BMW X6
BMW X6
BMW X6

BMW Group ocupă primul loc în clasamentul Global 100 realizat de Corporate Knights

BMW Group se află pe primul loc în clasamentul realizat de Corporate Knights, care include cele mai sustenabile companii din lume şi care a fost dat publicităţii la Davos.

În mod constant, compania canadiană de cercetare a pieţei Corporate Knights evaluează activităţile de dezvoltare durabilă ale companiilor din lumea întreagă. Un total de 4.353 de companii de pe mapamond, fiecare cu o capitalizare de piaţă de peste două miliarde de dolari, au fost luate în considerare pentru clasamentul 2016. Cele mai de succes 100 de companii sunt incluse ulterior în aşa-numitul clasament „2016 Global 100 Most Sustainable Corporations in the World (Global 100)” (Global 100 cele mai sustenabile companii din lume în 2016). BMW Group a primit cel mai mare punctaj dintre companiile evaluate, asigurându-şi astfel primul loc.

„Dezvoltarea durabilă face parte din identitatea noastră. Am îndeplinit un obiectiv important şi ne-am stabilit alte noi pentru viitor. Desigur, obţinerea calificativelor şi câştigarea clasamentelor nu sunt prioritatea noastră principală – dar demonstrează că activităţile noastre continuă să aibă impact şi că ne aflăm pe drumul cel bun”, a spus Harald Krüger, preşedinte al Consiliului de Administraţie al BMW AG.

BMW i8 Spyder

În clasamentul său, Corporate Knights ia în considerare un număr mare de indicatori privind dezvoltarea durabilă, inclusiv eficienţa resurselor de producţie, siguranţa ocupaţională şi investiţia în cercetare şi dezvoltare. Toby Heaps, CEO al Corporate Knights, a declarat: „BMW Group ocupă primul loc la nivel mondial pentru modul extrem de eficient în care utilizează apa, energia, dar şi pentru lipsa deşeurilor”. Dezvoltarea durabilă este încorporată ferm în cultura şi strategia corporate ale BMW Group. În 2001, BMW Group s-a angajat în Programul de Mediu al Naţiunilor Unite, în iniţiativa voluntară UN Global Compact şi în Declaraţia de Producţie Curată. De asemenea, a fost prima companie din industria auto care a desemnat un ofiţer de mediu, lucru petrecut în 1973. În prezent, Consiliul de Dezvoltare Durabilă, care cuprinde toţi membri Consiliului de Administraţie, defineşte alinierea strategică prin obiective obligatorii. BMW Group adoptă o abordare de ansamblu, în care implementează dezvoltarea durabilă de-a lungul lanţului de valori. Pe lângă reducerea emisiilor CO2, strategia sa se axează pe îmbunătăţirea continuă în domenii precum protecţia mediului corporate, dezvoltarea durabilă a lanţului de furnizori, orientarea angajaţilor şi angajamentul social.

BMW X5 xDrive40e

BMW Group nu se concentrează doar pe automobile precum BMW i3 sau BMW i8: serviciile de mobilitate şi ofertele moderne de car-sharing câştigă şi ele o importanţă tot mai mare în zonele urbane. În prezent, peste 50% din energia electrică pe care BMW Group o achiziţionează la nivel mondial provine din surse regenerabile. La Leipzig, BMW Group utilizează energia eoliană: patru turbine eoliene, aflate pe terenul uzinei încă de la jumătatea anului 2013, furnizează electricitate exclusiv pentru producţia modelelor BMW i3 şi BMW i8. Uzina americană de la Spartanburg (Carolina de Sud) utilizează gazul metan provenit de la un depozit de deşeuri, aflat în vecinătate, pentru a genera energia şi căldura necesare în producţie. La uzina din Rosslyn, în Africa de Sud, BMW Group operează o staţie combinată pentru încălzire şi energie, alimentată cu biogaz. Gazul pe care îl utilizează este produs prin procesarea reziduurilor de la fermele locale de bovine şi pui. În 2015, BMW Group a devenit şi primul constructor auto din Europa care utilizează un camion electric de 40 de tone pentru transportul materialelor pe drumurile publice.

Sursă: BMW Group

BMW Motorrad

Comentarii

©2020 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă IN MOTION MEDIA.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account