Noul BMW X1 împacă plăcerea șofatului cu sistemele avansate pentru asistarea condusului

După 1,9 milioane de exemplare comercializate în primele două generații, BMW X1 se impune drept un etalon în segmentul SUV-urilor premium compacte. Iar acum, a treia generație reconfirmă acest statut cu un nivel înalt de avangardism, pe care îl detaliem într-o serie de trei articole. Dacă în primul articol am prezentat design-ul și sistemele de infotainment și conectivitate, în textul de mai jos ne îndreptăm atenția către lista impresionantă de sisteme inteligente dedicate siguranței și condusului asistat.

Noul BMW X1 are în dotarea standard o listă generoasă de sisteme care previn coliziunile frontale

BMW X1 este echipat standard cu cea mai nouă evoluție a sistemului care avertizează și frânează automat pentru evitarea unei coliziuni frontale, sau pentru reducerea severității acesteia.

Noul sistem detectează atât vehicule, cât și bicicliști și pietoni. Și are funcții care sporesc siguranța în intersecții și la virarea pe o bandă de sens opus. De exemplu, când se face o întoarcere spre stânga pe o bandă de sens opus, noul BMW X1 avertizează vizual și sonor șoferul dacă detectează că se apropie un alt vehicul. Și inclusiv frânează automat, dacă acesta nu intervine. De asemenea, sistemul avertizează când se fac viraje spre dreapta și sunt detectați bicicliști sau pietoni care se apropie din fața mașinii sau din spatele acesteia.

Pilot automat cu funcții extinse

Tot din dotarea standard face parte și sistemul Cruise Control. Acest pilot automat are la rândul lui funcție de frânare automată pentru a evita coliziunile frontale. Și este completat de sistemul care asistă direcția mașinii când șoferul face manevre de urgență pentru ocolirea unui obstacol sau potențial impact. Cruise Control-ul cuprinde și funcția de setare manuală a unei limite de viteză. Și ajută șoferul să conducă legal și în siguranță, afișând mereu limitele de viteză și indicatoarele rutiere care interzic depășirile.

X1 își corectează direcția pentru a evita părăsirea neintenționată a benzii de rulare

Nu lipsește din echiparea standard a noului BMW X1 nici sistemul Lane Departure Warning (avertizare la părăsirea benzii de rulare). Acesta face și corecturi ale direcției când detectează că mașina încalcă marcajele benzii de rulare fără semnalizare. Acest sistem de corectare a direcției a evoluat, având un grad înalt de precizie, fiind capabil să se adapteze la situațiile diverse din trafic. De exemplu, sesizează porțiunile de drum îngustat. Atunci, dacă o altă mașină se apropie din față, sistemul nu va corecta automat direcția, astfel că șoferul poate manevra SUV-ul fără opoziție.

Pachetul opțional Driving Assistant

Funcții suplimentare pentru asistarea condusului pot fi adăugate prin selectarea pachetului Driving Assistant. Acesta include și Lane Change Warning (avertizare la schimbarea benzii), care intervine în timpul manevrelor de depășire. Acesta avertizează șoferul dacă sesizează că un vehicul aflat pe banda de depășire este prea aproape. Și ajută șoferul inclusiv corectând direcția pentru ca X1 să nu părăsească încă banda de rulare sigură.

Driving Assistant cuprinde și Rear Collision Prevention, care este util pentru prevenirea coliziunilor când X1 face manevre în marșarier. Sistemul avertizează sonor și chiar frânează automat pentru a evita impactul cu un vehicul care trece prin spatele lui când acesta iese cu spatele dintr-un spațiu de parcare.

În plus, când X1 este staționar pasagerii sunt avertizați să nu deschidă portierele, dacă se detectează vehicule sau bicicliști care urmează să treacă pe lângă mașină. Sistemul monitorizează ambele laturi ale mașinii. Și emite o avertizare sonoră, însoțită atât de avertizări luminoase afișate îi oglinzile retrovizoare, cât și de aprinderea luminilor ambientale.

Pachetul opțional Driving Assistant Plus oferă funcțiile de condus autonom de Nivel 2 din maximul de 5

BMW X1 oferă confort și siguranță în timpul călătoriilor lungi beneficiind și de funcții care permit condusul autonom la Nivelul 2 din maximul de 5. Aceste funcții sunt disponibile prin alegerea pachetului opțional Driving Assistant Plus.

Această echipare oferă cruise control activ cu funcție Stop&Go, care este activă până la viteze de 180 km/h. Sistemul menține distanța setată de șofer în raport cu mașina din față și ajustează viteza în conformitate, fără să depășescă viteza maximă stabilită de cel de la volan. Mulțumită standardelor avansate ale acestui sistem, BMW X1 poate încetini chiar și până la oprire, urmărind la o distanță sigură traficul dinaintea sa.

Tot până la 180 km/h sunt active și funcțiile care corectează direcția lui X1, pentru ca acesta să se mențină singur între marcajele benzii de rulare. Astfel, datorită acestor sisteme, X1 face mult mai sigur și mai puțin obositor atât condusul monoton pe autostradă, cât și șofatul în trafic aglomerat.

