Interviu cu Emanuel Varga, românul care este Senior Product Manager pentru noul BMW Seria 2 Coupé
Emanuel Varga este Senior Product Manager în cadrul BMW Group, iar a doua generație BMW Seria 2 Coupé este cel mai nou proiect în care are un rol esențial. Noul Coupé compact este un model care are delicata sarcină de a menține rețeta clasică a plăcerii de a conduce, într-un context când industria automobilistică virează cu aplomb spre electrificare. Am avut ocazia de a face cunoștință cu Emanuel Varga în cadrul unui dialog cu presa organizat de BMW Group România. Iar oficialul constructorului bavarez ne-a oferit detalii inedite din culisele dezvoltării Seriei 2 Coupé, precum și opinii despre viitorul acestui model.
CĂLĂTORIA LUI EMANUEL VARGA PÂNĂ ÎN FUNCȚIA DE SENIOR PRODUCT MANAGER ÎN CADRUL BMW GROUP
Deși au trecut trei decenii de când Emanuel Varga și părinții săi au plecat din România, aceștia au păstrat limba nativă în comunicarea din cadrul familiei. Astfel, îi mulțumim lui Emanuel și pentru că ne-a povestit într-o română ireproșabilă tot parcursul său până la funcția de Senior Product Manager în cadrul BMW Group.
„M-am născut în București. Și am plecat cu părinții mei din țară în 1990, deci la scurt timp după Revoluție. Tatăl meu a avut o bursă care i-a permis să meargă în Bochum, în Germania de Vest. Iar doi ani mai târziu ne-am mutat în apropiere de München, unde tatăl meu a devenit cercetător în cadrul Deutsches Zentrum für Luft und Raumfahrt (DLR), care înseamnă centrul german pentru aviație și industrie aerospațială, echivalentul agenției NASA. Așadar, nu am o istorie de om fugit din țară. Nu am trăit exilat. Ci am avut o situație destul de bună, datorită carierei tatălui meu. Așa că am început din nou clasa a 3-a de școală, de data aceasta în Germania, după ce fusesem inițial la Școala Gimnazială nr. 175 Sfântul Nicolae. Însă la vremea când am fost eu elev clădirea școlii din București nu arăta atât de colorat și frumos cum este acum.
Eu am studiat business și am lucrat în consultanță la KPMG. Iar în cadrul BMW am lucrat încă din timpul studiilor. Am făcut perioada de practică la BMW, în domeniul dezvoltării, fiind student angajat. Iar apoi am lucrat jumătate de an în Singapore, tot pentru BMW, însă de data aceasta în domeniul vânzărilor. A urmat perioada pe care am petrecut-o la universitate, unde am ținut prelegeri despre business. Însă m-am mutat înapoi la BMW în 2012, unde m-am ocupat de implementarea conceptelor de training la nivel global. A fost vorba despre 13 țări în total, mai ales SUA, Canada, China, Japonia, Coreea de Sud, dar și țările europene. Ulterior m-am mutat la activitatea de <<product training>> (instruire despre produs), fiind mai întâi responsabil de brand-urile BMW M, BMW i și de modelele plug-in hybrid, pentru ca mai apoi să preiau departamentul general pentru instruirea despre produse BMW și MINI. Acolo am dezvoltat tot programul de instruire pentru noile BMW Seria 5 (G30), BMW X3 și BMW X2. De aici activitatea mea s-a dezvoltat și am devenit manager de produs. Primul proiect a fost BMW Seria 3 (F3X). Apoi a urmat Seria 6. Și scurt timp am fost responsabil pentru BMW Seria 4 Cabriolet (G23), iar acum mă ocup de lansarea modelului G42, adică noul BMW Seria 2 Coupé.
Aceștia au fost pașii cei mai importanți din carieră. Iar în privat sunt însurat, am trei copii și un cățel. Deci nu mă plictisesc!”
