Acum 45 de ani: prima generaţie BMW Seria 3 (E21) a fost prezentată lumii în iulie 1975, dând naştere unuia dintre modelele emblematice ale mărcii

Prezentarea BMW Seria 3 în 1975 chiar pe Stadionul Olimpic, acelaşi stadion pe care naţionala Germaniei câştiga Campionatul Mondial de Fotbal un an mai devreme. Evenimentul care avea loc la numai câteva sute de metrii de biroul central a deschis un capitol important în istoria mărcii şi a impuns conceptul de sedan sportiv pe piaţa globală.  

Aşteptările de la noul model erau mari, noul model urmând poveştii de succes internaţional al BMW 02, unul din primele modele postbelice BMW cu un lung şi de victorii importante în motorsport – de la cursele de turisme pe circuit, până la raliuri. BMW Seria 3 se dorea însă o evoluţie importantă, primind misiunea de a combina caracterul sportiv şi agil al predecesorului său cu noile calităţi de design, confort, spaţiu şi siguranţă. Chiar dacă noul model avea un limbaj de design care îl apropia mult de BMW Seria 5, prezentat cu trei ani înainte, construcţia sportivă şi compactă era o maşină complet nouă.

Din 1977, programul de motorsport BMW Junior Team şi modelul curse BMW 320 omologat pentru Grupa 5, au făcut ca BMW Seria 3 să strălucească pe circuit. Într-o iniţiativă fără precedent, Manfred Winkelhock (Germania), Marc Surer (Elveţia), Eddie Cheeverau (SUA) avut ocazia să concureze cu un model de top într-o competiţie importantă: Campionatul German de Curse. Era pentru prima dată când tineri piloţi primeau şansa afirmării aşa devreme şi o valorifcau pe deplin, cu Surer plecând din pole position şi câştigând deja prima cursă.

În acelaşi an, Roy Lichtenstein folosea tot un BMW 320 Grupa 5 pentru a crea ce-l de-al treilea BMW Art Car din istorie. Maşina participa la Cursa de 24h LeMans pilotată de Herrvé Poulain and Marcel Mignot şi termina pe locul 9 în clasamentul general, obţinând totodată victoria în clasă.

Forme clare, proporţii dinamice şi o premieră pentru orientarea cockpitului spre conducător
Designul caroseriei a urmat liniile folosite la BMW Seria 5 de şeful de design al mărcii, Paul Bracq, şi s-a distins prin forme clar definite. Partea frontală era dominată de grila BMW deja consacrată şi de farurile rotunde, acestea din urmă fiind disponibile în variantă dublă la vârful de gamă, 320i. Alte elemente distinctive au inclus grafica geamurilor laterale, ca de coupé, ce a inclus o curbă Hofmeister în montantul spate şi contrul înălţat al capotei în partea centrală.

Noile proporţii au făcut ca BMW Seria 3 să arate semnificativ mai mare la prima impresie decât predecesorul său, chiar dacă lungimea de 4.355 mm, lăţimea de 1.610 mm şi înălţimea de 1.380 însemna o creştere de doar câţiva centimetri faţă de BMW 02. Ecartamentele – 1.364 milimetri pe puntea faţă şi 1.377 milimetri pe cea spate – ofereau noului model o imagine mai sportivă.

Interiorul BMW Seria 3 a însemnat debutul designului cu cockpitul orientat către conducător, un element care rămâne o caracteristică a modelelor BMW şi în prezent.

Comenzile dispuse vertical în centrul bordului erau înclinate spre conducător, uşurând accesul acestuia şi citirea lor, pentru o ergonomie îmbunătăţită.

Motoare puternice – în premieră, disponibile cu şase cilindri şi în această clasă
Prezentarea oficială a BMW Seria 3 a făcut ca preşedintele Consiliului de Administraţie al BMW AG să atragă atenţia în special asupra BMW 320i. „Din punctul nostru de vedere acest automobil este un demn succesor modern al faimosului BMW 2002 tii”, declara Eberhard von Kuenheim, Preşedintele Consilului de Administraţie de la acea vreme. Cu ajutorul tehnologiei de injecţie, motorul cu patru cilindri de sub capota BMW 320i a produs 92 kW/125 CP. În anul care a urmat debutului, cititorii celei mai vândute reviste auto din Europa au votat vârful de gamă Seria 3 „cel mai bun sedan din lume” în clasa motoarelor de până la doi litri.

