BMW Motorrad echipează SMURD cu cinci motociclete F 700 GS

BMW Motorrad România, prin intermediul dealerului Automobile Bavaria, a livrat cinci motociclete F 700 GS Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD). Acestea sunt echipate complet pentru a face faţă multiplelor situaţii ce necesită o intervenţie medicală rapidă şi vor scădea timpul de răspuns al paramedicilor în urgenţele medicale.
Cele cinci motociclete F 700 GS au în dotare atât echipamentul medical de bază necesar unei intervenţii rapide şi eficiente, cât şi mijloace speciale de comunicaţie. Dotarea medicală a motocicletelor presupune un defibrilator semi-automat, balon de resuscitare, o trusă cu laringoscop, aspirator de secreţii şi o geantă medicală de urgenţă. Motocicletele beneficiază de echipamente de semnalizare acustice şi vizuale special adaptate şi sunt inscripţionate cu însemnele, respectiv culorile SMURD. Investiţia a fost făcută de către lanţul de magazine Lidl în urma unei campanii de donaţii ce a durat 6 luni, motocicletele fiind donate Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare. În acest fel, SMURD devine al doilea beneficiar naţional al motocicletelor BMW pregătite de către programul special pentru autorităţi al BMW Motorrad, primul fiind reprezentat de Poliţia Română. Introducerea flotei de motociclete în dotarea Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare presupunere o creştere de minimum 200% a intervenţiilor rapide operate de paramedici, precum şi o scadere semnificativă a timpului de răspuns la intervenţii.
Conform statisticilor SMURD, în intervalul octombrie 2011 – ianuarie 2015, cu o singură motocicletă operaţională au fost realizate 380 de intervenţii rapide, fiind asistate 267 de persoane. În perioada ianuarie – august 2015, când o a doua motocicletă a fost introdusă în dotarea SMURD, au fost realizate 157 de intervenţii. Eficienţa motocicletelor în cazul intervenţiilor rapide este demonstrată şi de timpul de răspuns la caz, acesta fiind în medie 3-5 minute, comparativ cu cele 8 minute necesare unei ambulanţe.
Paramedicii însărcinaţi cu intervenţia rapidă cu ajutorul flotei de motociclete SMURD vor beneficia de training de specialitate pentru autorităţi, oferit de BMW Motorrad prin intermediul programului BMW Motorrad Training Academy şi este asigurat de trainer certificat BMW Motorrad International Instructor Academy. BMW F 700 GS este o motocicletă polivalentă, fiind perfect adaptată pentru mobilitate urbană la cel mai înalt nivel şi îmbină calităţi precum agilitate, fiabilitate, greutate redusă şi robusteţe. Motorul în doi cilindri, cu o capacitate de 798 centimetri cubi furnizează 75 CP şi asigură performanţe de invidiat: o acceleraţie 0-100 km/h în mai puţin de 5 secunde şi un consum de combustibil mixt sub 5 litri / 100 kilometri. Echiparea standard a motocicletei presupune sisteme de siguranţă pasivă, precum ABS sau controlul tracţiunii (ASC). Suplimentar, cele cinci motociclete livrate către SMURD au în dotare sistemul electric de control al suspensiilor ESA.
“Alegerea motocicletelor BMW F 700 GS demonstrează încă o dată că programul de autorităţi din portofoliul BMW Motorrad furnizează un pachet complet necesar în multiple domenii de activitate. Ne bucură faptul că putem aduce o contribuţie sistemului sanitar din România, furnizând echipamente menite să crească eficienţa intervenţiilor medicale rapide”, a precizat Ionuţ Bâtu, Country Manager BMW Motorrad România.
BMW Motorrad are o experienţă specială ca furnizor de motociclete speciale pentru autorităţi în peste 100 de ţări. Pe lângă produse performante, compania are avantajul de a fi singurul producător care are capacitatea să pregătească modelele pentru destinaţii speciale încă din fabrică.
Foto – Lidl
Sursa – Motobikes