Emanuel-Cornelius Varga s-a născut în București în 1981. Între 2001 și 2006 a studiat la Universitatea din Augsburg domeniile administrației de afaceri, cu focus pe vânzări, marketing și management strategic și sisteme pentru managementul informațiilor. În 2006-2007 a ocupat funcția de consultant senior internațional în cadrul KPMG Advisory. În intervalul 2008-2012 a predat, a fost asociat în domeniul cercetării și a prezidat departamentul de inovație și management internațional în cadrul Universității din Augsburg. Între 2012 și 2014 a fost manager pentru implementarea proiectelor în cadrul BMW. Apoi a fost Qualification Brand Account Manager pentru modelele BMW M, BMW i și automobilele BMW cu propulsii plug-in hybrid. A urmat funcția de coordonare în domeniul Product Qualification. Iar între 2017 și 2021 a fost Senior Product Manager pentru Seria 4 Coupé și Cabriolet, Seriile 5 și 6, precum și pentru noul BMW Seria 2 Coupé, despre care ne-a oferit o multitudine de informații inedite, pe care vi le prezentăm în capitolele de mai jos.
DESIGNUL NOULUI BMW SERIA 2 COUPÉ PUNE ACCENTUL PE UN CARACTER SPORTIV EXTROVERTIT
Emanuel Varga subliniază cât de clar a fost de la început că Seria 2 Coupé trebuie să aibă o personalitate puternică, menită să reflecte abilitățile sale dinamice: „Estetica noului BMW Seria 2 Coupé a fost realizată de Jose Casas, un designer talentat din Mexic. Mă înțeleg foarte bine cu el. Și se poate vedea încă din primele schițe că Seria 2 Coupé a fost poziționat ca un model foarte sportiv, care pare foarte musculos din toate unghiurile. A fost aleasă și o culoarea foarte specială, care până la urmă a devenit culoarea de lansare. Este vorba despre nuanța metalizată Thundernight, un fel de mov indigo.”
De altfel, lui Emanuel Varga trebuie să îi mulțumim pentru alegerea acestei nuanțe de mov drept culoarea de lansare.
BMW SERIA 2 COUPÉ PREIA DIN TEMELE DE DESIGN AL CONCEPTULUI BMW 2002 HOMMAGE ȘI SE DISTINGE NEAVÂND FARURI DUBLE
Emanuel Varga subliniază că punctul de pornire pentru designul noii generații Seria 2 Coupé a fost conceptul BMW 2002 Hommage prezentat la Concorso d’Eleganza Villa d’Este în 2016. Și, cu toate că stilul conceptului Hommage a fost exagerat și îndepărtat de cel au unei mașini de serie, BMW Seria 2 Coupé a preluat de la el atât liniile generale, cât și ideea stilistică pentru farurile cu un singur proiector.
Această „față cu 2 ochi” în loc de 4 trezește nostalgie, deoarece aduce aminte de legendarul BMW 2002 și în general de modelele BMW compacte din anii ’60-’70. De asemenea, acest design ajută noua Serie 2 Coupé să se remarce în gama BMW, fiindcă doar electricul i3 mai are faruri cu un singur „ochi”.
NOUL BMW SERIA 2 COUPÉ ARE DETALII DE DESIGN DISTINCTE, PRECUM ȘI ELEMENTE TIPICE MODELELOR BMW M
Deși estetica lui BMW Seria 2 Coupé are un puternic caracter avangardist, putem remarca și păstrarea formatului tradițional, dar și asemănarea cu M2, după cum punctează Emanuel Varga: „BMW Seria 2 Coupé are o tradiție destul de lungă. Dar dacă am discuta cu 100 de oameni care știu câte ceva despre istoria mărcii bavareze, probabil majoritatea ar spune că BMW 2002 este primul model bavarez sportiv de care își aduc aminte să aibă caroserie compactă cu 2 uși. Acesta a fost lansat în 1968 și a fost urmat de mai multe modele la fel de cunoscute, precum BMW M3 E30 Coupé. Apoi Seria 3 a evoluat, mașinile au crescut. Nu au mai fost mașini compacte, ci de mărime medie, așa că s-au dezvoltat în altă direcție. A fost introdusă Seria 1, din care a fost derivat un Coupé. Și iarăși, din următoarea generație compactă a fost detașată Seria 2 Coupé, care a avut și primele variante M2. Iar dacă ne uităm la proporțiile noului BMW Seria 2 Coupé (G42) și la aspectul general, acesta seamănă cel mai mult cu M2.”
