[VIDEO] E OFICIAL: BMW M3 CS debutează în ultimul weekend din ianuarie 2023

BMW M3 CS va fi dezvăluit într-un cadru cât se poate de select pentru un automobil conceput pentru performanță sport cât mai pură. BMW a confirmat că această versiune specială a modelului BMW M3 Sedan va avea premiera la Cursa de 24 de Ore de la Daytona. 

Celebra competiție se va desfășura în Florida, SUA, în ultimul weekend din ianuarie 2023. Iar noul prototip de competiții BMW M Hybrid V8 va concura pentru prima oară în cariera sa la cursa de anduranță din Daytona. Se vor împlini atunci 47 de ani de la victoria pe care a înregistrat-o la Daytona legendarul BMW 3.0 CSL, prima mașină proiectată de divizia BMW Motorsport GmbH.

De altfel, anul trecut, în 2022, s-au împlinit 50 de ani de la înființarea BMW Motorsport GmbH, devenită ulterior BMW M GmbH. Iar constructorul bavarez a aniversat această ocazie în cel mai potrivit mod, lansând ediții și modele cu totul speciale. Pe lângă primul BMW M3 Touring, noul BMW M2 și SUV-ul BMW XM, primul model cu motorizare V8 plug-in hybrid al gamei M, producătorul german a lansat și două ediții limitate ale performantului BMW M4 Coupe. Este vorba despre BMW M4 CSL și interpretarea modernă a lui BMW 3.0 CSL. Ambele au evoluții ale motorului de 3 litri cu 6 cilindri în linie și tracțiune spate. Și au trecut prin diete stricte, greutatea lor fiind redusă prin folosirea a numeroase elemente și panouri din plastic ranforsat cu fibră de carbon. Pe scurt, CSL înseamnă „Coupé, Sport, Leichtbau” (Coupé, Sport, Construcţie uşoară).

De asemenea, în cazul ambelor modele CSL a fost eliminată bancheta din spate. Împreună cu minuțioasele calibrări ale ținutei de drum, cele două modele speciale sunt mașini concepute pentru runde de foc pe circuit, cât e weekend-ul de lung.

Prin ce specificații se va distinge BMW M3 CS?

În principiu rețeta modelelor CSL ar trebui să o vedem transpusă și în cazul versiunii BMW M3 CS. Doar că CS este o variantă mai temperată a regimului CSL. Și probabil nu se va renunța la locurile din spate. În schimb va fi interesant de văzut dacă M2 CS va avea scaunele sport individuale în spate, la fel ca și BMW M5 CS, care a debutat în 2021 drept cea mai performantă versiune din istoria modelului M5.

BMW încă nu a divulgat detalii despre specificațiile sedan-ului BMW M3 CS. Dar zvonurile vehiculate și de BMWBlog.com vorbesc despre o creștere la 550 CP (405 kW), față de cei 510 CP pe care îi dezvoltă modelul de serie BMW M3 Competition. Asta ar însemna că BMW M3 CS va produce la fel de multă putere ca modelul BMW M4 CSL. BMWBlog.com prefigurează că M3 CS va avea greutatea redusă cu 20-30 kg, deci nu la fel de mult ca în cazul lui M4 CSL, care este cu circa 100 kg față de un M4 Competition Coupe.

Zvonurile mai spun că BMW M3 CS va avea transmisie automată și tracțiune integrală. Aceste informații figurează într-un document care a „scăpat” online și a fost publicat și de bimmerpost.com.

De asemenea, BMW M3 CS ar putea avea elemente cu rol aerodinamic, precum și grila frontală, preluate de la BMW M4 CSL. Cel puțin așa poartă prototipurile surprinse în timpul testelor, inclusiv pe Nurburgring. Canalul de YouTube CarSpyMedia a publicat secvențe din timpul acestor teste pe circuit cu M3 CS.

Volum de producție și preț

Cel mai probabil BMW M3 CS nu va avea o producție la fel de rezumată ca în cazul modelelor BMW M4 CSL și noul BMW 3.0 CSL, care se vând în doar 1.000, respectiv 50 de exemplare. Dar cu siguranță și M3 CS va fi o ediție de colecție. Și va contribui la continuarea succesului comercial de care se bucură divizia BMW M GmbH. Anunțul lansării lui M3 CS a fost făcut odată cu publicarea raportului vânzărilor BMW M GmbH în 2022. Acesta a fost un an cu succes comercial însemnat, volumul de 177.257 de automobile livrate în 2022  fiind cu 8,4% mai mare decât numărul de mașini M și M Performance vândute în 2021.

BMW M3 CS va fi bazat pe BMW M3 Competition M xDrive, care în România costă de la 97.342 de euro cu TVA. Avem drept reper și BMW M4 CSL, care costă în țara noastră de la 175.466 de euro cu TVA inclus. Deci ne putem aștepta ca BMW M3 CS să se plaseze între prețurile acestora.

BMW Motorrad

Comentarii

©2025 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account