Verde pentru noul vârf de lance: BMW M8 GTE debutează în competiţii la „Rolex 24” de la Daytona
A venit momentul pe care BMW Motorsport îl aşteaptă de ceva vreme: după luni de dezvoltare intensă, noul BMW M8 GTE îşi va face debutul în competiţii în acest week-end. Noul vârf de gamă pentru cursele GT internaţionale va debuta pe circuit în legendara cursă de 24 de ore de la Daytona (SUA), prima etapă a sezonului 2018 din IMSA WeatherTech SportsCar Championship. A 56-a ediţie a clasicei de anduranţă va avea loc în perioada 27-28 ianuarie.
Onoarea de a concura în prima cursă cu BMW M8 GTE revine BMW Team RLL. Echipa condusă de Bobby Rahal (SUA) intră în cel de-al zecelea sezon de parteneriat cu BMW şi este pregătită să concureze în competiţia IMSA cu două modele BMW M8 GTE.
BMW M8 GTE este rezultatul celei mai noi abordări a BMW în dezvoltarea şi construcţia unui model GT din dorinţa de a fi eligibil să participe la Le Mans – o cursă la care BMW va lua parte în acest an, pentru prima dată din 2011. În timp ce BMW Z4 GTLM şi BMW M6 GTLM, care au concurat în precedentele patru sezoane IMSA, au fost derivate din versiunile GT3 ale respectivelor automobile, BMW M8 GTE a fost conceput şi construit special ca maşină de curse conformă cu regulamentul GTE, în paralele cu viitorul model de serie BMW Seria 8, făcut pentru minimum de compromisuri şi performanţe maxime.
Clasica de 24 de ore va marca nu doar debutul noii maşini de curse BMW, ci şi cea mai substanţială schimbare în formula de piloţi BMW Team RLL din ultimul deceniu. Bill Auberlen (SUA) a trecut într-o poziţie nouă, de ambasador al mărcii BMW of North America, în care susţine activităţile de marketing şi PR. Prin urmare, experimentatul veteran, cu 400 de curse cu BMW în palmares, a trecut de la un program de pilot permanent la unul part-time pentru „Rolex 24”. La Daytona, Auberlen va împărţi cockpitul #25 BMW M8 GTE cu piloţii titulari pentru sezonul 2018, Alexander Sims (Marea Britanie) şi Connor De Phillippi (SUA). Philipp Eng (Austria) va pilota şi el maşina #25. De-a lungul întregii stagiuni, piloţii #24 BMW M8 GTE vor fi John Edwards (SUA) şi Jesse Krohn (Finlanda). Nick Catsburg (Olanda) şi Augusto Farfus (Brazilia) îi vor susţine la Daytona.
Condusă de Bobby Rahal, BMW Team RLL a încheiat sezonul IMSA 2017 cu patru victorii, inclusiv succesele consecutive de la Laguna Seca şi Petit Le Mans, încheind programul BMW M6 GTLM pe locul al doilea în toate cele trei clasamente ale categoriei GTLM (constructori, echipe şi piloţi). Din 2009, echipa a totalizat 17 victorii la categoria GT şi 68 de clasări pe podium de-a lungul campaniilor cu BMW M3 GT, BMW Z4 GTLM şi BMW M6 GTLM.
Bobby Rahal (Team Principal BMW Team RLL): Anul acesta, BMW M8 GTE este singura maşină complet nouă din categoria GTLM şi credem că are un potenţial foarte mare. În timp ce, la Roar, ne-am confruntat cu diferite probleme specifice unei maşini noi, cred că toată lumea este mulţumită în general. Categoric, am avut o perioadă de muncă asiduă la sediu înainte de „Rolex 24”, dar nu este ceva neaşteptat. În comparaţie cu echipe precum Schnitzer, care participă în curse alături de BMW de mai multe decenii, noi suntem noi, dar relaţia înseamnă totul în motorsport. Suntem foarte mândri să începem al zecelea an cu BMW – mai ales că suntem echipa care va debuta BMW M8 GTE.
Connor De Phillippi (#25 BMW M8 GTE): Aceasta va fi prima mea cursă cu BMW şi sunt nerăbdător să dau totul pentru o echipă care a încheiat sezonul 2017 cu succese importante.
Alexander Sims (#25 BMW M8 GTE): BMW M8 GTE este o maşină plăcută de pilotat. Cred că BMW a făcut o treabă excelentă, clădind totul pe punctele forte ale M6, abordând totodată şi slăbiciunile acestuia.
Bill Auberlen (#25 BMW M8 GTE): Sunt optimist, dar şi prudent după ce am pilotat câteva modele BMW noi de-a lungul anilor. BMW M8 GTE îmi îndeplineşte toate aşteptările şi sunt nerăbdător să urc în cockpit la debutul său.
Philipp Eng (#25 BMW M8 GTE): Am o legătură foarte strânsă cu BMW M8 GTE, după ce am fost implicat în program încă din prima zi. Sper ca prima noastră cursă să fie una de succes.
John Edwards (#24 BMW M8 GTE): Anul acesta va fi unul foarte interesant. Sunt nerăbdător să împart cockpitul #24 cu Jesse (Krohn) pe parcursul întregului sezon, iar la Daytona să-i avem alături pe Augusto (Farfus) şi Nicky (Catsburg).
Jesse Krohn (#24 BMW M8 GTE): Mai avem încă multe de învăţat. Maşina a parcurs un număr limitat de tururi la Roar din cauza diferitelor „probleme ale copilăriei”, dar suntem optimişti pentru „Rolex 24”.
Nick Catsburg (#24 BMW M8 GTE): O maşină de curse nouă nu este un lucru simplu şi uşor, dar am aşteptări mari pentru că tururile parcurse la Roar mă fac să simt că modelul are potenţial.
Augusto Farfus (No. 24 BMW M8 GTE): Maşina a arătat un ritm rezonabil până acum şi suntem încrezători şi motivaţi. Să obţinem o clasare în partea de sus a clasamentului ar fi o recompensă deosebită pentru toată munca depusă de cei care au contribuit până acum la programul BMW M8 GTE.