Noul Seria 2 Coupé are și detalii care îl diferențiază de restul gamei BMW. Exemplu este grila frontală, care trebuie să facă foarte clară apartenența la familia de modele bavareze:
„Când privim mașina din față este evident că are un design propriu pentru grila frontală. Comparativ cu grila Seriei 4, care a avut o recepție așa și așa, în funcție de persoana pe care o întrebăm, Seria 2 Coupé are o grilă cu formă mai tradițională. Totuși, dacă ne uităm de aproape, această grilă are un design foarte tehnic, funcțional. Nu are lamele sau meșă, ca la alte modele, ci niște flapsuri care se deschid și de închid, având funcție aerodinamică și de aerisire, după cum este necesar pentru răcirea motorului.” – explică Emanuel Varga.
Alt detaliu de design remarcabil este așa-zis-ul „power dome”, adică acea cupolă reliefată în centrul capotei. Emanuel Varga subliniază că acest element estetic a fost luat în considerare încă de la primele schițe ale Coupé-ului, deși este tipic modelelor din gama BMW M GmbH. Însă de data aceasta oferă o personalitate mai sportivă unui model considerat de bază. Capota bombată era de obicei o soluție pentru a face loc motoarelor mari. Dar în cazul lui BMW Seria 2 Coupé are un rol estetic clar. Emanuel Varga detaliază acest aspect: „Când mașina este văzută de sus, acest <<power dome>> o face să pară mai compactă, deoarece creează iluzia unei capote mai scurte. Tot când privim Coupé-ul de deasupra, putem observa talia în stil <<Coke bottle>>.” Asta înseamnă că aripile roților sunt evazate puternic și creează efectul unei siluete suple, asemănătoare sticlei de Coca-Cola. Această denumire de siluetă „Coke bottle” a fost făcută celebră de muscle car-urile americane din anii ’60-’70. Un exemplu în acest sens este Chevrolet Corvette Stingray.
Și designul părții posterioare îl ajută pe BMW Seria 2 Coupé să se facă remarcat. Stopurile sunt poziționate cât mai spre exterior, pentru a amplifica impresia de mașină lată. Iar semnătura lor luminoasă se numește „heart beat”, adică imită grafica folosită pentru a ilustra bătăile inimii. Este o semnătură luminoasă ca un L răsturnat, dar interpretarea este mai modernă decât la modelele BMW de până acum. Această semnătură luminoasă este reliefată și nu se află în spatele unui geam. Așadar, corpul luminos este scos în exterior, ceea ce atrage atenția prin efectul tridimensional al iluminării.
Tot în partea din spate, caracterul sportiv este evidențiat atât de designul difuzoarelor aerodinamice din spoiler, cât și de cele două benzi reflectorizante care sunt dispuse vertical în cazul lui BMW M240i xDrive Coupé. Până acum, această amplasare a benzilor reflectorizante era distinctă pentru modelele BMW M pure. Dar s-a preluat această soluție de design tocmai pentru a potența personalitatea sportivă a noului Coupé compact. La fel, carcasele oglinzilor exterioare au design în stilul celor rezervat până acum modelelor BMW M.
BMW SERIA 2 COUPÉ ESTE ACUM CONSTRUIT PE PLATFORMA REGĂSITĂ LA SERIILE 3 ȘI 4
Noul Seria 2 Coupé este mai mare decât predecesorul său, fiind singurul model compact bavarez construit pe aceeași platformă tehnică utilizată și de BMW Seria 3 și BMW Seria 4 Coupé. Astfel, lungimea (4.537 mm) și lățimea (1.838 mm) au crescut cu 105, respectiv 64 mm. Totodată, ampatamentul a evoluat cu 51 mm, până la 2.741 mm. Sigura scădere a fost înregistrată pe coordonata înălțimii. Mai exact, noul Seria 2 Coupé este cu 28 mm mai scund decât modelul anterior, având 1.390 mm înălțime. Deci, este mai lat, mai plat și are o caroserie cu forme mai încordate. Iar asta produce o tensiune vizuală mai captivantă.
