BMW i4 eDrive35 este disponibil pentru comenzi în România, de la 50.159 euro cu TVA
BMW i4 eDrive35 se alătură modelelor de succes BMW i4 eDrive40 şi BMW i4 M50 şi face ca performanţa BMW electrică să fie mai uşor de atins ca niciodată. Primele livrări ale noii variante de model sunt aşteptate în prima parte a anului 2023, iar preţul de pornire pentru România este 50.159 de euro, cu TVA inclus (şi fără prima guvernamentală pentru automobile electrice)/ 42150,42 de euro, cu TVA inclus. Noul model devine astfel nu doar cel mai accesibil BMW i4, dar şi BMW Seria 4 Gran Coupe din gamă.
BMW i4 eDrive35 are autonomie de peste 480 km
BMW i4 eDrive35 este propulsat de aceeaşi tehnologie eDrive de generaţia a cincea care se regăseşte la BMW iX, BMW iX3 şi celelalte modele BMW i4. La BMW i4 eDrive35, un singur motor sincron AC este alimentat de baterii de înaltă tensiune cu un conţinut energetic brut de 70,2 kWh (conţinut net 66 kWh). Motorul antrenează în stilul specific BMW puntea spate şi oferă 286 CP şi 400 Nm pentru o acceleraţie 0-100 km/h în numai 6,0 secunde şi o autonomie WLTP evaluată la 483 km. Viteza maximă este limitată la 190 km/h, la fel ca în cazul BMW i4 eDrive 40.
Folosind încărcarea rapidă DC, bateriile pot fi alimentate cu o putere de 180 kW şi, pe baza testelor iniţiale, proprietarii se pot aştepta să poată încărca bateria de înaltă tensiune de la 10% la 80% în doar 32 de minute.
Echipare standard generoasă
Echiparea standard de înaltă calitate include, printre altele, BMW iDrive de ultimă generaţie dezvoltat pe baza sistemului de operare BMW, oferind inclusiv ecran central curbat BMW şi BMW Live Cockpit Plus care include sistemul de navigaţie BMW Maps. Între echipamentele standard sunt incluse şi pompă de căldură, cameră de marşarier, tempomat cu funcţie de frânare, Speed Limit Info sau asistent pentru parcare.
În România, cu livrări începute din luna martie, au fost înmatriculate 41 de modele în primele 9 luni ale anului, în contextul unei cereri foarte ridicate. Producţia BMW i4 eDrive35 pentru 2023 va începe în al patrulea trimestru al anului 2022, la uzina BMW Group din München. Este de aşteptat ca primele unităţi să ajungă în primul trimestru al anului 2023.
În clipul video de mai jos puteți vedea și testul realizat de BMWBlog.ro cu BMW iX M60, primul SUV pur electric al diviziei BMW M GmbH.