În premieră în Europa: DJ personal on-line în automobil – AUPEO!
Aplicaţia iPhone AUPEO! Personal Radio este acum disponibilă utilizatorilor din România pentru a fi integrată în automobilele BMW şi MINI. După debutul serviciilor muzicale Pandora şi MOG în Statele Unite, acum şi clienţii din Europa au posibilitatea să se bucure de un serviciu personal de muzică.
AUPEO! funcţionează ca un serviciu de radio on-line configurabil care foloseşte un sistem de recomandări pentru a alege muzica în funcţie de preferinţele şi setările utilizatorului. Serviciu este disponibil gratuit sau cu un pachet premium, cu o taxă lunară, şi utilizatorilor din România. AUPEO! poate fi folosit on-line, la adresa www.aupeo.com, pe iPhone, prin aplicaţia dedicată, sau integrat în automobil.
AUPEO! permite utilizatorilor să asculte un post de radio personalizat, creat dintr-o bază de date care conţine aproape 1 milion de melodii. Se poate selecta genul muzical (de la Rock la Muzică Clasică) sau un artist şi un algoritm dezvoltat de Fraunhofer Institute livrează melodii în baza acestei selecţii. Sau se poate utiliza funcţia „Mood Tuner” şi melodiile sunt încărcate în funcţie de starea de spirit (calm, melancolic, energetic, vesel). Alternativ, la dispoziţia utilizatorilor sunt peste 150 de posturi predefinite de specialişti AUPEO!, precum „80s Best” sau „Rock Classics”.
AUPEO! poate fi folosit deja pe toate automobilele din România echipate cu BMW Apps sau MINI Connected fără a fi nevoie de orice altă pregătire suplimentară. Aplicaţia este integrată complet şi poate fi controlată din automobil: informaţiile aplicaţiei pot fi afişate în ecranul secundar al display-ului iDrive sau pe Head-Up Display în timp ce aplicaţia poate fi controlată şi din comenzile volanului multifuncţional. De asemenea, toate funcţiile AUPEO! pot fi accesate direct din automobil, aşa cum este selecţia genului, artistului sau unui post customizat, precum şi marcarea fiecărei melodii „Ban” sau „Like”.
„Obiectivul nostru este continuarea cooperări cu cei care oferă soluţii de infotaiment pentru a oferii o integrare perfectă în maşină a serviciilor pe care clienţii le folosesc deja“, a declarat Andreas Schwarzmeier, Product Manager BMW ConnectedDrive.
Aplicaţii „third-party” integrate în automobil
Conceptul BMW Group permite integrarea în automobil a aplicaţiilor, nu numai cele proprii BMW Connceted sau MINI Connected, dar şi al celor third-party, create de dezvoltatori externi. Aceasta deschide noi oportunităţi utilizatorilor de a se bucura de funcţii noi, chiar şi după ce au achiziţionat automobilul, fără a fi nevoie de modificări ale maşinii. În sprijinul acestor aplicaţii BMW Group are deja trei centre de dezvoltare în cadrul birourilor de dezvoltare şi cercetare din Mountain View (USA), München (Germania), Shanghai (China).
Deschizând această platformă de aplicaţii, BMW Group demonstrează încă o dată avansul tehnologic pe care îl are în integrarea terminalelor mobile şi în oferirea de aplicaţii on-line integrate în automobil.
Scurt istoric despre dezvoltarea tehnologiilor de conectivitate
1999. BMW Assist cu BMW Emergency Call (premieră în Europa, din 1997 în USA), sistem care foloseşte un SIM integrat în automobil
2001. iDrive (premieră mondială)
2001. BMW Online – portal web în automobil (premieră mondială)
2004 . Interfaţă iPod complet integrată în automobil (premieră mondială)
2008. BMW Seria 7 este primul automobil cu browser integrat
2010 (1 septembrie). MINI Connected (premiera mondială) oferă serie de servicii on-line (Facebook, Twitter, RSS Reeder, WebRadio). Este disponibil în acelaşi timp şi pentru România.
2010 (1 septembrie). Acces la internet pe baza telefonului mobil al utilizatorului pentru browser-ul integrat. Sistemul este disponibil şi pentru România.|
2011 (1 martie). BMW Live oferă servicii similare BMW Online (conexiunea la internet se face cu telefonul mobil al utilizatorului)
2011. Se lansează Pandora (disponibil numai în USA), prim-ul third-party app integrat pe automobil.
Fiti la curent cu cele mai noi stiri din lumea BMW si de pe telefonul mobil, accesand m.bmwblog.ro