BMW 760 Li Individual Stirling inspirat de Robbe&Berking – Numai bună de zestre
Nu știm exact cum a luat naștere acest BMW 760 Li și nici această colaborare – BMW și Robbe & Berking – , dar în cazul de față se pare că pasiunea pentru yachturi a celor două companii și câteva pahare de șampanie au fost de ajuns.
Dacă programul Individual de la BMW te ajută să-ți configurezi mașina cu ajutorul unor culori și materiale dintr-o gamă limitată, totuși poți duce configurarea asta chiar și mai departe cu ajutorul programului Individual Manufacktur, ceva ce a început cu producția unui BMW 750 Li special pentru Karl Lagerfeld în 1990. Aici poți să visezi la un BMW doar al tău, configurat după larga ta imaginație ori poți găsi niște ediții din acestea speciale, dezvoltate împreună cu manufactori de renume, cum a fost cea cu Girard Perregaux ori Steinway&Sons.
Cea mai nouă colaborare de acest gen este cu maeștrii argintari de la Robbe&Berking, iar rezultatul este, putem spune, un BMW seria 7 pe care-l poți lăsa urmașilor ca zestre ori îl poți folosi pentru plimbările de noapte, când mișună pe străzi tot felul de vampiri, despre care știm foarte bine că se tem de argint.
Dar iată ce spune designerul Adrian van Hooydonk despre această colaborare -„Când i-am vizitat pentru prima oară pe cei de la Robbe&Berking am fost în primul rând impresionat de nivelul ridicat al tradiției care s-a păstrat în construcția manuală și căutarea riguroasă a soluțiilor optime”.
Dacă spuneți voi…