Chiar și în ciuda acestor proporții sporite, noul model compact este cu 23 de centimetri mai scurt decât un BMW Seria 4 Coupé. Totuși este echipat cu roți de dimensiuni mari, cu jante de până la 19 sau chiar și 20 de inch (precum cele din pachetul M Performance), ceea ce amplifică prestanța lui sportivă. De altfel, „o mașină compactă cu roți mari arată mereu mai bine”, după cum subliniază și Emanuel Varga. Iar el este cel care a militat pentru oferirea acestor roți impunătoare în cazul noului Coupé.
La interior regăsim planșa de bord a Seriilor 3 și 4. Iar asta este în avantajul Coupé-ului compact, fiindcă aduce un nivel de calitate mult mai elevat și sisteme de infotainment avansate. Acestea erau îmbunătățiri absolut necesare, iar noul model beneficiază întru-totul de ele. Dar există și detalii stilistice care diferențiază Seria 2 Coupé și îi oferă un look unic în gama BMW. Se observă în acest sens elemente din designul portierelor: mânerele, formele triunghiulare embosate, precum și micile panouri iluminate, care în cazul modelului M240i pot avea cele trei culori emblematice pentru divizia BMW M GmbH.
EMANUEL VARGA ARE ÎNCREDERE ÎN DESIGNUL „CURAJOS” AL NOILOR MODELE BMW
„Când eram mai tânăr, pe la vârsta de 20 de ani, gândeam mai conservator și eram speriat de prea multă schimbare și de design prea curajos. Dar am învățat că aceste idei de design îndrăzneț sunt o parte din istoria BMW. Exemplu este Seria 7 E65, care a avut un design foarte curajos, creat sub coordonarea lui Chris Bangle. Dar E65 a indicat o direcție nouă și în definitiv a fost foarte discutată. Iar dacă ne uităm la XM, cel mai recent concept, vedem din nou că este un design controversat dar se vorbește despre el. Când a fost prezentat noul BMW Seria 2 Coupé, mai ales în nuanța de mov Thundernight, pe You Tube și Instagram au existat și reacții care criticau direcția stilistică. Dar lumea s-a acomodat cu noul design, au văzut mașina pe viu și a început să le placă. Din acest punct de vedere, eu personal am foarte mare încredere în designerii noștri. În primul rând ei știu foarte bine ce fac. Și apoi, modul ăsta de design care poate să pară experimental, totuși are o linie tipică BMW, ușor de recunoscut tot timpul, din orice unghi. Ne ajută ca mașinile din gama BMW să se distingă una de alta. BMW a trecut de faza în care toate mașinile sale arată la fel. Și este clar că noua Serie 7 va face din nou un mare pas din perspectiva designului și nu numai. Fiecare constructor alege calea lui și nu există una greșită, dar mie personal îmi place abordarea mai curajoasă.” – explică Emanuel Varga.
CLIENȚII LUI BMW SERIA 2 COUPÉ SUNT CEI CARE DAU PRIORITATE TRADIȚIEI ȘI ABILITĂȚILOR SPORTIVE
„Fiind o mașină care reflectă valorile tradiționale ale mărcii BMW, și clienții săi sunt mai tradiționali. Îi găsim în țările mai tradiționale. Cea mai importantă piață este SUA, cu aproape o treime din volumul complet de vânzări. Urmează UK cu o cincime și Germania cu 12%. Dar și în Asia a crescut cererea mai ales pentru aceste modele mici sportive, extrovertite. Putem spune că fiecare a 10-a mașină o vindem în Asia. A cincea piață ca volum de vânzări este Mexic, țara unde și producem noul BMW Seria 2 Coupé.”
Caracterul sportiv este punctat și de mixul de motorizări oferit pentru BMW Seria 2 Coupé (G42). Estimările spun că BMW M240i va genera circa 30% din totalul de vânzări ale noului compact sportiv. Ca reper, Emanuel Varga punctează că în cazul lui BMW Seria 2 Gran Coupé sub 10% din vânzări sunt atribuite motorizării de top. De asemenea, motorizările pe benzină M240i și 230i vor reprezenta împreună 50% din volumul de vânzări preconizat pentru BMW Seria 2 Coupé. Așadar, aceste procente arată clar cât de sportive sunt așteptările pe care clienții le au de la noul model.