BMW X1 are funcții dedicate condusului preventiv

De asemenea, noul BMW X1 este un exemplu pentru condusul preventiv. Deoarece pachetul Driving Assistant Plus are și funcția Speed Limit Assist. Aceasta îi permite lui X1 să-și adapteze automat și din timp viteza de rulare, ținând cont de traseul pe care îl urmează. Concret, X1 citește indicatoarele rutiere și folosește totodată informațiile de la sistemul de navigație. În acest mod știe să încetinească automat, până la o viteză adecvată, înainte de intersecții, sensuri giratorii sau viraje mai strânse. Iar după ce trece de acea zonă revine singur la viteza setată de șofer sau la viteza maximă permisă de lege.

Viteza neadecvată la situațiile din trafic este una dintre principalele cauze care provoacă accidente. Dar mulțumită acestor sisteme inteligente, BMW X1 își asistă mereu șoferul pentru un stil de condus cât mai preventiv și confortabil.

Driving Assistant Professional este cel mai cuprinzător pachet de asistare a condusului propus pentru noul BMW X1

Funcțiile pachetului Driving Assistant Professional aliniază noul X1 cu standardele vârfurilor de gamă din familia modele BMW. Și stabilește etaloane pentru segmentul SUV-urilor premium compacte.

În primul rând, Driving Assistant Professional extinde plaja de acțiune a funcțiilor disponibile și în cazul pachetului Driving Assistant Plus. Așadar, cruise controlul activ este în acest caz funcțional până la 210 km/h. Iar sistemul care controlează direcția pentru a menține automat mașina între marcajele benzii de rulare ține poate ajuta șoferul să mențină o trasă precisă și pe porțiuni de drum îngustat.

Totodată, sistemul de menținere automată a benzii de rulare monitorizează și vehiculele aflate pe benzile paralele. În acest mod previne coliziuni laterale, corectând direcția dacă șoferul face o schimbare de bandă fără să se asigure. Această atenție distributivă a lui X1 este esențială mai ales la vitezele de autostradă, când timpul de reacție este limitat.

BMW X1 completează atenția distributivă a șoferului

Tipică pentru rularea pe autostradă este și înscrierea din timp pe banda potrivită. Fiindcă dacă ai ratat ieșirea de pe autostradă pe artera potrivită, atunci trebuie să faci de obicei un ocol lung până poți reveni la traseul corect. Întocmai pentru evitarea acestei situații, BMW X1 include în pachetul Driving Assistant Professional și funcția de navigare activă. Mai exact, mașina folosește informațiile de la sistemul de navigație și are grijă să pregătească în timp util înscrierea pe banda care conduce spre ieșirea de pe autostradă.

Tot la capitolul atenție distributivă se înscriu și funcțiile care avertizează înainte ca mașina să intre pe un drum cu sens unic, sau când detectează trafic care urmează să traverseze prin fața sa. De altfel, poziția celorlalte mașini din vecinătatea lui X1 este ilustrată în instrumentarul de bord digital cu o grafică dinamică. Este vorba despre o replică cu ilustrație tridimensională a traficului din proximitate. Toate acestea ajută șoferul să observe și să reacționeze la situația din trafic, cu efort cât mai mic.

Funcții care permit oprirea automată în caz de urgență

Foarte important pentru siguranța pasagerilor este și sistemul de asistare care se ocupă de oprirea mașinii în cazul unei urgențe. De exemplu, dacă șoferul are o afecțiune medicală și nu mai menține controlul, BMW X1 întâi emite o serie de alerte pentru a-l face atent. Iar apoi, dacă acesta nu reia controlul asupra condusului, X1 încetinește automat până la oprire, pornind luminile de avarii, pentru a-i avertiza pe ceilalți participanți la trafic.

Pentru a descoperi prețurile acestor pachete de sisteme pentru asistarea condusului vă invităm să accesați site-ul oficial bmw.ro. Acolo puteți simula în configuratorul virtual echiparea pe care o preferați pentru noul BMW X1.

Noul BMW X1 are în echiparea standard funcții extinse pentru a realiza în mod automat manevrele de parcare

Chiar dacă este un Sports Activity Vehicle cu dimensiuni compacte, potrivite pentru o manevrare ușoară în aglomerația urbană, noul BMW X1 impune noi standarde în segmentul său și prin intermediul sistemelor care asistă la parcări.

Încă din dotarea standard, BMW X1 are nu doar senzori de proximitate și cameră video pentru marșarier, ci și Reversing Assistant. Acest sistem înregistrează traseul ultimilor 50 de metri parcurși înainte. Și apoi, la o simplă apăsare de buton, îi permite lui X1 să parcurgă în marșarier acest traseu, fără implicarea șoferului. Deplasarea pe cei 50 de metri memorați se face complet automat. Fiindcă X1 se manevrează singur și nu are nevoie ca șoferul să accelereze sau să frâneze. De asemenea, X1 frânează automat dacă apar obstacole noi pe traseu. Iar șoferul are mereu opțiunea de a prelua comanda și de a frâna. Această funcție denumită Reversing Assistant este utilă la ieșirile din parcări înguste.

