BMW i4 Racing – primii 50 km cu Elsa în regim de competiţie
BMW i4 Racing reprezintă următorul pas în evoluția echipei Engage Racing în competițiile de Super Rally. Proiectul construieşte pe succesul Racing MIMI din sezonul anterior, când echipa a câștigat titlul de campioană națională la Super Rally cu un MINI Cooper SE. Acesta este primul automobil electric care a obținut un titlu de campion în confruntarea directă cu maşini cu motoare cu ardere internă din istoria motorsportului. Lansat oficial în august 2024, BMW i4 Racing a debutat în prima competiție la Baia Mare în luna septembrie.
Pe 4 octombrie, Trofeul UniCredit Leasing Bucureşti, a patra etapă în Campionatul Naţional de Super Rally, a reprezentat a doua participare competiţională a BMW i4 Racing, Elsa. Echipa a adunat informaţii valoroase care să ajute mai departe la dezvoltarea modelului. Dacă la Baia Mare accentul a fost pus pe anvelope şi regimul de funcţionare al anvelopelor, la Bucureşti echipa a urmărit reglajele frânelor. Foarte valoros, echipa a adunat 5 GB de date despre sistemele maşinii, care vor fi baza unor optimizări viitoare.
Demonstrând că se adaptează rapid BMW i4 Racing, în ziua de concurs Horia a făcut o îmbunătăţire progresivă a timpilor de concurs. Cea mai bună manşă a fost ultima, care a oprit cronometrul la 02:12.610. Performanţa a asigurat locul 11 în clasamentul open şi 5 în grupa 2B. Horia a venit într-un pluton cu mulţi concurenţi importanţi – devansând o serie de modele valoroase precum Audi R8 sau modele TCR.
A treia participare din sezon a venit în weekendul care tocmai s-a încheiat, pe 12-13 octombrie, în ultima etapă a Trofeului Național Master de Viteză în Coastă. Etapa a fost marcată de deschiderea parteneriatului cu brandul Velo și un livery special pentru acoperiș și eleron. În același timp a fost un moment personal special pentru echipă – Horia Platona are o experiență foarte valoroasă ca pilot, cu mai multe titluri de campion național în diverse competiții. Acesta a fost însă debutul în cursa lui de casă, pe traseul de viteză în coastă de la Poiana Brașov. A fost un weekend de concurs dificil, cu un număr mare de participanți, multe incidente și puține manșe de recunoașteri și antrenament. Pe o vreme dificilă, pe ploaie, Horia a arătat un ritm excelent și a valorificat perfect tracțiunea integrală a lui BMW i4 racing, încheind cu locul al 10-lea al zilei. Duminică, pe un traseu uscat, Horia a terminat manșele de concurs pe locul 26 cu un timp de 2:27,424, respectiv 2:26,823 pentru cele două manșe de concurs, artând un ritm semnficativ mai bun față de performanța de la Baia Mare.
„Suntem mulțumiți de evoluția modelului BMW i4 Racing. Suntem într-o fază de teste şi acumulare de informaţii. Ştim că trebuie să mai facem multe modificări care să ne aducă mai aproape de adevăratul potențial al mașinii. Pentru mine, ca pilot, este o fază de învăţare şi acomodare cu un automobil de curse foarte diferit. A fost fantastic să revenim pe traseul care ne-a adus tilul anul trecut şi să aflăm câţi fani are deja Elsa. Acum mă acomodez cu mașina și aștept cu mare nerăbdare Mangalia”, a declarat Horia Platona, inginerul şef și pilotul echipei Engage Racing.
Un nou parteneriat – FEV ROMÂNIA
Un element important pentru noul pas în dezvoltarea mașinii este parteneriatul recent încheiat cu FEV ROMÂNIA. Această colaborare strategică deschide noi oportunități de dezvoltare pentru BMW i4 Racing, în special în ceea ce privește optimizarea performanțelor.
„Colaborarea cu FEV ROMÂNIA ne aduce un plus de expertiză tehnologică, permițându-ne să ne extindem capacitățile de dezvoltare-inovare. Proiectul nostru este cu adevărat ieşit din comun deoarece reprezintă o premieră mondială absolută, iar efortul nostru nu înseamnă doar participarea în competiţii, ci şi dezvoltarea de la zero a unui model de pionierat. Este un efort extraordinar, care are nevoie de resurse şi de know-how de la parteneri valoroşi”, a declarat Anya Gherghina, Marketing Manager Engage Racing.
