Noul BMW X6 M versus Lamborghini Urus și Porsche Cayenne Coupe
Până când va fi lansat noul Mercedes-AMG 63 GLE Coupe și până se hotărăște Audi să facă o versiune ultraperformantă a lui Q8, noul BMW X6 M are de înfruntat doi concurenți feroce: Lamborghini Urus și Porsche Cayenne Turbo S E-Hybrid Coupe.
Acestea sunt cele mai performante SUV-uri stil coupe de clasă mare. Este o confruntare a unor dinozauri motorizați, cărora le place să soarbă cu poftă zeci de litri de benzină. Din acest motiv i-am numit dinozauri și nu am inclus în această comparație Tesla Model X, care îi surclasează la capitolul performanțe (0-100 km/h în secunde!).
Apariția și proliferarea acestei specii de SUV-uri mari cu profil de coupe i se datorează într-o bună măsură lui BMW X6, care a inaugurat acest format în segmentul premium și a ajuns la a treia generație bucurându-se de un succes comercial în continuă creștere. Desigur, asta a condus la apariția altor prădători de talia sa. Și dacă până de curând concurentul său direct a fost Mercedes-AMG 63 GLE Coupe, noul BMW X6 M are de luptat cu SUV-uri coupe produse de Lamborghini și Porsche, care au ridicat performanțele la un nivel bombastic.
Lamborghini Urus arată ca un supercar înalțat și are performanțe care să-i ateste această prestanță. Sub capota lui detonează un V8 twin-turbo de 4 litri, cuplat la o transmisie automată cu 8 trepte. Acesta generează 650 CP la 6.000 rpm și un cuplu de 850 Nm, disponibil de la 2.250 rpm. Cu un raport de 3,38 kg/cal putere, Lamborghini Urus țâșnește de la 0 la 100 km/h în doar 3,6 secunde. Accelerația 0-200 km/h durează 12,8 secunde. Iar viteza maximă este de 305 km/h. Cu alte cuvinte, este cel mai rapid SUV de serie. Frânarea de la 100 la 0 km/h este reușită de Urus în 33,7 m, în condițiile în care cântărește aproape 2,2 tone. Dar îl ajută sistemul de frânare cu discuri făcute din ceramică și carbon, care au diametru de 440 mm la roțile frontale și 370 mm la cele din spate.
Controlul eficient al resurselor colosale de care dispune Urus este gestionat printr-un sistem de tracțiune integrală care poate să distribuie până la 70% din cuplu către roțile din față, sau până la 87% către roțile din spate, în funcție de condițiile de rulare. Lamborghini Urus beneficiază de un diferențial central Torsen autoblocant și de un diferențial la puntea spate. De asemene, șoferul poate selecta modurile de rulare STRADA, TERRA (off-road), NEVE (zăpadă), SABBIA (nisip), SPORT, CORSA.
Garda la sol și răspunsul suspensiilor pneumatice se reglează în funcție de modurile selectate. Totodată, Urus este echipat cu sistem antiruliu eletromecanic activ, iar agilitatea sa este asigurată de faptul că a adoptat de la Aventador S sistemul care permite și virarea roților din spate. La viteze mici roțile spate virează în sens invers față de cele frontale, raza de bracaj micșorându-se ca și cum ampatamentul s-ar fi scurtat cu 600 mm. La viteze mari roțile posterioare virează în același sens cu cele din față.
Porsche Cayenne Coupe reușește să se apropie considerabil de nivelul lui Lamborghini Urus, executând sprintul 0-100 km/h tot în 3,8 secunde. Accelerarea de la 0 la 200 km/h durează 13,2 secunde. Viteza sa de top este de 295 km/h. Dar pentru a atinge aceste performanțe a recurs la un truc tehnologic. Mai exact, varianta sa cea mai performantă, denumită Porsche Cayenne Turbo S E-Hybrid Coupe, are atât un motor biturbo V8 de 4 litri, cât și un motor electric, încorporat în caseta transmisiei automate Tiptronic S cu 8 trepte de viteză. Propulsorul pe benzină livrează 550 CP și 770 Nm. Iar cel electric produce 136 CP și 400 Nm. Per ansamblu, sistemul de propulsie plug-in hybrid oferă 680 CP de la 5.750 rpm și 900 Nm de la 1.500 rpm. Acesta încorporează o baterie litiu-ion de 14,1 kWh care asigură o autonomie pur electrică de până la 40 km.
