Noul BMW X1 – Prețuri și motorizări disponibile în România
În seria de articole despre noul BMW X1 am detaliat până acum design-ul și sistemele de infotainment și conectivitate, precum și sistemele inteligente pentru siguranță și asistarea condusului. Iar în articolul de mai jos vom prezenta gama amplă de motorizări, precum și prețurile lui X1 în România.
Noul model Sports Utility Vehicle bavarez este un standard de avangardism și la capitolul propulsiilor, în segmentul SUV-urilor premium compacte. Pentru început este propus cu motorizări diesel și cu benzină, dintre care două au un nou sistem mild hybrid. Acestea pot fi deja comandate în România, iar clienții por descoperi variantele de echipare și motorizare accesând configuratorul online din site-ul bmw.ro.
Iar din luna noiembrie gama de motorizări va fi completată cu prima propulsie pur electrică disponibilă pentru X1, precum și cu două versiuni plug-in hybrid cu autonomii electrice extinse.
Preț BMW X1 sDrive18i
Conform configuratorului online din site-ul bmw.ro, prețurile noului BMW X1 încep în România de la 41.213 de euro TVA, pentru motorizarea de bază sDrive18i. Aceasta are tracțiune doar la puntea din față și propulsor turbo de 1,5 litri, alimentat cu benzină. Noul motor cu 3 cilindri dezvoltă 100 kW/136 CP și cuplu maxim de 230 Nm. La fel ca și restul modelelor din gama X1, versiunea sDrive18i are transmisie automată Steptronic cu 7 trepte și ambreiaj dublu.
Iar în această configurație X1 accelerează de la 0 la 100 km/h în 9,2 secunde și este creditat cu un consum de de 6,3-7 l/100 km (WLTP).
Preț BMW X1 sDrive18d
Motorizarea diesel de bază este sDrive18d și este propusă în configurație cu tracțiune la puntea din față. Are un motor diesel de 2 litri, cu 4 cilindri. Și a primit optimizări, precum cele pentru sistemul turbo cu două stadii și sistemul de injecție common-rail. În plus, sistemul de recirculare a gazelor de eșapament a fost îmbunătățit, iar cilindrii au o peliculă de grafit. Aceste rafină tehnologice se reflectă în mod deosebit în eficientizarea consumului, care este de 4,9-5,5 l/100 km (WLTP), deși motorul nu are ajutorul unui sistem de electrificare.
Modelul BMW X1 sDrive18d costă de la 43.295 de euro cu TVA inclus și dezvoltă 110 kW/150 CP și 360 Nm. Cu aceste resurse demarează de la 0 la 100 km/h în 8,9 secunde.
Prețul lui BMW X1 xDrive23i
BMW X1 xDrive23i are motor de 2 litri cu 4 cilindri, ale căror resurse sunt fructificate versatil de sistemul de tracțiune integrală xDrive. Acest propulsor cu 4 cilindri integrează un nou sistem mild hybrid și dezvoltă per ansamblu 160 kW/218 CP și 360 Nm. Din acest nivel de putere, motorul cu benzină livrează 150 kW/204 CP între 5.000 și 6.500 rpm și 320 Nm între 1.500 și 4.000 rpm. Iar motorul electric al sistemului mild hybrid generează 14 kW/19 CP și 55 Nm.
Acest tandem îi permite lui BMW X1 xDrive23i să accelereze de la 0 la 100 km/h în 7,1 secunde, în timp ce electrificarea ajută la obținerea unui consum de 6,5-7,2 l/100 km (WLTP).
Prețurile lui BMW X1 xDrive23i pornesc în România de la 52.509 de euro cu TVA inclus. Iar în configuratorul online din site-ul bmw.ro puteți selecta dotările și motorizările pe care le preferați.
Prețul lui BMW X1 xDrive23d
BMW X1 xDrive23d este disponibil de la 53.580 de euro cu TVA, conform configuratorului online din bmw.ro. Are tracțiune integrală xDrive și utilizează cea mai puternică propulsie diesel din gama X1. Acest sistemul de propulsie încorporează noul sistem mild hybrid de 48V și produce per ansamblu 155 kW/211 CP și cuplu maxim de 400 Nm. Motorul turbo diesel dezvoltă 145 kW/197 CP la 4.000 rpm și 400 Nm între 1.500 – 2.750 rpm. Motorul electric al sistemului mild hybrid contribuie cu 14 kW/19 CP și 55 Nm.
Cu asemenea specificații, BMW X1 xDrive23d accelerează de la 0 la 100 km/h în 7,4 secunde. Iar electrificarea motorizării diesel își dovedește eficiența prin nivelul de consum de 4,8-5,4 l/100 km (WLTP).
Noul BMW X1 are a doua generație a sistemului mild hybrid de 48V, care crește eficiența și performanțele
Motorizările de top cu benzină și diesel beneficiază a doua generație a tehnologiei mild hybrid de 48V. Aceasta oferă un plus de eficiență și performanță integrând un motor electric în transmisia Steptronic cu 7 trepte și ambreiaj dublu. Motorul electric funcționează ca un generator, care preia din sarcina motorului cu ardere internă. De asemenea, susține funcția de coasting, pentru rularea cu motorul oprit temporar. Electrificarea ajută și la o funcționare mai lină a sistemului Start/Stop. Iar toate aceste funcții ale tehnologiei mild hybrid au o contribuție esențială la reducerea consumului de combustibil.