NOUL SERIA 2 COUPÉ PĂSTREAZĂ REȚETA TRADIȚIONALĂ BMW PENTRU MODELELE COMPACTE CU TRACȚIUNE SPATE ȘI A FOST PROIECTAT PENTRU A FI O MAȘINĂ CU ABILITĂȚI PENTRU DRIFT
„Codul intern pentru dezvoltarea Seriei 2 Coupé a fost <<the drift machine>>, adică mașina pentru făcut drift-uri. Deci a fost clar de la început că această mașină trebuie să aibă tracțiune spate. Și trebuie să aibă motoare puternice. Astfel am preluat propulsorul cu 6 cilindri de la Seriile 3 și 4. Are cuplu de 500 Nm, adică mai mult decât avea modelul BMW M2 Coupé când a fost lansat. În cazul lui M2 aveam 500 Nm doar cu overboost. Acum avem 500 reali, deci mașina este mai performantă decât un M2.”
Și celelalte motoare sunt performante. Exemplu este modelul 230i (4 cilindri, 2 litri, 245 CP), care va fi oferit din vara lui 2022 și are tracțiune la puntea spate, spre deosebire de M240i (6 cilindri, 3 litri, 374 CP) care este oferit pentru început cu tracțiune integrală xDrive. De altfel, în afară de M240i, toate celelalte motorizări sunt cu tracțiune pe spate. Diesel-ul 220d (4 cilindri, 2 litri, 190 CP) beneficiază și de tehnologie mild-hybrid. Iar modelul de bază este 220i, cu motor de 2 litri pe benzină, cu 4 cilindri și 184 CP.
Una dintre veștile care vor bucura fanii rețetei clasice BMW este că M240i va fi oferit și în variantă cu tracțiune spate, nu doar în formula cu xDrive disponibilă la momentul lansării. Această versiune va fi lansată la jumătatea lui 2022, după cum confirmă și Emanuel Varga.
„Am preluat acest proiect destul de târziu, când era deja la un stadiu de dezvoltare evoluat. Dar știu de la colegul meu care s-a ocupat de proiect în faza inițială că una dintre cele mai importante discuții a fost cea despre tracțiunea spate versus tracțiunea pe puntea față. Totuși, am avut noroc și cu unul dintre membrii consiliului director, care este și pilot pasionat de raliu și știe din propria experiență ce este bine pentru această mașină. Așa că ne-a susținut în favoarea tracțiunii spate.”
VIITORUL BMW M2 COUPÉ VA AVEA TRACȚIUNE LA PUNTEA SPATE
Un factor foarte important pentru alegerea unei platforme cu tracțiune spate este faptul că Seria 2 Coupé este baza unui nou M2. Iar după cum subliniază și Emanuel Varga, „la acest moment, un M2 la fără tracțiune spate nu ar fi credibil”.
„Aș spune că măcar 80% dintre clienții care cumpără un astfel de model se pricep la mașini și știu ce înseamnă motor cu 6 cilindri și tracțiune la puntea spate. Și majoritatea dintre ei înțeleg rolul acestei rețete într-un model compact cu două uși. În principiu suntem ultimii care oferă o asemenea mașină, cel puțin în segmentul premium. Ar mai exista Audi TT, dar acesta va ieși din producție în 2022, din câte știu.” – adaugă Emanuel Varga.
ȘASIUL NOULUI BMW SERIA 2 COUPÉ A FOST CONCEPUT PENTRU CONDUS SPORTIV
„Din punctul de vedere al șasiului, se poate spune că noul BMW Seria 2 Coupé se plasează între roadsterul BMW Z4, care este o mașină foarte agilă, și un BMW Seria 4 Coupé, care este un model cu un comportament foarte precis în ceea ce privește manevrabilitatea.” – precizează Emanuel Varga.
Noul BMW Seria 2 Coupé beneficiază de numeroase soluții tehnice pentru a oferi un comportament dinamic îmbunătățit, în comparație cu fosta generație.
