[VIDEO] BMW Seria 7 va avea funcții de condus autonom la Nivelul 3, din primăvara lui 2024
Condusul automatizat avansat Nivel 3, care permite conducătorilor să-şi ia mâinile de pe volan şi să-şi distragă temporar atenţia de la drum, va fi disponibil în curând pentru noul BMW Seria 7. BMW Personal Pilot L3 este numele noii funcţii care scuteşte persoana aflată la volan de sarcina condusului în anumite situaţii şi controlează viteza maşinii, distanţa până la vehiculul din faţă şi poziţionarea pe bandă. Această nouă opţiune poate fi comandată pentru noul BMW Seria 7 (excluzând i7 eDrive50 şi i7 M70 xDrive)* din decembrie pentru a echipa automobilele din martie viitor.
Conceput pentru a-şi asuma întreaga sarcină de condus cu capacitatea Nivel 3, aşa cum este definită de Societatea Inginerilor Auto (SAE), funcţia de condus automatizat avansat va fi oferită exclusiv în Germania la preţul de 6.000 de euro (TVA inclus).
Această tehnologie inovatoare le permite conducătorilor să îşi redirecţioneze atenţia către alte activităţi în interiorul automobilului atunci când călătoresc cu până la 60 km/h pe autostrăzi cu carosabile separate structural. Datorită senzorilor deosebit de sofisticaţi, acesta este primul sistem de acest gen care poate fi folosit şi în întuneric.
Introducerea funcţionalităţii Nivel 3 la modelele BMW Seria 7 va face din BMW Group primul producător auto care oferă atât o funcţie avansată de condus Nivel 2 în portofoliul său de produse, în care mâinile pot fi luate de pe volan şi poziţionate confortabil, cât şi un sistem de Nivel 3. Asistentul de autostradă BMW oferă deja o funcţie de condus parţial automatizat SAE Nivel 2 extrem de inovatoare în toate modelele BMW Seria 5 noi. De asemenea, pachetul include o caracteristică unică sub forma asistentului activ de schimbare a benzii cu confirmare prin pirivire. Această funcţie este concepută în primul rând pentru a fi utilizată în timpul călătoriilor pe distanţe lungi în noul BMW Seria 5, permiţând conducătorului să adopte o postură extrem de relaxată în spatele volanului. Când călătoreşte cu până la 130 km/h, această funcţie suplimentară a asistentului de control al direcţiei şi al benzii poate prelua controlul asupra vitezei maşinii, distanţei până la vehiculul din faţă şi direcţiei maşinii.
Diferenţa crucială dintre Nivel 2 şi Nivel 3 este că, la Nivel 2 (condus parţial automatizat), responsabilitatea continuă să revină conducătorului în orice moment. Ori de câte ori asistentul de autostradă BMW este utilizat, conducătorii trebuie să urmărească ceea ce se întâmplă pe drum şi să poată prelua din nou sarcina de condus în orice moment. Acest lucru este monitorizat continuu cu ajutorul unei camere inteligente de atenţie.
BMW Personal Pilot L3 pentru condus automatizat avansat de Nivel 3 din BMW Seria 7 oferă conducătorilor opţiunea de a se concentra asupra activităţilor secundare din automobil, departe de ceea ce se întâmplă pe drum. La volanul unui BMW Seria 7 cu BMW Personal Pilot L3 activat, clienţii vor putea să editeze e-mailuri, de exemplu, sau să se angajeze mai profund în apeluri telefonice în timp ce călătoresc cu până la 60 km/h. De asemenea, pot utiliza servicii digitale pentru, de exemplu, streaming video de la diverşi furnizori pe ecranul central în timpul unei călătorii. Acest lucru face din noul BMW Personal Pilot L3 soluţia ideală pentru a valorifica bine timpul petrecut în traficul lent sau în ambuteiaje în timpul navetei zilnice pe autostradă.
Pe afişajul din spatele volanului apar simboluri, după caz, pentru a indica dacă BMW Personal Pilot L3 este disponibil. Este activat şi dezactivat de un buton de pe volan. Când funcţia este utilizată, clientul trebuie să fie pregătit să-şi asume din nou sarcina de a conduce oricând – adică de îndată ce situaţia de pe şosea impune acest lucru sau pe porţiunea de drum pe care utilizarea BMW Personal Pilot L3 devine nepotrivită. Semnalele vizuale şi acustice îl informează pe conducător că trebuie să preia controlul încă o dată. Dacă cel de la volan nu răspunde conform cerinţelor, automobilul este oprit controlat.
Harta HD live cu trasee precise este aliniată permanent cu localizarea GPS extrem de precisă şi funcţionează cu senzori 360° pentru a asigura poziţionarea şi monitorizarea exactă a zonei din jurul automobilului. Harta live HD este întotdeauna la minut datorită actualizărilor regulate. În noul BMW Seria 7, această funcţionalitate este susţinută din punct de vedere tehnologic de un nou pachet software, o platformă de calcul puternică şi o conexiune 5G la BMW Cloud. Pe lângă camere, automobilele ce dispun de BMW Personal Pilot L3 sunt echipate şi cu senzori cu ultrasunete şi senzori radar de ultimă generaţie şi cu un senzor lidar 3D extrem de sensibil pentru monitorizarea zonei din jurul automobilului şi a situaţiei de pe drum.
Acest pachet de tehnologie înseamnă că BMW Personal Pilot L3 funcţionează foarte fiabil chiar şi pe întuneric. Aceste diverse calităţi sunt inegalabile la concurenţă. Condusul automatizat avansat SAE Nivel 3 ajută la îmbunătăţirea confortului şi a siguranţei pe drumurile publice.
* BMW Personal Pilot L3 este disponibil numai împreună cu serviciile BMW Connected Drive relevante. Perioada de valabilitate a acestor servicii este de doi ani.