Totodată, motorul sistemului mild hybrid produce 14 kW/19 hp și cuplu de 55 Nm. Acest surplus de putere completează resursele motorului diesel sau cu benzină și oferă un răspuns prompt al propulsiei, util în situații precum manevrele de depășire.
Modelul pur electric BMW iX1 xDrive30
A treia generație X1 este și prima disponibilă cu versiune pur electrică. Modelul numit BMW iX1 xDrive30 va fi comercializat începând din noiembrie 2022. Și este echipat cu două motoare electrice, amplasate cât unu la punțile din față și spate. Astfel, iX1 beneficiază de un sistem de tracțiune integrală cu răspuns mult mai rapid și precis decât unul mecanic. În acest mod este gestionat eficient cuplul maxim de 494 Nm, care este livrat instantaneu de motoarele electrice.
Puterea totală a sistemului de propulsie electrică este de 230 kW/313 CP (cu funcția boost activată). Iar aceste resurse permit sprintarea de la 0 la 100 km/h în 5,7 secunde. Iar viteza este limitată la 180 km/h.
Rămâne de văzut dacă în viitor vor exista și alte versiuni de propulsie pur electrică pentru iX1. Momentan BMW nu oferă indicii în această direcție.
Autonomie de peste 400 km
Bateria lui BMW iX1 xDrive30 are o capacitate utilizabilă de 64,7 kWh, ceea ce îi oferă autonomie electrică de 413 – 438 km (WLTP).
Sistem de încărcare rapid
BMW iX1 xDrive30 este dotat standard cu un sistem care permite încărcarea cu 130 kW de stații rapide care furnizează curent continuu (DC). Iar când primește 130 kW, sunt suficiente 29 de minute pentru a încărca bateria de la 10 la 80% din capacitatea ei. De asemenea, bateria lui BMW iX1 xDrive30 are nevoie de numai 10 minute de alimentare de la o sursă care livrează 130 kW, pentru a acumula energie pentru parcurgerea a 120 km.
Tot în echiparea standard este inclusă și încărcarea cu 11 kW de la sursele de curent alternativ (AC). Însă opțional este oferită și capacitatea de alimentare cu 22 kW de la surse trifazice AC.
Încărcarea completă a bateriei de la o sursă AC care furnizează 11 kW va dura 6,5 ore. Iar ciclul de încărcare totală va fi redus la 3 ore și 45 de minute, dacă iX1 este echipat cu sistemul care primește 22 kW de la surse AC.
Două variante de propulsie plug-in hybrid pentru noul BMW X1
Începând din noiembrie, 2022 BMW X1 va fi disponibil și în variante cu propulsie plug-in hybrid. Este vorba despre modelele BMW xDrive25e și BMW X1 xDrive30e, care utilizează același motor de 1,5 litri cu benzină, care lucrează în tandem cu un motor electric. Însă puterile dezvoltate diferă.
BMW X1 xDrive25e
În cazul lui BMW X1 xDrive25e propulsorul cu 4 cilindri produce 136 CP și 200 Nm, în timp ce motorul electric generează 80 kW/109 CP și 247 Nm. Iar per ansamblu resursele sistemului sunt de 180 kW/245 CP și 477 Nm.
BMW X1 xDrive25e demarează de la 0 la 100 km/h în 6,8 secunde. Și viteza sa maximă este de 190 km/h, sau 140 km/h dacă se rulează în regim pur electric.
Indiferent dacă se alege modelul X1 xDrive25e sau versiunea mai puternică BMW X1 xDrive30e, autonomia electrică este de 78 – 89 km (WLTP). Iar amândouă modele plug-in hybrid au tracțiune integrală și transmisie automată Steptronic cu 7 trepte și ambreiaj dublu.
BMW X1 xDrive30e
La startul vânzărilor, modelul BMW X1 xDrive30e va oferi cea mai puternică propulsie din gama noului SUV compact. Dar, ca și în cazul generației trecute, este de așteptat ca X1 să primească și o versiune M Performance. Aceasta rămâne să fie confirmată de BMW.
BMW X1 xDrive30e livrează per ansamblu 240 kW (326 CP) și 477 Nm. Propulsorul de 1,5 litri dezvoltă 150 CP și 230 Nm și este completat de resursele motorului electric, care generează 130 kW/177 CP și 247 Nm.
Mulțumită acestui nivel de putere, BMW X1 xDrive30e accelerează de la 0 la 100 km/h în 5,7 secunde. Și atinge viteza maximă de 205 km/h (sau 140 km/h în modul de rulare electric).
Noul BMW X1 are sistem de frânare regenerativă care se adaptează la trafic și intersecții
Atât propulsia electrică a lui iX1, cât propulsiile plug-in hybrid și mild hybrid din gama noului BMW X1 utilizează un sistem de frânare regenerativă care se adaptează la condițiile din trafic. Acest sistem încarcă bateria la fiecare decelerare sau frânare. Iar eficiența sa este sporită considerabil de faptul că dozează intensitatea frânării regenerative automate luând în calcul informațiile de la sistemul de navigație (chiar dacă nu este selectată o rută). În aceeași măsură frânarea regenerativă automată se adaptează și la situația din trafic, folosind informațiile de la sistemele de asistare a condusului.
Astfel, deîndată ce șoferul nu mai apasă accelerația, SUV-ul își adaptează decelerarea automată. Ține cont de virajele sau intersecțiile care urmează. Și își ajustează frânarea în funcție de automobilele staționare sau mai lente, pe care le întâlnește pe banda sa. De exemplu, decelerează automat dacă detectează automobilele staționate la semafor.