Final de sezon pentru BMW i4 Racing “Elsa”
Echipa Engage Racing prezenta prima dată proiectul de curse BMW i4 Racing “Elsa” pe 27 august în acest an, după o perioadă de câteva luni de dezvoltare intensă. A urmat un calendar aglomerat de evenimente şi prezențe competiționale. Până la pauza de iarnă, Elsa a participat în 5 curse în 3 campionate. De fiecare dată pilotul proiectului a fost Horia Platona, cel care are de asemenea şi calitate de inginer şef al proiectului. În plus “Elsa” a strălucit la mai multe evenimente publice, de la prezentarea de gală în cadrul “Ţiriac Collection”, la o participare spectaculoasă la Brand Minds, cel mai mare eveniment de management din Europa Centrală şi de Est. În paralel, primul proiect al echipei, „MIMI”, a fost preluat oficial de Galeria „Ţiriac Collection” şi poate fi de acum admirat de public într-una din cele mai mari colecţii de automobile din Europa, într-o companie selectă.
Ultimele două participări competiționale au marcat două premiere importante. În cadrul etapei de Super Rally de la Mangalia de pe 19 octombrie, “Elsa” pilotată de Horia Platona a încheiat pe locul trei în cadrul grupei 2B, dedicată modelelor cu tracţiune integrală. Aceasta a marcat primul podium obţinut de proiect în luptă directă cu automobile cu motoare cu ardere internă după numai patru competiţii. Chiar şi în contextul unei grupe restrânse cu 5 maşini la start, Elsa s-a confruntat cu o competiție serioasă cu modele clasice în pregătire de fabrică: Skoda Fabia Rally 2 sau Mitsubishi Lancer Evo 9. Cu cel mai bun timp de 2:42.397, Horia a încheiat pe locul 11 în clasamentul Open dintr-un total de 22 maşini înscrise la start.
Ultima cursă a sezonului a fost în cadrul Campionatului Naţional de Time Attack, pe circuitul Transilvania Motor Ring de la Târgu Mureş. Aceasta a mai marcat o premieră pentru motorsportul românesc – prima participare a unui automobil electric pregătit pentru competiţii într-o cursă pe circuit. Cu aproape 30 de piloţi la start, în condiţii de vreme dificilă şi cu o prezenţă limitată pe circuit din cauza timpilor mari de încărcare, Horia a reuşit locul 6 în clasamentul open la prima prezenţă pe un circuit de viteză.
Sezonul s-a încheiat simbolic cu cină pe circuitul Motorpark România, Adâncata, alături de unul din principalii parteneri ai proiectului, brandul Velo, şi o serie de invitaţi speciali.
„Povestea noastră este relevantă din două perspective – modificăm şi pregătim o maşină electric fără precedent şi facem eforturi să facem preformanţă în diverse competiţii, cu marele obiectiv pentru o participare internaţională. Primele participări au fost un efort de testare şi învăţare. A trebuit să mă acomodez cu o maşină de curse grea şi electrică, cu un comportament foarte special. În acelaşi timp a fost şansa să testăm modificările noastre şi să înţelegem ce e de făcut mai departe. Suntem pe drumul cel bun, dar ştim că mai avem mult de lucru. Sperăm că pe timpul iernii să avem resursele să punem în pracitcă multe din ideile de îmbunătăţire ale modelului”, a declarat Horia Platna, inginerul şef şi pilot Engage Racing.
„Pentru Engage Racing motorsportul este un proiect complet. În egală măsură trebuie să performăm în competiţii, dar trebuie să comunicăm, să fim vizibili şi să avem alături de noi o serie de parteneri puternici care să fie mândrii că sunt alături de noi. Căutăm permanent proiecte prin care să deschidem lumea motorsportului şi povestea noastră plină de pasiune unui public tot mai mare. Activitatea noastră continuă mult dincolo de competiţii şi lucrăm la câteva surprize şi pe timp de iarnă”, explică Anya Gherghina, marketing manager Engage Racing.
