Celebrul fotograf Nick Knight creează o serie de fotografii spectaculoase cu noul BMW i7

Nick Knight

Noul BMW i7 electric introduce o nouă eră a plăcerii de a conduce şi mobilitatea individuală în segmentul de lux. Pentru campania de lansare BMW Group a colaborat cu fotograful de modă şi artistul britanic de renume mondial Nick Knight.

BMW i7 este inginerie la cel mai înalt nivel. În consecinţă, ambiţia noastră a fost ca automobilul să fie fotografiat de un artist de renume internaţional şi pusă în scenă ca o operă de artă. Colaborarea extraordinară cu Nick Knight a fost o importantă sursă de inspiraţie pentru noi toţi. Niciodată până acum, un BMW nu a fost expus într-un mod atât de artistic şi progresiv”, explică Jens Thiemer, vicepreşedinte executiv BMW AG pentru clienţi şi brand.

Nick Knight captează avangardismul lui BMW i7 în imagini care vorbesc despre bucuria de a vedea și simți viitorul

This is Forwardism: noul BMW i7 electric marchează începutul unei noi ere, surprinsă de Nick Knight într-o serie unică de imagini şi videoclipuri. Termenul de artă Forwardism descrie bucuria de a vedea şi simţi viitorul chiar înainte de a fi creat. Acest concept se referă la întrebarea şi contestarea constantă a convenţiilor comune pentru a avea cele mai bune experienţe posibile şi pentru a crea un viitor mai bun.

Rezultatul acestei şedinţe foto este o serie de imagini expresive, senzuale şi în egală măsură inovatoare din punct de vedere estetic. Acestea transformă mental obiceiurile vizuale clasice. Fotografiile şi videoclipurile par a fi pictate cu lumină. Și duc privitorul într-o lume plină de culoare, de noi posibilităţi şi emoţii.

„Îmi place ideea că Forwardism înseamnă mai degrabă a merge spre viitor, decât a ne referi la trecut. Pentru mine, acesta este singurul mod în care ne putem exprima cu adevărat şi ne putem stabili obiective provocatoare. De aceea am decis să inversez culorile pentru aceste fotografii şi să lucrez într-un spaţiu de culoare care exprimă ideea: «Este nou, asta este ceva ce nu ai mai văzut până acum». Acesta a fost punctul de plecare pentru acest proiect, pentru a încuraja oamenii să aibă o gândire de avangardă. A fost deosebit de important pentru mine că arată diferit de orice ai văzut înainte”, aşa îşi descrie Nick Knight munca.

Provocator, curajos, explorând noi teritorii

Nick Knight este unul dintre cei mai influenţi şi vizionari fotografi ai vremurilor noastre. De zeci de ani, fotograful de modă britanic a eliminat convenţiile clasice din munca sa, explorând constant graniţele artistice şi tehnice. Prin colaborările sale creative cu designeri de top, artistul, născut în 1958, s-a impus ca o forţă în lumea fotografiei de modă. Prin obiectivele sale, el contestă noţiunile convenţionale de frumuseţe, abordează probleme sociale controversate şi se joacă cu iluzia şi adevărul. El experimentează cu pasiune cele mai noi tehnologii și le combină cu fotografia clasică în lucrările sale. Şi continuă să se reinventeze pe sine şi arta lui.

Campania a fost realizată de agenţia de renume The Game şi regizată de directorul executiv multipremiat Thim Wagner. „A fost o mare onoare să lucrez cu Nick Knight. Îi urmăresc munca de zeci de ani şi ştiu că întotdeauna a fost un avangardist. Acesta este ceea ce îl leagă de BMW – acest sentiment de «niciodată să nu stea pe loc, mereu în evoluţie».”

Îndrăzneţ, jucăuş şi care provoacă gândirea – acestea sunt atributele care au rezumat munca lui Nick Knight de ani de zile. Nici că se putea o descriere mai potrivită pentru campania de lansare pe piaţă a noului BMW i7.

În clipul video de mai jos puteți vedea impresiile noastre de la prima întâlnire cu BMW i7.

BMW Motorrad

Comentarii

©2025 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account