VIDEO: Prototipul secret BMW M5 CSL, cu V10 aspirat care produce 630 CP
BMW M5 CSL PROTOTYP E60 V10 este unul dintre cele patru prototipuri secrete din garajul diviziei BMW M GmbH. Iar acum ne este prezentat pentru prima oară, cu ocazia împlinirii a 5 decenii de la înființarea BMW Motorsport GmbH, redenumită BMW M GmbH în 1993.
În clipul video de mai jos puteți vedea prezentarea celor patru prototipuri CSL care au fost proiectate în secret.
O prezentare în viteză a istoriei modelelor CSL
Inițialele CSL au fost rezervate celor mai sportive modele de stradă din gama BMW M GmbH. Primul automobil de acest gen a fost modelul BMW 3.0 CSL lansat în 1973, la un an după fondarea diviziei BMW Motorsport GmbH. Acesta avea să își câștige o aură de legendă datorită faptului că a dominat competițiile de turisme și era poreclit Batmobile, mulțumită eleronului imens și înfățișării sportive.
BMW 3.0 CSL a fost urmat în 2003 de BMW M3 CSL (E46), iar în 2022 ștafeta este preluată de BMW M4 CSL. Toate întruchipează atributele care au condus la abrevierea CSL. BMW explică faptul că mai întâi CSL a însemnat Coupé, Sports și Light, adică un coupe sportiv și ușor. DAR CSL mai înseamnă și Competition, Sport, Lightweight.
Acum BMW dezvăluie că din 1973 și până în prezent divizia M a dezvoltat în secret versiuni CSL pentru diverse modele. Însă acestea nu au ajuns modele produse în serii limitate. Unul dintre cele mai fascinante automobile experimentale este BMW M5 CSL. A fost dezvoltat pe generația E60, care avea magnificul motor V10.
Specificațiile lui BMW M5 CSL PROTOTYP E60 V10
Înainte de a vorbi despre prototipul secret, trebuie spus că modelul de serie BMW M5 E60 lansat în 2005 avea un V10 de 5 litri aspirat. S-a ales această arhitectură, fiindcă era cea folosită la acea vreme și în Formula 1. Iar BMW concura atunci în F1. Motorul V10 al lui BMW M5 E60 produce 507 CP și 520 Nm. Sunt resurse care îi permit să demareze de la 0 la 100 km/h în 4,7 secunde.
Dar, după cum precizează și BMW, inginerii care proiectează motoarele diviziei M nu sunt niciodată satisfăcuți de nivelul de putere. Vor mereu mai mult! Iar în cazul propulsoarelor aspirate, secretul pentru obținerea unei puteri mai mari este să crești cilindreea. Astfel, BMW M GmbH a dezvoltat două motoare cu zece cilindri, cu capacități de 5,5 și 5,7 litri.
Propulsorul experimental impresionează prin nivelul puterii și a turațiilor
Până la urmă inginerii s-au hotărât să continue dezvoltarea variantei de 5,5 litri cu un nivel de turații ridicat la 8.750 rpm. Este o creștere cu 500 rpm față de nivelul de 8.250 rpm al propulsorului V10 de 5 litri, folosit de modelul M5 E60 de serie.
Rezultatul a fost că motorul V10 experimental de 5,5 litri descătușa 630 CP! Adică aproape de cei 635 CP livrați de actualul BMW M5 CS cu motor V8 de 4,4 litri twin-turbo.
Surplusul de putere și nivelul înalt de turații au impus și alte schimbări. Transmisia secvențială SMG de serie a fost înlocuită cu una de tip DCT. Adică BMW M5 CSL PROTOTYP E60 V10 are cutie de viteze automată cu ambreiaj dublu.
Totodată, există o priză suplimentară pentru admisia de aer sub grila frontală. Tot acolo se află un sistem de răcire cu ulei pentru transmisie.
BMW M5 CSL PROTOTYP E60 V10 era proiectat pentru timp record pe circuit
Automobilul unicat BMW M5 CSL PROTOTYP E60 V10 a fost creat special pentru aniversarea a 25 de ani de la înființarea BMW Motorsport GmbH. Și era cu aproximativ 150 kg mai ușor decât un M5 E60 de serie. Greutatea scăzută se datora eliminării scaunelor din spate, precum și plafonului din fibră de carbon și scaunelor Recaro tip scoică pentru șofer și pasagerul din dreapta sa.
Nu în ultimul rând, suspensiile au primit reglaje noi. Iar avantajul adus de toate aceste modificări a fost cronometrat de BMW M GmbH pe circuitul Nürburgring. Acolo, BMW M5 CSL PROTOTYP E60 V10 a parcurs un tur în numai 7 minute și 50 de secunde.