Evoluția BMW i4 Racing
Echipa Engage Engineering a realizat o serie de modificări care au inclus optimizarea aerodinamicii, reducerea greutății și integrarea unor componente speciale, menținând în același timp sistemul de propulsie din versiunea de serie.
„Ne concentrăm pe îmbunătățiri continue și pe adaptarea modelului la cerințele competițiilor viitoare. Scopul nostru este să devenim din ce în ce mai competitivi”, a adăugat Horia Platona.
Engage Racing: Patru Ani de Performanță
Engage Racing concurează de patru ani în competiții sportive din România. Cu fiecare sezon, echipa a evoluat și a demonstrat că vehiculele electrice pot face față provocărilor în competiție directă cu automobilele tradiționale. Ca un semn de recunoaștere specială, pe 14 octombrie, la începutul acestui săptămâni, MINI Electric Racing, primul proiect al echipei, a fost primit în colecția Țiriac și de acum înainte fanii îl pot admira aici în fiecare weekend.
Sponsori și Parteneri
Engage Racing este susținută de parteneri importanți care contribuie la succesul echipei:
- FEV ROMÂNIA – Parte a FEV Group, companie globală de inginerie specializată în dezvoltarea tehnologiilor de propulsie, FEV ROMÂNIA sprijină echipa cu expertiză avansată în domeniul ingineriei electrice. Prin acest parteneriat, FEV contribuie la perfecționarea tehnică a modelului BMW i4 Racing și la implementarea unor soluții inovatoare pentru creșterea performanței.
- Renovatio e-charge – Lider pe piața soluțiilor de încărcare electrică din România, Renovatio este un partener cheie pentru Engage Racing, oferind infrastructura necesară pentru încărcarea rapidă și eficientă a vehiculelor electrice de competiție. Renovatio e-charge joacă un rol crucial în facilitarea tranziției către un motorsport sustenabil.
- MasterCard – Un nume de referință în industria globală a plăților, MasterCard sprijină inovația și tehnologia, contribuind la succesul proiectelor de electromobilitate. Parteneriatul cu Engage Racing susține angajamentul MasterCard pentru soluții durabile și progres tehnologic, aducând inovația în prim-planul motorsportului electric.
- Michelin – Unul dintre cei mai mari producători de anvelope la nivel mondial, Michelin este partener tehnic al echipei Engage Racing, oferind anvelope de înaltă performanță adaptate condițiilor specifice competițiilor de Super Rally. Expertiza Michelin în tehnologia anvelopelor de competiție garantează aderența și durabilitatea pe circuite dificile.
- Textar – Furnizor global de plăcuțe și discuri de frână, Textar contribuie la siguranța și performanța echipei Engage Racing prin soluții de frânare de înaltă calitate. Textar se distinge prin inovațiile sale în domeniul sistemelor de frânare, esențiale pentru succesul în competițiile de motorsport.
- Velo – Velo – Parte din portofoliul BAT, Velo este un brand sinonim cu inovatia, fiind prezent în competiții de top la nivel international. Prin asocierea cu Engage Racing, Velo își extinde amprenta în motorsport, continuând să provoace limitele conventionale, creand experiente weirdly wonderful cu fiecare provocare.
- Omniasig – Companie importantă în domeniul asigurărilor, Omniasig sprijină echipa Engage Racing prin oferirea soluțiilor de asigurare pentru echipamentele și vehiculele de competiție. Acest parteneriat asigură continuitatea și siguranța în desfășurarea activităților echipei.
- UniCredit Leasing – Parte din grupul UniCredit, lider în servicii financiare în Europa, UniCredit Leasing susține echipa Engage Racing prin soluții de leasing inovatoare, adaptate nevoilor echipelor de motorsport. Parteneriatul cu Engage Racing subliniază importanța investițiilor inteligente în mobilitatea electrică.
Echipa Engage Racing:
Anya Gherghina, Horia Platona, Costin Păunescu, Ștefan Sterpu, Andrei Necula, Florin Luță, Liviu Nossa, Andrei Kerekes, Radu Torpan, Alexandru Șeremet, Bogdan Sararu, Marius Dascălu, Andrei Șerbulea.
Comunicat remis de echipa Engage Racing
Contact: Anya Gherghina
anya@engage-racing.com