Au apărut primele poze spion cu facelift-ul lui BMW X3
Audi a prezentat în această vară versiunea actualizată a SUV-ului Q5, iar poze spion recente arată că Mercedes-Benz lucrează de zor la următoarea generație GLC, care ar putea debuta în 2021, sau cel târziu în 2022. De aceea, nu este de mirare că BMW X3 se pregătește la rândul său de o împrospătare.
A treia generație X3 a debutat în 2017 și este un pilon esențial în vânzările anuale înregistrate de BMW. Iar în luna iulie a acestui an gama sa a fost completată de BMW iX3, primul SUV electric al mărcii bavareze. Astfel, X3 a devenit primul model BMW oferit atât cu propulsii pe benzină și diesel (inclusiv mild hybrid), precum și în versiuni cu propulsie plug in-hybrid sau 100% electrică.
Pozele spion cu facelift-ul lui BMW X3 au fost publicate și de site-ul Carscoops.com și indică faptul că la nivel estetic SUV va avea spoilere cu decupaje noi și o grilă frontală cu dimensiuni crescute. Sunt posibile intervenții și la nivelul farurilor și stopurilor. Dar aceste prime prototipuri X3 nu lasă la vedere alte detalii despre retușurile designului exterior.
CLICK AICI pentru a vedea pozele spion cu BMW X3 publicate de Carscoops.com.
Totodată, dacă luăm drept exemplu facelift-urile modelelor BMW Seria 7 și Seria 5, nu am paria pe o reconfigurare a planșei de bord, ci doar pe adoptarea unui sistem infotainment evoluat. BMW deja a anunțat implementarea compatibilității Android Auto, pe lângă Apple CarPlay, sau folosirea smartphone-ului pe post de cheie digitală. De altfel, nu este exclusă și extinderea funcțiilor pentru sistemele de asistare a condusului. Toate acestea vor fi necesare pentru a întâmpina arsenalul tehnologic pe care îl pregătește noul Mercedes-Benz GLC.
Conform datelor obținute de site-ul Bimmerpost.com, producția versiunii cu facelift a modelelor BMW X3 și X4 va începe în iulie 2021. Dar, această informație rămâne să fie confirmată oficial.
CLICK AICI pentru a vedea prețurile și dotările SUV-ului electric BMW iX3 în România.