MINI primește o transmisie cu dublu ambreiaj

Schimbări foarte rapide ale treptelor, un grad înalt de confort şi eficienţă optimizată – acestea sunt avantajele transmisiei automate Steptronic cu dublu ambreiaj, disponibilă pentru MINI Hatch cu trei uşi, MINI Hatch cu cinci uşi şi MINI Cabriolet. Acesta este oferit în combinaţie cu anumite motorizări şi ca alternativă la transmisia standard – manuală cu şase trepte. Noua transmisie cu dublu ambreiaj oferă o dinamică optimizată a schimbărilor pentru o plăcere a condusului îmbunătăţită şi, în în acelaşi timp, include toate caracteristicile de confort ale unei transmisii automate.

Selectorul electronic al noii transmisii Steptronic cu dublu ambreiaj revine întotdeauna în poziţia iniţială după schimbarea între modul de condus D, poziţia neutră N şi modul mers înapoi, aceasta fiind o noutate față de selectorul prezent până acum pe modelele MINI cu transmisie automata.

Controlul electronic al noii transmisii cu dublu ambreiaj pentru MINI include, de asemenea, o strategie de schimbare bazată pe date de navigaţie şi susţine atât funcţia Start/Stop a motorului, cât şi cea de „coasting” pentru reducerea consumului de combustibil şi a nivelului de emisii.

Principiul de proiectare a transmisiei cu dublu ambreiaj a fost adaptat direct din motorsport. La fel ca pe circuit, aceasta permite conducătorilor MINI să efectueze manevre de acceleraţie foarte dinamice, permiţând urcarea treptelor de viteză fără întreruperea cuplului. Conducătorul poate menţine acceleraţia apăsată în timp ce controlul transmisiei stabileşte punctele de schimbare atât de precis, astfel că turaţia ideală a motorului este întotdeauna disponibilă după schimbarea vitezei pentru a asigura o creştere continuă a vitezei.

Acest lucru este posibil datorită structurii specifice a transmisiei cu dublu ambreiaj. Combină două transmisii parţiale într-o singură carcasă. Elementul central al sistemului constă din două ambreiaje umede răcite cu ulei: unul dintre acestea este responsabilă pentru rapoartele de transmisie pare (2, 4, 6), în timp ce celălalt este pentru rapoartele impare (1, 3, 5, 7) şi marşarier. În timpul călătoriei, unul dintre cele două ambreiaje este deschis, iar celălalt este închis. Acestea interacţionează atunci când conducătorul schimbă vitezele în sus sau în jos: deschiderea unui ambreiaj activează simultan închiderea celui de-al doilea.

De exemplu, dacă MINI este accelerat în treapta a treia, transmisia puterii are loc prin intermediul ambreiajului relevant şi al angrenajului parţial pentru rapoartele de transmisie impare. În acelaşi timp, controlul transmisiei asigură că următoarea treaptă de viteză necesară – în acest caz viteza a patra – este deja angajată în transmisia parţială responsabilă de treptele pare. Tot ce trebuie făcut pentru a urca o treaptă este să fie deschis ambreiajul celei de-a treia viteze şi să fie închis cel pentru treapta a patra. Acest lucru se întâmplă simultan, fără întreruperea puterii de tracţiune – şi durează mai puţin decât ar fi necesar pentru activarea pedala de ambreiaj atunci când se conduce cu transmisie manuală.

Controlul transmisiei ştie întotdeauna care este treapta potrivită

Pentru ca treapta potrivită să fie pregătită pentru următoarea schimbare, sistemul de control electronic al noii transmisii cu dublu ambreiaj analizează permanent intenţiile conducătorului şi situaţia de pe şosea. Această analiză include poziţia acceleratorului, turaţia motorului, viteza automobilului şi modul de condus MINI. Ca urmare, pot fi făcute schimbări rapide de viteză pentru a reacţiona corespunzător la schimbările bruşte ale situaţiei de condus. De exemplu, dacă acceleraţia trebuie întreruptă în mod neaşteptat, transmisia cu dublu ambreiaj nu are nevoie de mai mult de o fracţiune de secundă pentru a face disponibilă următoarea treaptă inferioară în locul celei superioare.

