Noul BMW Seria 5 spionat pe circuitul Nurburgring
Noul BMW Seria 5 a fost surprins din nou de paparazii auto, de data aceasta în timpul unor teste pe circuitul Nurburgring. Noul BMW Seria 5 va fi lansat cel mai probabil în vara anului viitor, urmând ca versiunea Touring să fie prezentată în toamna lui 2016. În plus, controversatul BMW Seria 5 GT se pare că va mai trăi o generație, grație cererii înregistrate pe piețele asiatice.
Noul BMW Seria 5 nu va avea o misiune ușoară
Cu ceva timp în urmă am prezentat o serie de fotografii spion cu BMW Seria 5 în timpul unor teste pe zăpadă și, chiar dacă nici acum nu putem vedea mai mult din mașină, au apărut în schimb niște zvonuri noi. Noul BMW Seria 5 va avea bătăi de cap cu principalii săi rivali, mai ales că noul Jaguar XF a fost prezentat anul acesta, iar noul Mercedes-Benz Clasa E este programat și el să apară în 2016. Mai mult, Audi A6 a primit un facelift recent, iar Volvo S90 și-ar putea face debutul într-un viitor nu foarte îndepărtat. Deși mașina este foarte bine camuflat, știm deja că noul BMW Seria 5 va împrumuta o parte din liniile de design ale noului BMW Seria 7 programat pentru lansare în toamna acestui an. Mai-marii BMW au confirmat deja că noul BMW Seria 5 va avea un design mai dinamic și mai atractiv, cu influențe clare provenite de la conceptul Vision Future Luxury.
Gama de motorizări primește upgrade-uri
Probabil că cea mai mare surpriză în cazul motorizărilor va fi introducerea în gama noului BMW Seria 5 a unei versiuni de tip plug-in hybrid ce ar putea prelua tehnologia necesară de proaspăt lansatul BMW X5 xDrive40e. Noul BWM Seria 5, în versiunea plug-in hybrid, va avea cel mai probabil un propulsor pe benzină, de 2,0 litri ce va fi ajutat de un motor electric pentru a dezvolta o putere combinată în jurul a 245 de cai-putere. Pe lângă această versiune, noul BMW Seria 5 va pune la dispoziție motorizările deja cunoscute, de 2,0 și 3,0 litri, dar probabil că datele tehnice vor fi puțin îmbunătățite. Există zvonuri conform cărora BMW testează și introducerea în gama noului BMW Seria 5 a motorizărilor de 1,5 litri, fie diesel, fie benzină, dar nu suntem foarte convinși că acest lucru se va întâmpla.
Noul BMW Seria 5 va putea fi echipat și cu o nouă generație a V8-ului de 4,4 litri în versiunea 550i. Se pare că noul BWM Seria 5 va putea fi echipat cu o nouă transmisie manuală cu șase rapoarte dezvoltată în colaborare cu Getrag, în timp ce ZF va furniza o nouă cutie automată cu nouă rapoarte.
Platformă nouă pentru noul BMW Seria 5
Noua generație a limuzinei bavareze va fi construită pe noua platformă 35up, aceeași care stă și la baza viitorului BMW Seria 7, iar testele efectuate în tunelul de vând pare să ofere un coeficient aerodinamic de numai 0,24, ceea ce înseamnă că noul BMW Seria 5 va fi mai aerodinamic decât cea mai recentă generație a Clasei E. Noua platformă ce stă la baza noii generații Seria 5 va fi folosită și pentru viitoarele modele ale Seriei 6, dar, cu mici modificări, și în cazul unui viitor BMW X7. Utilizând noua platformă, noua generație BMW Seria 5 ar putea avea o greutate mai scăzută cu până la 100 kg în comparație cu generația actuală, dar și o rigiditate torsională mai mare.
Modelul de vârf al gamei va fi, desigur, BMW M5. Aceasta va avea sub capotă același V8 de 4,4 litri, dar puterea va depăși pragul de 600 de cai-putere și, pentru prima dată, noul BMW M5 va putea fi configurat fie cu tracțiune spate, fie într-o variantă cu tracțiune integrală, aceasta din urmă fiind opțională.
Sursă: www.worldcarfans.com