Ce concepte BMW ai vrea în producția de serie?

Concepte BMW

De-a lungul anilor, o serie de concepte BMW au fost prezentate și ulterior introduse în producția de serie. Alterori, conceptele au rămas doar pure exerciții de imaginație, au fost prezentate la marile saloane auto, după care au fost ascunse în dosarul cu idei. În acest articol vorbim despre câteva concepte care nu au văzut niciodată o linie de producție, dar pe care noi le-am vrea pe stradă.

BMW 3.0 CSL Hommage R – sportivitate pură

Când vine vorba despre ADN-ul sportiv al bavarezilor, puține modele ilustrează mai bine sportivitatea pură decât minunatul 3.0 CSL, mașina care a făcut istorie în motorsport. BMW 3.0 CSL Hommage R este un omagiu și o reinterpretare modernă a vechiul model. Dacă ar fi vreodată produs în serie, acest 3.0 CSL modern ar capta atenția întregii comunități BMW și și-ar găsi locul în multe screensavere digitale, dar și pe pereții multor camere. BMW 3.0 CSL Hommage R este o viziune care ar merita adusă în lumea reală sub forma unei sportive pure, dedicată performanței dinamice și a legăturii strânse dintre om și mașină. Cu un interior spectaculos, dominat de un roll-cage dim fibră de carbon, dar și cu un design exterior care reușește să îmbine tradiția vechiului 3.0 CSL cu designul futurist al unei mașini din viitor, BMW 3.0 CSL Hommage R nu ne oferă nicio informație despre motorizare. În capul nostru însă, vorbim despre un șase-n linie, similar cu cel care propulsează actualele generații BMW M2, M3 și M4, dar cu o putere ceva mai mare și combinată cu o greutate minimă.

Concepte BMW

BMW Pininfarina Gran Lusso Coupe – eleganța unui posibil BMW Seria 8

Italienii de la „Pininfarina” și-au început activitatea în anii ’30 construind caroserii unicat sau ediții limitate pentru unele dintre cele mai impresionante mașinii ale vremii. De-a lungul timpului, casa de design a ajuns să fie recunoscută pentru frumusețea automobilelor pe care le-a desenat, iar în 2013, alături de BMW a pus bazele unui concept care ne-a dat speranțe că o reinterpretare a BMW-ului Seria 8 își va face apariția la un moment dat. BMW Pininfarina Gran Lusso Coupe a debutat la Concorso d’Eleganza Villa d’Este în 2013 a fost prima colaborare dintre producătorul bavarez și casa de design pentru acest concurs de eleganță. Prezentat sub sloganul „Consumate elegance”, acest concept a fost „o viziune diferită și specială asupra luxului și a exclusivității”, după cum declara atunci Karim Habib, șeful BMW Design.

Concepte BMW

Proprțiile mașinii sunt tipice pentru coupe BMW, cu o capotă lungă, un ampatament generos, dar și linii robuste, dinamice, dar elegante și care te obligă să le privești. Și, în timp ce partea frontală aparține clar unui BMW, cu deja clasica grilă dublă și ci „botul de rechin”, partea din spate aduce un aer proaspăt în designul conceptelor bavareze. Creată pentru a asigura o prezență impunătoare, puternică și rafinată, partea din spate este marcată de blocuri optice neobișnuite, subțiri, dar mult alunginte spre exterior, în timp ce eșapamentul dublă, trapezoidal, contribuie la senzația de performanță pe care această mașină ar trebui să o asigure. Chiar dacă au trecut aproape trei ani de la prima prezentare a acestui concept, BMW Pininfarina Gran Lusso este în continuare o mașină extrem de frumoasă. Nouă chiar ne-ar plăcea dacă și-ar face apariția pe linia de producție BMW.

Concepte BMW

BMW Zagato Coupe – Ce ar fi fost dacă?

