BMW X7 apare într-o nouă randare

BMW X7 apare într-o nouă randare digitală care pare să fie cea mai apropiată de adevăr și care prefigurează viitorul SUV bavarez care va stabili vârful din gama X.

Cele mai multe dintre zvonurile legate de viitorul BMW X7 anunță o prezentare oficială în cursul anului 2018, însă nimic nu pare să fie bătut în cuie. Tot ce știm deocamdă este că BMW X7 a apărut deja în poze spion, ceea ce înseamnă că nu mai avem foarte mult de așteptat. Corelând acest lucru cu imaginile spion cu viitorul SUV din partea britanicilor de la Rolls-Royce, este clar că BMW Group pune accent pe gama „4×4”. Ce știm cu siguranță despre BMW X7 este că el va fi bazat pe platforma CLAR, aceeași pe care sunt construite noile Seria 7 și Seria 5. Prin urmare, BMW X7 nu va avea greutatea la care te-ai aștepta ținând cont de dimensiunile masive, pentru că în construcția sa vor fi folosite intensiv combinații din fibră de carbon, magneziu și aluminiu.

Alături de viitorul BMW X2, X7 va fi în completa gama X a bavareilor și va aduce un nou nivel al luxului și al tehnologiilor. La capitolul motorizări, BMW X7 va împrumuta tot ce are noul BMW Seria 7 în acest moment, inclusiv o motorizare cu 12 cilindri, dar și una de tip plug-in hyrbid. Totuși, pentru ca BMW X7 să aibă succes în segmentul său, trebuie să-și demonstreze abilitățile, pentru că Mercedes-Benz GLS și Range Rover sunt rivali redutabili. Dacă designul nu este chiar un mare semn de întrebare, tehnologia de la bord este, mai ales în cazul sistemelor semi-autonome de condus. Mai mult, cu siguranță viitorul vârf de lance al gamei X va avea și o versiune cu șapte locuri, ceea ce ar putea contribui la atracția pe care acest model o poate exercita. Și, alături de motorizările clasice pe care le știm deja, împreună cu transmisia automată cu opt sau poate chiar nouă trepte și împreună cu un nivel tehnologic extrem de ridicat, BMW X7 poate să devină o armă extrem de importantă în lupta pe care BMW o are de dus cu Mercedes-Benz sau cu Audi. Cu atât mai mult din moment ce un viitor Audi Q8 a fost deja anunțat.

Sursă: BMWBLOG.COM

Descoperă colecția de accesorii și lifestyle BMW și alege-ți cadoul perfect:

BMW Motorrad

Comentarii

©2024 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account