Stabilitatea în viraje a noului Coupé este favorizată și de ecartamente față/spate mai late cu 54 și 31 mm. În cazul lui BMW M240i xDrive plusul este de 63, respectiv 35 mm. Totodată, unghiul de cădere negativ al roţilor din faţă a fost crescut cu 30 de grade. Greutatea mașinii este distribuită în raport aproape ideal de 50:50 între cele două punți. Iar rigiditatea torsională statică a fost sporită cu până la 12%, în timp ce pentru modelul M240i au fost integrate măsuri suplimentare de rigidizare.
Aerodinamica a fost optimizată la rândul ei, portanța caroseriei fiind redusă cu până la 50%, comparativ cu fosta generație Seria 2 Coupé.
De asemenea, o evoluție substanțială se remarcă la nivelul suspensiilor, mult mai sofisticate. Indiferent de motorizare, BMW Seria 2 Coupé este echipat standard cu amortizoare care au răspuns variabil în funcţie de cursă. Se pot alege și suspensiile M Sport care oferă un reglaj mai ferm. Și tot opțional este și sistemul de suspensii M adaptive. Acestea combină caracteristicile suspensiei M Sport cu amortizoare controlate electronic. Astfel, șoferul poate să selecteze reglaje care favorizează confortul sau răspunsul mai sportiv. Tot opțional este și sistemul de direcție sport cu demultiplicare variabilă. BMW M240i xDrive Coupé are și diferenţial sport M, care este controlat electronic și are blocare variabilă.
EMANUEL VARGA SUBLINIAZĂ CĂ TRACȚIUNEA INTEGRALĂ OPTIMIZEAZĂ CONTROLUL DINAMIC ȘI PĂSTREAZĂ TOTODATĂ PLĂCEREA DE A CONDUCE
„Am condus o multitudine de mașini din gama BMW M. Dar pot spune că noul BMW Seria 2 Coupé este modelul non-M, standard, care se apropie cel mai mult de felul în care te simți la volanul unui BMW M pur. Singurul lucru care este în continuare un pic nou și pentru mine este tracțiunea la toate cele patru roți. Dar, de fapt, la această mașină are o singură funcție: îmbunătățește enorm tracțiunea. Și nu afectează dinamismul mașinii. De exemplu, am avut șansa să conduc mașina pe circuit. Și o oră nu am făcut altceva decât drifturi, cercuri și opturi. Fiindcă poți face drifturi cu mașina asta în principiu cum poți să faci și cu una care are tracțiune la puntea spate. Însă, în același timp, pot să spun că felul în care mașina stă lipită de asfalt și precizia ei sunt la un nivel formidabil. Modul de drift nu există la M240i xDrive. El este inerent, este parte din mașină! Nu trebuie să apeși un buton ca în M5, ca să rezumi tracțiunea doar la roțile din spate.” – explică Emanuel Varga despre sistemul xDrive al Seriei 2, care este calibrat special pentru a favoriza livrarea cuplului cu precădere către roțile posterioare.
EMANUEL VARGA CONFIRMĂ CĂ ACTUALUL BMW SERIA 2 COUPÉ NU VA AVEA ȘI VERSIUNE CU PROPULSIE ELECTRICĂ
Referitor la o eventuală variantă electrificată a noului BMW Seria 2 Coupé, Emanuel Varga a putut răspunde foarte categoric: „Răspunsul este foarte clar, nu! Motivele principale sunt preferințele clienților și faptul că este o mașină cu volum de producție limitat. Vor fi construite până în 200.000 de exemplare în toți cei aproximativ 7 ani de producție cumulați.”
Pentru a se oferi și o propulsie 100% electrică, aceasta trebuie să poată ajuta la scăderea per ansamblu a emisiilor nocive pentru flota BMW. Efortul pentru a dezvolta o motorizare este foarte mare, iar raportat la volumul mic de producție al Seriei 2 Coupé este greu de justificat din perspectiva financiară. În plus, în SUA, care este principala piață pentru acest model, clienții nu sunt interesați de electrificare pentru acest tip de automobil. Și, indiferent de piață, clienții pentru Seria 2 Coupé sunt mai tradiționali în preferințe și încă nu cer electrificarea.
