Audi Prologue Concept – rival pentru BMW M6 Coupe
Audi are un nou șef de design, în persoana lui Marc Lichte, iar prima sa creație este Audi Prologue Concept, un rival pentru BMW M6 Coupe și Mercedes-Benz S63 AMG Coupe și S65 AMG Coupe. Totuși, cel mai important este faptul că noul șef de design își propune să aducă schimbări majore în filozofia de design Audi.
„Audi reprezintă sportivitate, design «ușor» și tracțiunea integrală quattro. Audi Prologue Concept este exprimrea acestor elemente reprezentative într-o nouă formă: am reușit să punem pe roți cea mai sportivă mașină din segmentul masinilor de lux.”, declară Marc Lichte. Nu suntem convinși că Audi Prologue Concept este cea mai sportivă mașină din clasa sa, așa cum nu suntem foarte siguri nici de originalitatea designului al celui care vrea să schimbe „fața” Audi. Cu toate astea, trebuie să recunoaștem că Audi Prologue Concept arată destul de bine. Este un coupe în adevăratul sens al cuvântului, iar sportivitatea designului nu poate fi contestată, la fel cum nici interiorul nu este de neglijat. Pe de altă parte însă, de la stadiul de concept la cel de model de serie va mai trece destul de mult timp.
Audi Prologue Concept are o lungime mai mică decât cea a modelului A8 și măsoară 5,1 metri, cu un ampatament de 2,94 metri, are o lățime de 1,95 metri și o înălțime de 1,39 metri. Prin comparație, BMW M6 Coupe are o lungime de 4,898 metri, un ampatament de 2,851 metri, o lățime 1,899 metri (fără oglinzi) și o înălțime de 1,374 metri. Prin urmare, este evident că Audi Prologue Concept este mai generos dimensionat și că se apropie mai mult de Mercedes-Benz Clasa S Coupe din punctul de vedere al dimensiunilor. Cu o lungime de 5,027 metri, un ampatament de 2,945 metri, o lățime de 1,899 metri și o înălțime de 1,411 metri, Clasa S Coupe și Audi Prologue Concept sunt foarte apropiate ca dimensiuni.
Profilul lui Audi Prologue Concept este unul frumos, cu o serie de detalii care impresionează. Pasajele roților sunt late, musculoase, iar partea de jos a portierelor au o formă concavă ce continuă armonios către partea din spate a mașinii. Oglinzile exterioare par a fi mici sculpturi din aluminiu, iar geamurile sunt încadrate de rame tot din aluminiu. Într-adevăr, cu cât privești mai mult pozele, cu atât Audi Prologue Concept scoate la iveală detalii frumoase și extrem de bine construite.
Totuși, dacă la capitolul design lucrurile și părerile sunt întotdeauna subiective, în cazul datelor tehnice perspectiva se schimbă și ele trebuie privite obiectiv. Audi Prologue Concept are sub capotă un motor de 4,0 litri, TFSI, ce dezvoltă nu mai puțin de 605 cai-putere și un moment motor maxim de 750 Nm. Prin urmare, Audi Prologue Concept accelerează de la 0 la 100 km/h în 3,7 secunde, ajutat fiind și de tracțiunea integrală permanentă quattro. În comparație, BMW M6 Coupe, cu al său V8 de 4,4 litri și 560 CP și 680 Nm, accelerează de la 0-100 km/h în 4,2 secunde, ceea ce îl face cu jumătate de secundă mai lent decât Audi Prologue Concept. Mercedes-Benz S63 AMG Coupe, cu un V8 de 5,5 litri sub capotă dezvoltă 585 CP și 900 Nm, motiv pentru care sprintul 0-100 km/h este tot de 4,2 secunde. Totuși, în cazul în care S63 AMG Coupe este echipat și cu sistemul de tracțiune integrală 4MATIC, sprintul 0-100 km/h scade până la 3,9 secunde.
Audi Prologue Concept este, deocamdată, un simplu exercițiu de imagine, dar există destul de multe șanse ca într-un viitor nu foarte îndepărat să intre în producția de serie sub forma unui Audi A7 Coupe, lucru care ar crește serios concurența în segmentul coupe-urilor de lux. Până atunci însă, Audi Prologue Concept trebuie să se mulțumească doar cu aplauzele celor care l-au văzut live în cadrul Salonului Auto de la Los Angeles.