Încă de la lansare, gama de modele a inclus şi modelele BMW 316, BMW 318 şi BMW 320. Desemnarea modelelor a derivat din capacitatea cilindrică a motoarelor lor: 1.573 cmc, 1.766 cmc, respectiv 1.990 cmc. Motoarele sofisticate, cu patru cilindri şi carburator, au combinat caracteristicile de performanţe sportive cu o economie de combustibil foarte rezonabilă. Chiar şi motorul entry-level, de 66 kW/90 CP, de la BMW 316, care cântărea doar 1.010 kilograme, a permis clienţilor să experimenteze agilitatea distractivă şi o viteză maximă de 160 km/h.

Portofoliul de motorizări a înflorit spectaculos în 1977, când, în premieră, motoarele cu şase cilindri şi-au făcut loc la modelele de clasă medie inferioară. Motorul de 2,0 litri de la BMW 320 şi cel de 2,3 litri de la BMW 323i au fost concepute special pentru BMW Seria 3. Propulsorul cu şase cilindri dispuşi în linie ce echipa BMW 323i a inclus dotări precum gestiunea electronică a motorului şi aprinderea cu tranzistor, a oferit 105 kW/143 CP, iar modelul cu două uşi avea un sprint de la 0 la 100 km/h în doar 9.0 secunde.

Misiunea motorului de a duce Seria 3 la eminenţa sportivă în segmentul median a fost împărtăşită de suspensia independentă, ce dispunea de braţe de control şi braţe transversale pe puntea faţă, respectiv cu suspensie semiindepentă şi braţe transversale pe puntea spate. Braţele de control de pe puntea faţă aveau construcţie MacPherson, care folosea bare antiruliu, creând platforma perfectă pentru precizia de direcţie excelentă. Prima generaţie a automobilului şi-a dobândit reputaţia pentru dinamica şi agilitatea remarcabile, care rămân intacte şi la cel mai recent model care poată emblema Seria 3.

Schimb de generaţii cu succes: BMW Seria 3 a devenit noul bestseller în istoria companiei
BMW 315, propulsat de motorul de 1,6 litri care dezvolta 55 kW/75 CP, a intrat în portofoliu în 1981 ca nou model entry-level. În acelaşi an, vânzările BMW Seria 3 au atins pragul de un milion de exemplare. Aceasta a însemnat că noua gamă de modele a depăşit performanţele înregistrate de predecesorul său după doar şase ani de producţie, devenind cel mai de succes model din istoria companiei. Nivelul de satisfacţie a clienţilor a fost extrem de ridicat. Într-un sondaj efectuat în 1980, 80% dintre conducătorii unui BMW Seria 3 au declarat că nu era „nimic ce ar putea îmbunătăţi” la maşina lor.

În total, 1.364.039 de unităţi BMW Seria 3 au fost vândute până în 1983, dintre care 4.595 au fost în varianta „Top cabriolet”. Această abordare a reţetei Seria 3 a fost rezultatul muncii carosierului Baur din Stuttgart, căruia clienţii îi puteau comanda orice variantă de motorizare de la Seria 3 pentru automobilul decapotabil cu patru locuri, cu rollbar adecvat.

Succes de 7 generaţii
Încă de la lansare, modelul a deveni cel mai bine vândut din portofoliul BMW la nivel mondial şi a rămas constant, pe această poziţie, an de an. În martie 2019 debuta a 7-a generaţie BMW Seria 3. Noul model încă o dată experienţa de condus dinamică cu o unele din cele mai noi şi sofisticate tehnologii BMW, aşa cum sunt Farurile Laser, Head-Up Display sau Asistentul Personal Inteligent. Vârful de gamă în acest moment este asgiurat de două modele din familia BMW M cu şase cilindri în linie: M340i, care dezvoltă un vârf de putere de 275 kW/ 370 CP, în timp ce M340d oferă 250 kW/ 340 CP. În acelaşi timp toate motorizările diesel dispun acum de tehnologie mild hybrid cu starter-generator de 48V.

BMW Motorrad

Comentarii

©2020 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account