Alfa Romeo Giulia GTA, vânătorul de BMW M3 și M4?

O, da, pare un titlu pretențios sau măcar puțin SF. Actualul BMW M3 se află exact în momentul cel mai vulnerabil, în momentul tranziției către noua generație, în perioada în care se leapădă de vechiul înveliș, pregătindu-se de transformare. Coincidență sau nu, apare un italian celebru și tupeist care îl faultează pe BMW M3 direct la tendonul lui Ahile și nu se oprește doar la acest model. Alfa Romeo Giulia GTA se dă și la mai-puternicul BMW M5, afişând, pe hârtie şi pe pistă, tendinţa de a domina modelele bavareze de vârf dintr-un important punct de vedere.
Obraznic, frumos, exagerat, flamboaiant, turbat. Asta îmi inspiră Alfa Romeo Giulia GTA la prima vedere. O mașină care este forjată din virtuțile poporului italian și modelată în metal pentru a le expune exagerat. Arată grozav de bine și, personal, mi se pare că seamănă puțin ca spirit cu Dodge Daemon: culoarea oficială, aripile spate cu overfendere de 50 mm pe fiecare parte, punți mai late, cel mai performant model al gamei Giulia. Este o soluţie interesantă, lansată pe piaţă cu misiunea de a celebra 110 ani de existenţă ai mărcii Alfa Romeo. Modelul va avea o producţie limitată la 500 de unităţi, dar şi aici este un mic detaliu: există două variante, una de stradă (GTA) şi una de pistă (GTAm).
Berlina Giulia, pe baza căreia sunt dezvoltate cele două variante, este cea mai mare din gama constructorului Alfa Romeo și rivalizează cu BMW Seria 3. Giulia GTA vizează direct modelul M3, dar, din punct de vedere al performanțelor, se bate cu BMW M4 și chiar BMW M5. Mașina italienilor este propulsată de un V6 biturbo, de 2.9 litri, ce dezvoltă 540 CP. Puntea motoare este cea spate, ambele variante accelerând de la 0-100 km/h în doar 3,6 secunde, cu ajutorul launch-controlului.
Aerodinamica modelelor GTA este lucrată și pusă la punct împreună cu echipa Sauber din Formula 1. Carbonul este utilizat extensiv fiind materialul din care sunt construite cardanul, capota motorului, plafonul, spoilerul spate și eleronul, aripile față și over-fenderele spate. Varianta de pistă are montat un semi roll-cage în partea spate, în locul banchetei de pasageri, tapițerie integrală din Alcantara, scaune scoică din carbon, extinctor central, ramele geamurilor din policarbonat Lexan și centuri de siguranță Sabelt cu prindere în șase puncte. Eșapamentul Akrapovic, integral din titan, împreună cu jantele de 20 inch cu prindere centrală pe fuzetă și spoilerul față activ sunt alte elemente care întregesc nota specială a GTA-urilor. Toți cei 500 de clienți vor primi odată cu mașina o cască Bell customizată special cu elemente GTA, un combinezon de curse Alpinestars complet – inclusiv pantofi și mănuși de curse), precum și o prelată exterioară Goodwool personalizată. Lângă tot acest pachet, Alfa Romeo Driving Academy oferă un curs de pilotaj special pentru aceste două modele.
Deşi este doar o demonstraţie de forţă, un model aniversar de serie scurtă, Alfa Romeo Giulia GTA are toate argumentele pentru a fi pe pistă sau pe șosea înaintea BMW-ului M3 sau M4 în mod direct. Pe internet au început să circule imagini cu partea frontală necamuflată a viitoarelor BMW G80 M3 și G82 M4, semn că ți se pregătește ceva nou, dar până atunci GTA-ul se poate bucura de superioritatea cailor putere și a accelerației 0-100 km/h.
Evident, dacă ești de altă părere sau pentru tine nu există decât BMW, pune-te pe scris comentarii și argumentează-le.
