Audi prologue Avant Concept prefigurează noua linie de design
Audi prologue Avant își va face apariția în cadrul Salonului Auto de la Geneva și vine după ce, în noiembrie 2014, Audi prolgue Concept a fost prezentat la Los Angeles. Aceste noi concepte prezentate de Audi, atât în varianta Avant, cât și în varianta „simplă”, anticipează o nouă linie de design pentru Audi și, conform unor zvonuri, Audi prologue Avant poate prefigura un potențial Audi A9 Sportback.
Audi prologue Avant: Tehnologie apropiată de cea de serie
Conceptul pare să fie propulsat de noua motorizare de tip plug-in hybrid ce va echipa noul Audi Q7. Practic, vorbim despre un 3.0 TDI ajutat de un motor electric pentru a ajunge la o putere maximă combinată de 455 cai-putere și la un moment maxim de 750 Nm. Ținând cont de aceste date, Audi prologue Avant Concept accelerează de la 0 la 100 km/h în 5,1 secunde. Pe lângă tracțiunea integrală quattro, Audi prologue Avant Concept este echipat și cu un sistem de direcție pe toate cele patru roți. Acest sistem permite roților din spate să bracheze până la unghi maxim de cinci grade, oferind astfel un mai bun comportament dinamic.
Audi prologue Avant: Tradiție în viitor
Studiul de design are la bază prototipul Avant, prezentat în 1982, iar moștenirea se regăsește în liniile de design ale conceptului Audi prologue Avant. Cu o lungime de 5,11 metri, un ampatement de 3,04 metri, o lățime de 1,97 metri și o înălțime de 1,4 metri, Audi prologue Avant Concept este mai generos dimensionat decât versiunea în două uși a acestui concept. Audi prologue Avant Concept are patru scaune individuale, patru uși, dar și un portbagaj generos.
Ținând cont de ultimele concepte prezentate de Audi, printre care Audi TT Offroad și noile Audi prologue, este evident că Audi pregătește o nouă serie de modele care să aducă un plus gamei lui Audi. Ce va fi, rămâne de văzut!