Totodată, fiindcă BMW Seria 2 Coupé este o mașină de dimensiuni mici, orice baterie adăugată pentru o propulsie electrică ar putea afecta conceptul compactei sportive. Deci există și o limitare de ordin tehnic. Din toate aceste motive nu s-a luat în calcul proiectarea unei propulsii electrice pentru BMW Seria 2 Coupé. Cel puțin nu pentru această generație. Însă discuția este cu totul diferită despre viitorul model.
Emanuel Varga spune că va fi din ce în ce mai dificilă construirea unui urmaș pentru BMW Seria 2 Coupé păstrându-se rețeta tradițională, cu motoare care ard combustibil fosil. Treptat, majoritatea țărilor adoptă legislații foarte restrictive în ceea ce privește emisiile nocive. În acest context, strategia BMW este de a găsi soluții cu adevărat sustenabile, ținând totodată cont de cererea exprimată de clienți. Emanuel Varga explică: „În acele state unde se impun restricții dure va deveni mai dificil să vindem asemenea mașini. Un exemplu este și Marea Britanie. Oricum, până când restricțiile se vor generaliza, ideea este ca BMW să mai ofere încă o generație de automobil ancorat în tradiție, dar cu tehnologii perfecționate, cât mai avangardiste, care eficientizează folosirea combustibililor fosili.
Puterea BMW este că noi ne gândim mai întâi la clienți și la ce doresc ei. Din asta deducem oferta. Ce îmi place mie la BMW este că noi nu ne declarăm sfinții pământului. Noi nu zicem una, iar apoi continuăm același lucru ca înainte. Noi spunem clar că avem oferte pentru toată lumea. Avem modele foarte eficiente, complet electrice, precum i4 sau iX. Dar, în același timp vom aduce și o mașină cum este XM, dar și o Seria 2 Coupé, care nu este electrificată, fiindcă avem în continuare clienți pentru aceste mașini. Și vom continua să oferim asemenea automobile, cât timp este permis din punctul de vedere al legislației și dacă este logic ca afacere. Dar, într-adevăr, este din ce în ce mai dificil. Nu îmi amintesc să fi fost o perioadă mai dificilă în ultimii 50 de ani. Poate doar când a fost criza petrolieră.”
Cât de repede sau cum vor evolua restricțiile sau tehnologiile rămâne de văzut. Însă vor mai dura circa 7 ani până când noul BMW Seria 2 Coupé își va încheia carierea. Iar în acest interval se pot schimba mulți factori. Totuși, este limpede direcția în care se îndreaptă industria auto: „Ca părere personală, cred că următoarea generație BMW Seria 2 Coupé va face tranziția direct către propulsie 100% electrică, nu de tip plug-in hybrid.” – precizează Emanuel Varga.
„Este din ce în ce mai greu să construiești o mașină cu adevărat pentru plăcerea condusului, după rețeta tradițională. Dar depinde la ce orizont ne referim, fiindcă din punctul meu de vedere <<driver’s car>> va fi orice BMW, mai mult sau mai puțin. Până la urmă și un Seria 2 Active Tourer are țelul de a se conduce mai bine și mai dinamic decât orice altă mașină produsă de concurenți. Dar există un număr de clienți pentru care mașina BMW sportivă și dinamică nu poate să fie decât un model compact cu două uși, motor cu 6 cilindri și tracțiune la roțile din spate. Evident, natural, prin felul în care evoluează reglementările, legislația, va fi mai greu să oferim o asemenea mașină. Și pentru clienți va fi din ce în ce mai greu să cumpere o astfel de mașină. Fiindcă vor deveni exorbitant de scumpe, prin prisma reglementărilor asupra industriei auto. Însă, orice mașină vom construi în viitor va avea același țel de a se conduce extrem de performant.
Totul depinde de cererea din piață. Dacă vedem că se doresc astfel de automobile, atunci noi vom fi primii care le oferă. Ba mai mult, după cum vedeți, suntem și printre ultimii care oferă o astfel de mașină.” – completează Emanuel Varga.