Datorită deschiderii şi închiderii paralele a ambreiajelor, manevrele de accelerare şi decelerare se realizează nu doar mai rapid, ci şi mai uşor. Din punct de vedere acustic, schimbările vitezelor pot fi percepute doar în succesiunea rapidă a modificării turaţiei.

Şapte trepte de viteză pentru o călătorie mai distractivă şi confort sporit

Creşterea poziţiilor de transmisie în comparaţie cu cutia de viteze manuală cu şase trepte oferă beneficii atât pentru sportivitate, cât şi pentru confortul călătoriei. Cele şapte trepte de viteză ale transmisiei cu dublu ambreiaj permit o răspândire mai largă a angrenajelor, reducând astfel diferenţele de turaţie între diferitele poziţii ale transmisiei. Împreună cu conexiunea directă a motorului care este caracteristică transmisiei cu dublu ambreiaj, salturile mici de turaţie asigură un răspuns optimizat al motorului. Acest lucru se aplică schimbărilor automate în modurile D şi S, precum şi intervenţiilor manuale în selectarea treptelor în modul M. În modul S, schimbările de viteză se produc la turaţii ridicate şi cu o dinamică mai mare a schimbării treptei. În modul S, conducătorul poate trece în mod spontan şi la schimbarea manuală. Aici selecţia manuală a treptelor este secvenţială. Selectorul este deplasat scurt înainte pentru a retrogradarea treptelor şi ridicat uşor pentru trecerea la următoarea treaptă superioară.

În modul automat, distracţia condusului poate fi îmbunătăţită şi prin conectarea controlului transmisiei la sistemul de navigaţie MINI opţional. Ulterior, unitatea de control a transmisiei cu dublu ambreiaj este capabilă să utilizeze datele de navigaţie pentru a-şi adapta strategia de schimbare la situaţia de pe şosea. De exemplu, atunci când se apropie un viraj strâns sau o intersecţie, retrogradarea treptelor este făcută din timp pentru a se putea utiliza efectul frânei de motor în vederea decelerării. Atunci când se trece prin două viraje în succesiune rapidă, poziţia activată a transmisiei după downshifting este menţinută astfel încât să se evite orice schimbare inutilă şi se asigură faptul că treapta ideală este disponibilă pentru accelerare puternică la ieşirea din viraj.

Asemenea unui convertor convenţional, transmisia cu dublu ambreiaj oferă şi o funcţie de „crawl” care permite o pornire cursivă fără activarea acceleraţiei, mărind astfel confortul în timpul manevrelor sau în traficul aglomerat. Volanta dublă cu pendul centrifugal integrat îşi dezvoltă efectul pozitiv atunci când se conduce la turaţii reduse: echilibrează inegalitatea de rotaţie în cazul solicitării bruşte de cuplu, mărind astfel confortul vibraţional şi acustic atunci când se accelerează în intervalul de turaţii scăzute ale motorului.

Eficienţă optimizată cu funcţia Start/Stop a motorului şi modul „coasting”

În plus, sistemul de control electronic al transmisiei cu dublu ambreiaj, cu şapte trepte, oferă o gamă largă de funcţii progresive pentru a creşte eficienţa MINI. De exemplu, pentru a evita consumul inutil de combustibil la oprirea la intersecţii, transmisia cu dublu ambreiaj permite şi utilizarea funcţiei Start/Stop a motorului.

În plus, funcţia „coasting” este disponibilă în modurile de condus MID şi GREEN. Aici, trenul de rulare este decuplat imediat ce conducătorul eliberează acceleraţia. Acest lucru permite ca MINI să se deplaseze la viteză de ralanti – fără efect de frână de motor şi la un consum minim de combustibil. Funcţia „coasting” poate fi adaptată mai precis la situaţia de condus, dacă automobilul este echipat cu sistem de navigaţie sau sisteme de asistare a conducătorului. De exemplu, dacă este necesar să se frâneze pe baza datelor de navigaţie sau a imaginilor video, deoarece MINI se apropie de o intersecţie sau de un alt participant la trafic aflat în faţă, funcţia „coasting” este oprită pentru a se putea utiliza efectul frânei de motor.

BMW Motorrad

Comentarii

©2024 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account