BMW X6
BMW X6
BMW X6

Alpina B3 Touring: un break de 300 km/h

Alpina B3 Touring

Nouă ne place Alpina. Din mai multe motive. Dar noul Alpina B3 Touring este un argument în plus. Pentru că mașina arată spectaculos, dar și pentru că datele tehnice promit un comportament la fel de spectaculos.

Alpina B3 Touring pare, cel puțin la prima vedere, doar un alt Seria 3 cu portbagaj generos. Dar, imediat ce arunci un ochi pe fișa tehnică a mașinii, înțelegi că ai de-a face cu un break mai rapid decât un BMW M4. Ceea ce e ciudat, trebuie să recunosc. Dar și fascinant în același timp. Pe scurt, Alpina B3 Touring se laudă cu 462 de cai-putere și nu mai puțin de 700 Nm. Motorul este același șase-n linie, de 3,0 litri, folosit și de BMW pentru versiunile M340i xDrive. Doar că optimizarea supra-alimentării și a sistemului de răcire au dus la o creștere semnificativă a puterii. În timp ce noul BMW Seria 3 M340i xDrive dezvoltă „doar” 374 de cai-putere, aici avem de-a face cu aproape 100 CP în plus. Iar rezultatele sunt pe măsura așteptărilor.

Alpina B3 Touring

Pentru noul Alpina B3 Touring, sprintul de la 0 la 100 km/h se întâmplă în doar 3,9 secunde. Gândește-te doar că actualul BMW M4 Coupe are nevoie de 4,1 secunde pentru sprintul 0-100 km/h. Mai mult, viteza maximă pentru noul model este de 300 km/h. Ceea ce pune mașina într-o ligă proprie. Partea interesantă este că Alpina a modificat sistemul Launch Control pentru a obține cel mai bun sprint de la 0 la 200 km/h. Motiv pentru care Touring-ul atinge 200 km/h, cu start de pe loc, în 13,9 secunde. Recunoaște, e impresionant!

Transmisia este aceeași automată cu opt trepte de proveniență ZF folosită și de BMW, doar că puțin modificată pentru un plus de control și dinamică. Sistemul Alpina Switch-Tronic permite schimbarea manuală a treptelor prin intermediul unor butoane din spatele volanului. Ceea ce poți face și într-un BMW normal. Doar că în cazul noului Alpina B3 Touring, atunci când selectezi modul Sport+, mașina nu mai schimbă singură treptele atunci când turometrul a trecut în zona roșie, iar controlul îți aparține pe deplin. Nici sistemul de frânare nu a fost trecut cu vedere, așa că B3 vine cu discuri de frână cu diametrul de 395 mm pe față și discuri flotante de 345 mm pe spate, totul completat de etrierii în designul clasic Alpina. Mai mult, așa cum îi șade bine oricărui Touring cu pretenții de supercar, anvelopele sunt și ele speciale, livrate de Pirelli și au marcajul ALP pentru a avea un motiv în plus de laudă. Pneurile încalță în standard jante pe 19 inch, iar opțional poți avea jante pe 20 inch. În fine, pentru o asezonare completă, diferențialul spate cu alunecare limitată este oferit în standard.

Alpina B3 Touring

Prețul pentru noul Alpina B3 Touring este similar cu cel al unui BMW M3 sau M4 Coupe actual. Adică 83.050 de euro, cu tot cu TVA. Adică vreo 20.000 de euro în plus față de un BMW Seria 3 Touring M340i. Pe de altă parte, dacă îți dorești neapărat un M3 Touring și BMW nu vrea să-l facă, alternativa rămâne unică: Alpina. Exact așa cum se întâmplă și în cazul unui M5 Touring pe care BMW se încăpățânează să nu-l facă. Până la urmă, cine nu-și dorește un break capabil de 300 km/h și cu un volum al portbagajului de 1.500 de litri?

Mai jos poți viziona testul meu cu noul BMW X6 M50d. Și da, te poți abona la canalul de YouTube, în cazul în care nu ai făcut-o deja.

BMW Motorrad

Comentarii

©2020 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account