NICI O VARIANTĂ DE MOTORIZARE A NOULUI BMW SERIA 2 COUPÉ NU ESTE OFERITĂ ȘI CU O CUTIE DE VITEZE MANUALĂ. SINGURA SPERANȚĂ PENTRU TRANSMISIA MANUALĂ RĂMÂNE BMW M2!
Având în vedere că Seria 2 Coupé este un model de volum mic, Emanuel Varga are responsabilitatea de a configura oferta într-un mod care răspunde cât mai concentrat pe cererea existentă. Doar astfel mașina poate să fie o afacere eficientă, justificată la nivelul costurilor de producție. „Desigur, am discutat și despre oferirea cutiei de viteze manuală. Dar, uitându-ne la cerere, aceasta este de sub 10% la o mașină de bază cum este Seria 2. Țările mari care într-adevăr caută în continuare cutii de viteze manuale sunt SUA și UK. Germania și Europa în general au cerere nesemnificativă pentru cutia de viteze manuală. Mai sunt doar unii entuziaști care își doresc această transmisie. Dar nu este o piață mare pentru ea. Iar acest aspect a fost evident. De ce este așa? Fiindcă, chiar dacă mașina este atât de sportivă și se află la un nivel de performanță apropiat de M2-ul trecut, încă nu este varianta de top pe care o putem oferi.” Deci, deși Emanuel Varga nu poate divulga dacă noul M2 va avea transmisie manuală, însă indiciile par să arate în această direcție.
EMANUEL VARGA CONFIRMĂ CĂ DE DATA ACEASTA NU VA FI CONSTRUIT ȘI UN BMW SERIA 2 CABRIOLET
„Segmentul cabriolet a pierdut un pic din relevanță. Să zicem așa! Știu că sunt clienți care și-ar dori și sigur ar cumpăra. Dar pentru a reduce din complexitatea ofertei, modelul cabriolet nu va fi construit.” – explică Emanuel Varga.
PRODUCȚIA NOULUI SERIA 2 COUPÉ ARE LOC EXCLUSIV ÎN MEXIC, RESPECTÂND STANDARDELE DE CALITATE BMW
„De ce producem mașina în Mexic? Fiindcă geografic și logistic este țara cea mai apropiată de principala piață a Seriei 2 Coupé, adică America de Nord. Totodată, uzina din Mexic este una dintre cele mai moderne și are o echipă foarte motivată, cu oameni simpatici care sunt și capabili să aducă rezultate foarte bune.
De un lucru pot să vă asigur. La BMW nu există un lucru mai sfânt decât calitatea proceselor de producție și calitatea rezultatelor acestor procese. Deci, în principiu, nu contează țara în care mașina părăsește banda de producție. Indiferent dacă acest lucru se întâmplă în Mexic, Dingolfing sau China, calitatea este aceeași.
În Mexic am găsit oameni foarte bine calificați pentru a aduce rezultate excelente. Și au o motivație și o emoție foarte bună, tipic mexicană. Iar acolo este un vad de talent, fiindcă nu doar BMW produce în zonă. Și Tesla începe să producă în apropiere de San Diego și atrag angajați din Mexic. Deci nu avem doar aceste procese de producție extrem de stabile și de bine controlate, care nu lasă aproape nici o șansă să se producă greșeli. Dar avem în Mexic oameni foarte pregătiți și o situație foarte bună.”
Emanuel Varga a avut o implicare esențială în ceea ce privește poziționarea în piață a noului BMW Seria 2 Coupé și a stabilit cui îi este adresată, care sunt configurațiile de echipare, în ce culori va fi oferită mașina etc. De asemenea, Emanuel Varga are un rol crucial și pentru partea de comunicare, fiind responsabil pentru lansarea noului Coupé. Și, nu în ultimul rând, ne precizează cum comunicarea a ajutat BMW să fie punctual cu lansarea noului Seria 2 Coupé, deși întreaga industrie auto se confruntă cu o criză a componentelor electronice: „Am reușit să fim cu mașina la timp, în ciuda faptului că există problema generală creată de lipsa semiconductorilor. Asta este o luptă zi de zi. În fiecare zi suntem în contact cu fabrica pentru a găsi piesele care ne permit să livrăm la timp mașinile către clienți.”