VIDEO: BMW ALPINA D4 S Gran Coupé debutează cu un diesel mild hybrid cu 355 CP

Noul BMW ALPINA D4 S Gran Coupé beneficiază de un nou motor diesel cu tehnologie mild hybrid.

În luna martie din 2022 a fost dezvăluit modelul BMW ALPINA B4 Gran Coupé, cu motor de 3 litri cu benzină, care produce 495 CP. Acum ALPINA oferă și alternativa diesel pentru cei care apreciază silueta stilată a noului model BMW Seria 4 Gran Coupé.

Propulsor diesel care integrează sistem mild hybrid

În varianta de serie, noul BMW 430d xDrive Gran Coupé are motor turbo diesel de 3 litri, cu 6 cilindri în linie, care livrează 286 CP și 650 Nm, folosind un sistem mild hybrid de 48V. Acest model al mărcii bavareze sprintează de la 0 la 100 km/h în 5,3 secunde.

Pornind de la aceste standarde înalte, ALPINA a dezvoltat varianta sa, care aduce un plus de putere și performanță. Rezultatul este modelul D4 S Gran Coupé. În cazul său motorul diesel mild hybrid livrează 355 CP și un cuplu de 730 Nm, care este disponibil între 1.750 și 2.750 rpm.

Aceste resurse sunt strunite prin intermediul sistemului de tracțiune integrală și al transmisiei automate ZF. Desigur, transmisia are și sistem ALPINA SWITCH-TRONIC, care îi permite șoferului să selecteze manual cele 8 trepte de viteză.

Gran Coupé de 4.792 mm lungime cântărește 2.020 kg. Dar în ciuda gabaritului gonește de la 0 la 100 km/h în 4,8 secunde. Sprintul 0-200 km/h este realizat în 19,1 secunde. Iar viteza maximă este limitată la 270 km/h.
Însă, condus într-un mod temperat, modelul diesel D4 S Gran Coupé promite să consume 6,9 l/100 km.

Prețul lui BMW ALPINA D4 S Gran Coupé

BMW ALPINA D4 S Gran Coupé poate fi deja comandat, iar toate detaliile sunt disponibile în configuratorul online din site-ul alpina-automobiles.com. Astfel, putem afla că noul Gran Coupé diesel are prețuri care pornesc de la 79.700 de euro cu TVA, în Germania.

BMW Motorrad

Comentarii

©2025 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account