BMW Group va folosi energie doar din surse regenerabile începând cu 2020

În cadrul Conferinţei ONU despre Schimbările Climatice de la Bonn, BMW Group a anunţat un angajament important cu privire la strategia sa energetică – va folosi energie exclusiv din surse regenerabile începând cu 2020.

Astfel, BMW Group face un pas semnificativ mai aproape de obiectivul său pe termen lung privind producţia fără emisii CO2. La sfârşitul anului 2016, ponderea energiei electrice din surse regenerabile la BMW Group a fost de 63% în reţeaua de producţie la nivel global.

Parteneriatul dintre Conferinţele Organizaţiei Naţiunilor Unite privind schimbările climatice şi BMW Group datează din 1992. După participarea la conferinţele de climă anterioare – sau la COP – de la Lima, Paris şi Marrakech, BMW Group va juca din nou un rol activ la COP 23. Constructorul german a participat activ la discuţiile şi prezentările privind dezvoltarea durabilă, folosind experienţa şi expertiza companiei. De mai mulţi ani, Forumul pentru Inovaţie Sustenabilă (SIF) a fost cel mai important eveniment de sustenabilitate de la COP ONU, oferind principalilor factori de decizie din arena politică, lumea afacerilor şi societate o platformă pentru a discuta despre provocările dezvoltării durabile. 

Agenda s-a concentrat pe decarbonizarea sectorului transporturilor. Cel mai important vorbitor de la Forumul pentru Inovaţie Sustenabilă a fost Markus Duesmann, membru al Consiliului de Administraţie al BMW AG şi responsabil pentru achiziţii şi reţeaua de furnizori: „BMW Group este un partener de lungă durată al Conferinţei ONU privind Schimbările de Climă şi un lider activ al inovaţiei în domeniul dezvoltării durabile. Decarbonizarea este o temă majoră în discursul sustenabilităţii, iar pentru industria auto este şi va continua să fie o prioritate maximă. În ceea ce priveşte responsabilitatea durabilă, considerăm întregul lanţ valoric, de la achiziţionare şi producţie până la produs şi serviciile noastre de mobilitate, ca un sistem cuprinzător de cicluri de viaţă. Astăzi, obţinem deja 63% din energia electrică achiziţionată din surse regenerabile. Şi sunt mândru să anunţ astăzi că noul nostru obiectiv pentru anul 2020 va fi de 100%!”

Dr. Thomas Becker, vicepreşedinte BMW Group pentru afaceri guvernamentale, a participat la un grup de discuţii despre noile abordări privind soluţiile de transport durabile şi eficiente, modelele inovatoare de afaceri ale noilor servicii de mobilitate, precum şi viitorul şi provocările mobilităţii electrice. Moderată de Nik Gowing (BBC), discuţia i-a inclus şi pe Dr. Philipp Rode de la London School of Economics şi Hon. George Heyman, ministrul mediului din British Columbia (Canada): „Odată cu creşterea globală a automobilelor electrice şi hibride, va trebui să răspundem la întrebarea cum să integrăm aceste maşini în reţelele noastre de alimentare cu energie electrică. Cu ajutorul soluţiilor sale de electromobilitate, BMW Group are o contribuţie mai mult decât semnificativă la decarbonizarea industriei: noile modele de afaceri vor transforma electromobilitatea într-un element inerent al unui sistem energetic mai flexibil şi mai integrat”.

Newsletter de sustenabilitate

Pentru BMW Group, o componentă esenţială a managementului durabil este dialogul permanent cu părţile interesate din întreaga lume. Schimbul intensiv de idei contribuie la dezvoltarea în continuare a strategiei de dezvoltare durabilă a BMW Group. În afară de formatele de dialog din America de Nord, Europa şi Asia, BMW Group creează o nouă platformă pentru un schimb intensiv sub forma unui buletin de sustenabilitate. Începând cu data de 21 noiembrie 2017, părţile interesate pot să afle cele mai recente ştiri din diferite domenii ale dezvoltării durabile şi să se aboneze la newsletter-ul companiei pe aceste teme la:

https://www.bmwgroup.com/en/responsibility/sustainable-stories.html

BMW Motorrad

Comentarii

©2024 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account