BMW ALPINA B8 Gran Coupé a fost surprins în timpul testelor pe Nürburgring

ALPINA lucrează de zor la o alternativă pentru BMW M8 Gran Coupé. Iar primele prototipuri sunt testate cu camuflaj minim pe șosele publice și pe circuitul Nürburgring.

Mulțumită pozelor publicate de site-ul Motorauthority.com putem vedea gran coupe-ul în acțiune, fiindu-i cizelate manierele sportive după rețeta ALPINA.

CLICK AICI pentru a vedea pozele publicate de Motorauthority.com.

Unul dintre prototipuri poartă inscripția M850i, acesta stând la baza modelului BMW ALPINA B8 Gran Coupé. Putem remarca faptul că singurele zone de caroserie acoperite cu camuflaj sunt partea inferioară a spoilerului frontal, care are extensia tipică ALPINA, precum și partea inferioară a difuzorului spate. Totodată, prototipurile poartă jantele ALPINA.

Sub capotă este de așteptat să-și găsească locul noul V8 de 4,4 litri care dă viață modelelor BMW ALPINA B5 facelift și BMW ALPINA XB7. Acest propulsor de 4.395 cmc are două turbine twin-scroll și produce 621 CP între 5.500 și 6.500 rpm și un cuplu maxim de 800 Nm între 2.000 și 5.000 rpm. Ca reper pentru performanțe avem faptul că acest motor îi permite sedan-ului BMW ALPINA B5 să atingă o viteză maximă de 330 km/h și să sprinteze de la 0 la 100 km/h în 3,4 secunde. Rămâne de văzut ce nivel de performanțe vor fi obținute în cazul lui BMW ALPINA B8 Gran Coupe.

Dar este de așteptat să nu-i piardă deloc urma lui BMW M8 Competition Gran Coupé. Modelul proiectat de divizia BMW M GmbH are V8 de 4,4 litri cu tehnologie M TwinPower Turbo care foloseşte două turbine twin scroll. Propulsorul M dezvoltă 625 CP la 6.000 rpm și 750 Nm între 1.800 şi 5.800 rpm. Astfel BMW M8 Competition Gran Coupé poate ajunge la 305 km/h și demarează de la 0 la 100 km/h în 3,2 secunde.

Ca și M8, modelul BMW ALPINA B8 Gran Coupé ar trebui să aibă tracțiune integrală. Dar se va distinge prin reglaje speciale, precum cele pentru suspensii sau transmisia ALPINA SWITCH-TRONIC.

ALPINA nu a confirmat încă o dată de lansarea a lui B8 Gran Coupé. Dar prototipurile sale lasă speranța că, eventual, ALPINA își va completa gama și cu modelele B8 Coupé și Cabriolet.

BMW Motorrad

Comentarii

©2024 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account