Tot din lista de echipări standard a noului X1 face parte și sistemul Parking Assistant, care face automat manevrele de parcare laterală sau perpendiculară. Atât intrările în spațiile de parcare, cât și ieșirile sunt complet automate, fiindcă X1 preia controlul direcției, accelerației și frânei. Însă, bineînțeles, șoferul are mereu opțiunea de a prelua comanda.

Sistemul opțional Parking Assistant Plus oferă o vedere detaliată în jurul mașinii

BMW X1 are o rețea de 4 camere video cu ajutorul căreia oferă funcții diverse de vedere în preajma sa. Aceste funcții fac parte din pachetul opțional Parking Assistant Plus. Și permit șoferului să selecteze pe ecranul central din planșa de bord perspective de ansamblu sau vederi în detaliu. Există inclusiv o vedere 3D, în care este ilustrat și automobilul. Mulțumită camerelor video X1 permite șoferului să estimeze ce spațiu de manevră are în spații înguste.
Iar acest tip de vedere 3D este accesibil inclusiv de la distanță, prin intermediul smartphone-ului. Drept urmare, posesorul lui X1 poate verifica mereu ce se întâmplă în proximitatea mașinii, folosind funcția Remote 3D View.

Camerele video captează momente memorabile de pe traseele parcurse și fac parte dintr-un sistem antifurt conectat la aplicația de smartphone

Noul BMW X1 este un automobil cu o ținută de drum versatilă, potrivit și pentru escapade în natură și călătorii în vacanță cu familia. Și are o dotare concepută special pentru a capta secvențe memorabile, cum ar fi trasee cu peisaj deosebit. Este vorba despre BMW Drive Recorder, adică sistemul care folosește rețeaua de camere video a mașinii pentru a filma clipuri de câte 60 de secunde.

Aceste clipuri video de rezoluție înaltă pot fi salvate de sistemul infotainment al lui X1 și redate ulterior pe ecranul central din planșa de bord. Desigur, din motive de siguranță, clipurile pot fi afișate pe ecranul mașinii doar când aceasta nu circulă, pentru a nu distrage atenția șoferului. În plus, filmările pot fi transferate prin USB pentru a fi vizionate și editate pe device-urile pasagerilor.

Rețeaua de camere video și funcțiile de conectivitate sunt utilizate de noul BMW X1 și pentru sistemul Remote Theft Recorder. La fel ca și BMW Drive Recorder, acesta este inclus în pachetul Parking Assistant Plus. Însă rolul său este de a alerta posesorul lui X1 în cazul unei tentative de furt. Așadar, când cineva încearcă să intre prin efracție în noul X1 este declanșat sistemul de alarmă. Iar Remote Theft Recorder trimite o avertizare posesorului, prin intermediul aplicației My BMW pentru smartphone. În același timp sunt activate cele patru camere video care filmează împrejurimile mașinii.

Noile sisteme inteligente pentru siguranța pasivă protejează pasagerii lui X1, precum și pietonii

Multitudinea de sisteme inteligente îi permit lui BMW X1 să evite accidentele. Dar în cazul producerii acestora, noul SUV bavarez își protejează pasagerii atât cu o structură cu rigiditate crescută și zone de deformare controlată, cât și cu o listă amplă de dotări pentru siguranță pasivă. La acest capitol trebuie menționate punctele ISOFIX pentru ancorarea scaunelor de copii și numeroasele airbag-uri. Pe lângă airbag-uri frontale și laterale, există airbag-uri la nivelul capului pentru ambele rânduri de scaune. Iar o noutate este airbag-ul care se umflă între scaunele din față, pentru a nu permite ca șoferul și pasagerul din față să se lovească în cazul unei coliziuni laterale.

Capota activă protejează pietonii

De asemenea, BMW X1 are și capotă activă, care sporește protecția pentru pietoni în cazul unui impact frontal. Concret, are loc o coliziune cu un pieton, capota este ridicată un pic pentru a crea mai mult spațiu de deformare. Astfel, pietonul nu lovește zonele dure, precum motorul, iar capota preia din forța impactului prin deformarea ei.

Sisteme de siguranță speciale pentru electricul BMW iX1

Nu în cele din urmă, BMW X1 este oferit pentru prima oară și în versiune cu propulsie pur electrică. Astfel, modelul denumit iX1 integrează soluții de siguranță speciale. De exemplu, celulele bateriei sunt protejate atât de cadre rigide, cât și de zone de deformare controlată, care preiau din intensitatea unei coliziuni. Iar o serie de senzori de impact și sisteme pirotehnice opresc sistemul electric de voltaj înalt și decuplează bateria, pentru ca aceasta să nu mai livreze energie către sistemele automobilului.

BMW Motorrad

Comentarii

©2022 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account