Evoluția BMW i4 Racing
Echipa Engage Engineering a realizat o serie de modificări care au inclus optimizarea aerodinamicii, reducerea greutății și integrarea unor componente speciale, menținând în același timp sistemul de propulsie din versiunea de serie.
Engage Racing: Patru ani de performanță
Engage Racing concurează de patru ani în competiții sportive din România. Cu fiecare sezon, echipa a evoluat și a demonstrat că vehiculele electrice pot face față provocărilor în competiție directă cu automobilele tradiționale. Ca un semn de recunoaștere special Electric Racing, primul proiect al echipeie, a fost primit în colecția Țiriac și de acum înainte fanii îl pot admira aici în fiecare weekend.
Sponsori și Parteneri
Engage Racing este susținută de parteneri importanți care contribuie la succesul echipei:
Velo – Velo – Parte din portofoliul BAT, Velo este un brand sinonim cu inovatia, fiind prezent în competiții de top la nivel international. Prin asocierea cu Engage Racing, Velo își extinde amprenta în motorsport, continuând să provoace limitele conventionale, creand experiente weirdly wonderful cu fiecare provocare.
Renovatio e-charge – Lider pe piața soluțiilor de încărcare electrică din România, Renovatio este un partener cheie pentru Engage Racing, oferind infrastructura necesară pentru încărcarea rapidă și eficientă a vehiculelor electrice de competiție. Renovatio e-charge joacă un rol crucial în facilitarea tranziției către un motorsport sustenabil.
MasterCard – Un nume de referință în industria globală a plăților, MasterCard sprijină inovația și tehnologia, contribuind la succesul proiectelor de electromobilitate. Parteneriatul cu Engage Racing susține angajamentul MasterCard pentru soluții durabile și progres tehnologic, aducând inovația în prim-planul motorsportului electric.
Michelin – Unul dintre cei mai mari producători de anvelope la nivel mondial, Michelin este partener tehnic al echipei Engage Racing, oferind anvelope de înaltă performanță adaptate condițiilor specifice competițiilor de Super Rally. Expertiza Michelin în tehnologia anvelopelor de competiție garantează aderența și durabilitatea pe circuite dificile.
Textar – Furnizor global de plăcuțe și discuri de frână, Textar contribuie la siguranța și performanța echipei Engage Racing prin soluții de frânare de înaltă calitate. Textar se distinge prin inovațiile sale în domeniul sistemelor de frânare, esențiale pentru succesul în competițiile de motorsport.
Omniasig – Companie importantă în domeniul asigurărilor, Omniasig sprijină echipa Engage Racing prin oferirea soluțiilor de asigurare pentru echipamentele și vehiculele de competiție. Acest parteneriat asigură continuitatea și siguranța în desfășurarea activităților echipei.
UniCredit Leasing – Parte din grupul UniCredit, lider în servicii financiare în Europa, UniCredit Leasing susține echipa Engage Racing prin soluții de leasing inovatoare, adaptate nevoilor echipelor de motorsport. Parteneriatul cu Engage Racing subliniază importanța investițiilor inteligente în mobilitatea electrică.
FEV ROMÂNIA – Parte a FEV Group, companie globală de inginerie specializată în dezvoltarea tehnologiilor de propulsie, FEV ROMÂNIA sprijină echipa cu expertiză avansată în domeniul ingineriei electrice. Prin acest parteneriat, FEV contribuie la perfecționarea tehnică a modelului BMW i4 Racing și la implementarea unor soluții inovatoare pentru creșterea performanței.
Echipa Engage Racing:
Anya Gherghina, Horia Platona, Costin Păunescu, Ștefan Sterpu, Andrei Necula, Florin Luță, Liviu Nossa, Andrei Kerekes, Radu Torpan, Alexandru Șeremet, Bogdan Sararu, Marius Dascălu, Andrei Șerbulea.
Comunicat remis de echipa Engage Racing