De mult ne bântuia un gând de a conduce un Rolls-Royce și de curând acel gând ne-a posedat de-a binelea. 

Probabil că mulți dintre voi v-ați simțit posedați sau bântuiți de gândul bogăției extreme. Și noi ne-am îmbătat cu ideea asta foarte des.

Dar când ești amețit de aburii bogăției, e foarte ușor să treci dintr-o extremă la alta. Gândurile se transformă în dorințe, iar dorințele neîmplinite sunt uneori atât de amare încât lanțurile invidiei te cuprind din toate direcțiile. Și de la invidie la ură nu mai e decât un pas.

Ura față de nobili și bogați e veche de când lumea și s-a dezvoltat în paralel cu averile lor. Aia proletară e cea mai nasoală pentru că vine din prostie, o altă soră a invidiei. Cine urăște bogații doar pentru că-s bogați e invitat să-și ia furca și torța și să și-o bage-n străfundurile golului sufletesc. De comuniști ne-am săturat, iar de neocomuniști nu avem nevoie.

Pentru a afla cum e să fii urât și invidiat de clasa muncitoare, ne-am urcat în primul Rolls-Royce Wraith albastru pe care l-am găsit și am plecat într-o călătorie de afaceri până la Buzău, un județ al extremelor, pentru a vedea cum ar arăta o astfel de mașină lângă o cramă, înconjurată de viță nobilă.

Ne-am scufundat picioarele în covorașele din lână, groase cât stratul de zăpadă din Alpi, și ne-am frecat șezuturile împărătești de pielea jupuită de pe niște vaci crescute la o altitudine unde nu bâzâie țânțarii pentru a afla de ce sunt bogații atât de pretențioși cu bunurile lor. Ce-am descoperit și cum ne-am simțit aflați în materialul video de mai jos și în numărul cinci al revistei BMW Blog. Plecăciune…

Foto/Dragoș Savu

Locație/LacertaWinery