(VIDEO) BMW M1 renăscut cu ajutorul graficii computerizate

Poate că nu este treaba celor de la BMW să construiască supercar-uri, acestea fiind rezervate pentru mărci precum Ferrari, Porsche, Lamborghini sau Aston Martin, dar asta nu înseamnă că BMW nu este capabil să construiască unul.

Totuși, BMW s-a ținut departe de supercar-uri și a preferat să construiască mașini sportive desăvârșite care să concureze cu acestea pe circuit sau pe stradă. Mașinile de stradă preparate de divizia M au ținut standardul sus și s-au dovedit de cele mai multe ori suficiente, însă fanii BMW au tânjit mereu după un adevărat urmaș pentru M1. Chiar dacă acest urmaș nu s-a născut încă, cei care visează la un rege care să detroneze ori să se bată de la egal la egal cu suveranii acestui segment nu au încetat să viseze la unul.

BMW i8 a fost o demonstrație de tehnologie și design care ne-a dat multe speranțe, însă și acesta a sfârșit prin a rămâne doar o încordare în fața oglinzii, un mârâit înfundat care nu a fost urmat de o mușcătură serioasă din felia supercar-urilor. Nu-i nimic, dacă voi nu vreți, facem noi, au zis fanii cu multă imaginație. Unul dintre ei, mai talentat, a îndrăznit să propună el un BMW M1 al viitorului și nu arată deloc ca un mielușel care să se mulțumească doar cu turma.

Ceea ce vedeți în aceste imagini arată ca o încrucișare între un BMW Seria 8 din prezent și un BMW M1 din trecut și este semnat de Hycade, un artist vizual contemporan care se declară un visător și un susținător al ideii că BMW merită să aibă în gamă un supercar. Și noi suntem de aceeași părere și mai credem că BMW are în sfârșit resursele pentru a îndrăzni să atace.

Sursa – Hycade Design

 

BMW Motorrad

Comentarii

©2025 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account