Poate că BMW S 1000 R nu este cea mai frumoasă sau cea mai confortabilă motocicletă din lume. Dar produce adrenalină mai ceva ca o sesiune de bungee jumping și trezește la viață huliganul pe două roți care se ascunde în mai toți motocicliștii.

Foto: Sabin Malișevschi // Studio 74

Cei care abordează motociclismul strict rațional vor strâmba din nas în fața unui BMW S 1000 R: nu are protecție la vânt, deși se laudă cu 160 CP, nu prea are locuri de pus bagaje sau alte lucruri care țin de latura practică. Cei care vor să epateze parcând bolidul în fața teraselor din Dorobanți vor fi la fel de refractari: motocicleta arată deosebit, nimic de zis, dar nu e neapărat frumoasă. Unii zic că arată ca o supersportivă accidentată și transformată la repezeală în streetfighter. Dar cei care știu ce înseamnă un supernaked, o motocicletă cu putere și tehnologie de superbike, poziție agresivă, cu bustul semi-înclinat, ghidon lat și transmisie scurtă, vor zâmbi cu subînțeles. O astfel de motocicletă poate să-ți provoace senzații de neegalat. Ce-i drept, poate și să te ajute să rămâi fără permis în timp record.

Motocicleta din acest test, BMW S 1000 R, are sorgintea în teribilul S 1000 RR, modelul care a rescris regulile clasei supersportivelor de 1.000 cmc. Cadrul e același, frânele și suspensiile de asemenea, iar motorul este ușor îmblânzit. Vorba vine, pentru că, deși are 33 CP mai puțin decât S 1000 RR (160 CP în loc de 193), cuplul la turații joase și medii este mai mare, iar transmisia este etajată semnificativ mai scurt, astfel încât, în pilotajul pe stradă, motocicleta pare chiar mai agresivă decât surata carenată. Poziția în șa este ușor aplecată în față, ghidonul lat este fix din filmul „streetfighter” în care un astfel de naked ar juca rolul principal, astfel încât S 1000 R se simte la fel de în largul său pe bulevard, strecurându-se printre mașini, sau pe virajele unui circuit, înclinat la maximum. Exemplarul testat de noi era varianta „full-option”, beneficiind de suspensiile DDC, apărute în premieră anul trecut pe HP4 (reglabile electronic și adaptive), modurile de pilotaj Dynamic și Dynamic Pro, quickshifter, cruise control, manșoane încălzite și controlul tracțiunii.

O să trec direct la miezul problemei. De la un naked cu mai mult cuplu decât un HP4 și raport mai scurt de transmisie mă așteptam să mă facă să lăcrimez cu accelerația. Exact asta a făcut. Frânele incredibile cu care ne-a obișnuit BMW pe orice model sportiv? Bifat. Parcă sunt chiar mai puternice decât ale versiunii superbike, la prima atingere a manetei. Tehnologia? O cunoșteam, în mare, de la alte modele bavareze. Partea cu adevărat suprinzătoare a fost cât de controlabil și (relativ) civilizat este întregul pachet. Prima dată m-am suit pe S 1000 R după câteva zile petrecute pe un scuter de 60 CP. Evident că vâna motorului m-a făcut să îmi recalibrez felul în care răsuceam manșonul de gaz, punându-mă în gardă. Dar după vreo oră deja zburdam prin trafic fără nicio grijă, deși pe jos era ud iar eu aveam la dispoziție 160 de cai nărăvași, gata în orice moment de șarjă. Deși este un supernaked ultra-agresiv, una dintre cele mai huliganice motociclete de serie pe care le poți cumpăra, S 1000 R poate fi pilotat fără grijă și de un începător absolut, atât de ușor este de controlat atunci când nu ești în modul „scandal”. Problema pentru mine a fost că motocicleta mă atrage foarte des să intru în acest mod, deși m-am dezvățat de vitejii în ultimii ani. Permisul de conducere îți este în pericol în mod constant și, ghidonată cum cere, motocicleta consumă spre 8 l/100 km. Dar senzațiile pe care ți le provoacă nu pot fi descrise în cuvinte. Accelerațiile sunt incredibile, frânele sunt pe măsură (deși cei mai puțin experimentați nu le vor considera deloc modulabile), iar cocktailul de stabilitate și manevrabilitate face din S 1000 R arma supremă pentru devorat serpentine. Motocicleta este nervoasă, dar doar în măsura în care ceri asta. Controlul tracțiunii intră în acțiune doar in extremis și o face destul de blând, dar riderii experimentați vor prefera să îl deconecteze, mai ales pe pistă.

Pe circuitul de la Târgu Secuiesc, o pistă destul de lentă și îngustă, S 1000 R se descurcă excelent. E manevrabil, echilibrat și ușor de pus pe trasă. Forța de tracțiune pune la grea încercare pneul Pirelli Diablo Rosso, dar motocicleta pare în elementul ei. Frânele sunt foarte puternice, dar destul de dozabile, mai ales pentru riderii cu ceva experiență pe circuit. Pe noul circuit full-size Motor Park România, de la Adâncata, S 1000 R începe să-și arate limitele, suspensiile electronice (excelente pe stradă, de altfel) ținând cu greu pasul cu denivelările pronunțate din câteva porțiuni ale circuitului și poziția dreaptă combinată cu lipsa protecției aerodinamice făcând trecerile pe linia dreaptă un calvar: trebuie să te ții foarte bine în șa, căci vântul încearcă să te dea jos. Chiar și așa, S 1000 R se arată o armă redutabilă pe circuit.

Desigur, ca orice supernaked, are minusurile inerente: motorul se încălzește puternic, unghiul de bracaj al ghidonului este deplorabil, confortul la drum lung nu este punctul forte și nici aspectul nu te va face să te uiți admirativ după ce o parchezi. Dar accelerația îți lungește brațele, în timp ce wheelie-urile și stoppie-urile sunt la fel de naturale ca respiratul. Dar, într-o clasă în care unele concurente au ajuns să coste peste 15.000 de euro (KTM Super Duke R, Aprilia Tuono 2014), poate că avantajul principal al lui S 1000 R este prețul: 12.500 de euro standard, 14.400 cu toate „bunătățile”. O ofertă greu de refuzat? Rațional, poate că nu. Dar, după o tură pe S 1000 R, uzul rațiunii se pierde undeva între primul gaz în plin și al treilea viraj.