Legătura din BMW și Zagato nu este nicidecum una nou, ci una care se întinde pe o perioadă de câteva decenii. Totul a pornit în 1939, când odată cu un BMW 328 a cărui caroserie a fost construită de italieni, bavarezii și-au dat seama că au nevoie de o viziune mai atristică pentru coupe-urile lor. Mai departe, italienii sunt responsabili de designul unora dintre cele mai frumoase modele BMW, precum 3200 Michelotti Vigniale, BMW 700, BMW 3200 CS Bertone, dar și BMW M1. Așa că atunci când BMW și Zagato au bătut palma pentru a construi un nou coupe, care avea să debuteze la Concorso d’Eleganza Villa d’Este în 2012, lucrurile păreau promițătoare. Mai ales că în anii precedenți, 2010 și 2011, italienii câștigaseră prestigiosul titlu „Design Award” al concursului de eleganță.

Concepte BMW

BMW Zagato Coupe și-a propus să fie o o mașină pentru cei care iubesc designul, dar în același timp iubesc să conducă mașinile frumoase. Designul emoțional al italienilor completează perfect know-how-ul tehnologic al bavarezilor, iar un BMW construit pentru a fi condus cu pasiune, care îmbracă o caroserie ieșită din mâinile italienilor nu poate să fie decât o reușită. Când vedem aceste concept nu putem să nu ne gândim la BMW Z3 M Coupe și la cum ar putea să arate și să se conducă un BMW Z4 M Coupe. Din păcate, se pare că nu va există un astfel de model.

BMW 328 Hommage – Tradiția într-o viziune modernă

BMW 328 este unul dintre cele mai reprezentative modele construite vreodată de producătorul german, atât prin prisma designului, cât și prin prisma rezultatelor obținute în competițiile motorizate. Greutatea scăzută, liniile aerodinamice și un șasiu de excepție au creat practic premisele pe care se bazează conceptul care stă la baza fiecărui model BMW. Cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la prima prezentare a BMW-ului 328, bavarezii au adus un omagiu acestui model istoric pe care l-au reinterpretat sub o formă modernă, prezentă pentru anul 2011 și care avea ă fie prezentată tot în cadrul Concursului de Eleganță de la malul Lacului Como. „Cu BMW 328 Hommag am vrut să aducem un omagiu pasiunii și inovației adusă de părinții lui 328. Ei au creat o mașină care a devenit o referință în istoria automobilului”, spunea Karl Bäumer, CEO în cadrul BMW Group Classic.

Concepte BMW

BMW 328 Hommage a fost conceput și creat ținând cont de principiile de bază ale modelului original, astfel că plasticul ranforsat cu fibră de carbon a fost folosit din plin, iar greutatea acestui concept este de numai 780 de kilograme. În interior, materialele folosite fac apel la tradiție, iar combinația dintre fibra de carbon și pielea atent selectată dau naștere unui design pur, atractiv și pe care nu poți să nu-ț dorești într-o mașină de serie.

BMW M1 Homage – Senzații nealterante de prezent

BMW M1 a fost poate primul și ultimul supercar creat vreodată de BMW. O mașină cu motor central, transmisie manuală, greutate scăzută și un design care să rivalizeze cu cele al modelelor italiene ale vremii. Mașina care a dat naștere diviziei M a împlinit în 2008 onorabila vârstă de 30 de ani, iar producătorul german a hotărât să aniverseze acest lucru cu un concept omagiu. Bazat pe un alt concept, BMW M1 Turbo, modelul aniversar își propunea să aducă în atenția publicului istoria BMW într-o formă extrem de atractivă, care să strige performanță prin fiecare linie sau priză de aer.

Concepte BMW

Din păcate, așa cum am aflat acum câteva zile, BMW nu intenționează să producă un supercar cu un motor V8 sau V10, așa că șansele ca un BMW M1 modern să apară în producția de serie sunt aproape de zero. Pe de altă parte, așa cum BMW i8 are parte de propulsie alternativă, nu excludem însă șansele ca un supercar electric sau de tip plug-in hyrbid să-și facă apariția în gama BMW, fie și doar pentru un plus la capitolul imagine.

Tu ce concept BMW din ultimii ani ai vrea să vezi în producția de serie?

A apărut numărul doi al revistei BMW Blog România. Revista este disponibilă în rețeaua națională a magazinelor Inmedio și la chioșcurile de distribuție a presei din întreaga țară.

Revista BMWBlog

 

BMW Motorrad

Comentarii

©2025 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account