BMW M4 în culoarea Sahkir Orange strălucește pe străzile din Coreea de Sud
TOO GOOD – Nu cred că putem descrie altfel clipul regizat de Dawittgold, având în prim plan un BMW M4 în culoarea Sahkir Orange pe străzile din Coreea de Sud. Inspirat din seria de video-uri create de Penzoil, materialul de mai sus arată fix cum ar trebui să arate o reclamă BMW. Deși nu este.
BMW M4 a primit anul trecut, odată cu întreaga gamă 4 din portofoliul bavarezilor, un facelift cuprinzător. În timp ce puterea maximă a rămas aceeași – 431 de cai-putere -, la exterior M-urile Seriei 4 au primit câteva lucruri noi. De exemplu, farurile adaptive cu tehnologie full-LED sunt oferite în standard și beneficiază de grafica hexagonală, în timp ce blocurile optice spate încorporează și ele tehnologia LED. În interior, noul BMW M4 primește toate bunătățile noi de la BMW, inclusiv noua interfață iDrive a sistemului de navigație Professional, iar packetul ConnectedDrive aduce încărcarea prin inducție a smartphone-urilor, un hotspot WiFi, dar și compatibilitate cu sistemul Apple CarPlay – toate disponibile în echiparea standard.
Totuși, cel mai interesant lucru legat de noul BMW M4 este pachetul Competition Package. Pe lângă elementele de design interior, acest pachet oferă o creștere a puterii de 19 CP, astfel că puterea maxim ajunge la 450 de cai-putere, numai buni pentru ca sprintul 0-100 km/h să ajungă la 4,0 secunde pentru versiunea Coupe, echipat cu transmisia automată. Sprintul 0-100 km/h durează 4,3 secunde pentru versiunea Cabrio, iar pentru a completa un pachet complet, noul BMW M4 poate fi echipat cu noile jante forjate, din aliaj ușor, pe 20 inch, în design Star-spoke 666 M.
