doar două proiecte, întrucât am văzut multe inițiative minunate în toată România, la Galați, Sibiu, Iași, Oradea, Târgu Mureș, ca să menționez doar câteva. De asemenea, sunt mândru că știu că echipa locală este angajată în mod privat și investește timp și resurse personale pentru a sprijini dincolo de ceea ce face BMW Group. Trebuie să ducem acest efort mai departe!”, declară Dr. Josef Reiter, BMW Group România.

 

BMW Motorrad

Comentarii

©2024 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account