Kit-ul de sunet activ Inside Performance transformă orice diesel BMW într-un Pavarotti

Inside Performance promite că generatorul său de sunet oferă un timbru de V8 și unui 318d.

Chiar dacă mândria BMW în materie de motoare diesel sunt colosalele propulsoare cu 6 cilindri supraalimentate cu 3 sau mai nou cu 4 cilindri, volumul mare de vânzări îl face motorul diesel mai mic, care are 2 litri și 4 cilindri. Motoarele diesel BMW de 2 litri oferă performanțe decente și eficiență, ceea ce le face numai bune pentru cruising la ritm de autostradă. Însă adevărul este că nu te exaltează. Și asta este valabil mai ales referitor la sunetul pe care îl produc. Timbrul de tractoraș a fost estompat din ce în ce mai bine cu fiecare nouă generație, dar este în continuare sesizabil.
Din acest motiv, tunerul Inside Performance oferă kit-uri de “sunet activ”, care promit că transformă și un 318d sau 320d într-un adevărat Pavarotti. Kit-urile Inside Performance de îmbunătățire a sunetului sunt disponibile pentru orice model BMW echipat cu motor diesel, indiferent de cilindreea sau varianta acestuia.
Șoferul poate activa sau dezactiva sistemul după bunul plac, folosind fie butoanele de pe volan sau manetele din spatele acestuia, fie aplicația de smarphone oferită gratuit. Prin intermediul aplicației șoferul poate regla diferiți parametri, precum tipul sunetului sau volumul. Inclusiv sunetul produs la pornirea motorului poate fi reglat. Sunetul produs de kit-ul Inside Performance se schimbă automat și în funcție de modul de rulare selectat de șofer (Eco / Comfort / Normal / Sport / Sport+), astfel că timbrul devine mai impozant cu cât se alege un mod mai sport.
Momentan aplicația este compatibilă pentru iPhone, dar tunerul promite că în curând va fi adaptată și pentru Android.

CLICK AICI pentru a vedea cum funcționează aplicația.

Concret, Inside Performance montează chiar înainte de finalul evacuării un generator de sunet, care arată ca un fel de sferă metalică. Efectul pe care acesta îl produce atunci când intră în acțiune este un timbru similar unui motor V8.

CLICK AICI pentru a asculta sunetul kit-ului de sunet activ Inside Performance pentru fiecare model diesel BMW.

Acest generator de sunet este conectat la instalația electrică a mașinii, iar tunerul recomandă montarea sa în spațiul roții de rezervă. Oricum, este preferabilă amplasarea sa în compartimentul inferior al portbagajului sau în compartimentele din peretele lateral al portbagajului. Este necesară decuparea podelei portbagajului. Prin acest decupaj este scoasă țeava generatorului.
Kit-ul de sunet activ propus de Inside Performance costă 1.350 de euro.

Pentru a vedea ghidurile de instalare a kit-ului și de operare a acestuia, CLICK AICI.

BMW Motorrad

Comentarii

©2025 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account