Sistemul de propulsie plug-in hybrid are și un dezavantaj: greutatea la gol de 2.535 kg a lui Porsche Cayenne Turbo S E-Hybrid Coupe.
Dar abilitățile sale dinamice sunt susținute de tehnologii avansate, precum sistemul electric de stabilizare anti-ruliu, diferențialul blocabil pe puntea spate, sistemul de frânare cu discuri din material compozit cu ceramică, suspensia pneumatică activă prevăzută cu 3 camere. Opțional, SUV-ul poate fi echipat și cu roți spate direcționabile.
Porsche oferă și versiunea Cayenne Turbo Coupe, care nu are bonusul electric, oferind doar V8-ul de 550 CP și 770 Nm. Acesta gonește de la 0 la 100 km/h în 3,9 secunde și atinge 285 km/h.
Cum răspunde noul BMW X6 M la acest război tehnologic?
În primul rând păstrează rețeta “clasică”. Adică, fără electrificare. Folosește sublimul V8-ul de 4,4 litri cu tehnologie M TwinPower Turbo pe care îl regăsim la noile BMW M5 și BMW M8. Acest propulsor este cuplat la o transmisie M Steptronic cu opt trepte, care oferă și sistemul Drivelogic, prin care se pot modifica caracteristicile de schimbare a treptelor de viteză. Motorul dezvoltă 600 CP pentru varianta de bază BMW X6 M. Dar în cazul modelului superior, BMW X6 M Competition, descătușează 625 CP la 6.000 rpm. Cuplul maxi de 750 Nm de la 1.800 rpm este identic pentru cele două versiuni. În varianta Competition, care cântărește 2.295 kg la gol, accelerația 0-100 km/h durează 3,8 secunde, iar pentru atingerea a 200 km/h cu start de pe loc este nevoie de 13,2 secunde. X6-le M de bază înregistrează timpi de 3,9 secunde, respectiv 13,5 secunde, pentru aceleași sprinturi. Cu pachet M Driver, limitarea electronică a vitezei maxime la 250 km/h este dezactivată, astfel că BMW X6 M atinge 290 km/h.
Ca și rivalii săi, BMW X6 M recurge la cele mai complexe și inteligente sisteme de gestionare atât a puterii fantastice, cât și a gabaritului și greutății. Sistemul de tracțiune integrală M xDrive a fost calibrat de inginerii departamentului BMW M astfel încât să favorizeze chiar și în setarea standard o livrare a cuplului preponderent către puntea spate, tocmai pentru ca marele Sports Activity Coupe să aibă un comportament cât mai sportiv. Iar șoferul poate alege modul 4WD Sport, în care cuplul este distribuit într-o doză mai mare punții spate, unde își intră în rol și diferențialul M activ. Toate acestea permit șoferului să se bucure de plăcerea executării de drifturi controlate, după cum exemplifică BMW în clipul de mai jos:
BMW X6 M are suspensii adaptive specifice M, cu amortizoare controlate electronic, sistem de stabilizare activă a ruliului şi direcţie M Servotronic. Forțele de amortizare de la fiecare roată sunt ajustate la fiecare roată în mod continuu, adaptarea la condițiile de rulare făcându-se la intervale de doar câteva milisecunde cu ajutorul unor valve electromagnetice.
Sistemul de direcție cu asistare electrică M Servotronic folosește asistarea în funcție de viteza de rulare, are raport de demultiplicare variabil și permite șoferului să aleagă între două reglaje, unul pentru creșterea confortului și altul pentru precizie maximă.
Sistemul de frânare folosește materiale compozite și are discuri ventilate cu diametru de 395 mm la roțile din față și 380 mm la cele din spate. Șoferul poate selecta două moduri pentru răspunsul pedalei de frână, unul pentru confort, și celălalt sport, pentru reacții foarte rapide.
Segmentul SUV-urilor ultrasportive cu siluetă de coupe va deveni din ce în ce mai aglomerat, urmând să includă modele exclusiviste precum Aston-Martin DBX, sau chiar și primul SUV/crossover Ferrari, care ar putea să se numească Purosangue. Cert este că BMW X6 M va rămâne un etalon de performanță, având și un avantaj la nivel de preț față de concurenții săi exotici.